Aproximativ 54% dintre europeni preconizează că vor rămâne activi pe piața muncii după vârsta de pensionare, arată un sondaj internațional realizat de ING pe…
Peste 60% dintre români cred că vor fi nevoiţi să muncească şi după vârsta de pensionare, 70% spun că nu le ajung banii până la următorul salariu
feb. 20, 2019 0 205
Harta chiriilor. Cu cât e mai scump să locuieşti în Cluj-Napoca, faţă de Bucureşti, Timişoara sau Iaşi?
feb. 19, 2019 0 2959
Clujul e cel mai scump oraş din ţară şi pe piaţa chiriilor de apartamente: suma medie solicitată pentru o locuinţă luată ca referinţă (apartament…
Anul imobiliar începe cu mici corecţii, în oraşul cu cele mai scumpe apartamente din ţară. „Harta” creşterilor şi scăderilor de preţuri, pe cartiere
feb. 18, 2019 0 1037
Preţurile medii au înregistrat „o ușoară corecție” în ianuarie, față de luna precedentă, notează o analiză a unei agenţii imobiliare locale. În câteva cartiere,…
Interviu. Primul „unicorn” românesc şi-a deschis birou cu programatori la Cluj. Despre IT şi brand de Cluj, cu Andrei Roth, manager de „campus”
feb. 18, 2019 1 6233
Primul „unicorn” românesc – o firmă din IT care aduce sute de milioane de euro din fonduri de investiții și a cărei capitalizare a…
Pregătiţi de cumpărături: Clujul are cele mai multe proiecte de retail în construcţie, după Bucureşti
feb. 15, 2019 0 1051
Bucureştiul are cele mai multe proiecte de retail în construcţie, dar Capitala este urmată îndeaproape de Cluj, top 3 fiind completat de Constanţa. Datele au…
Companie imobiliară cu 7000 de apartamente în portofoliu, inclusiv la Cluj: „Vor exista corecţii, dar nu o criză de proporţii”
feb. 14, 2019 0 1129
Numărul de proiecte rezidențiale de volum lansate pe piață va fi mai redus în acest an, motivul principal fiind „situația amestecată de pe…
În Clujul sărac cu bătrânii săi: Arhiepiscopia vrea să transforme „cabana militară” din Făget în cămin pentru vârstnici
feb. 13, 2019 0 1650
Aflată în dificila situaţie de a găsi un loc decent pentru bunicul care necesită îngrijiri permanente, o familie din bogatul municipiu Cluj-Napoca se găseşte…
Elevii care experimentează lumea afacerilor: startup-uri de liceu, la Cluj
feb. 12, 2019 0 492
O aplicaţie care urmăreşte traseele autobuzelor şi promovează transportul în comun, crearea de haine din pet-uri, un local în care tinerii pot să vină…
Concurs şi program de accelerare pentru startup-urile din Tehnologie. Când are loc Innovation Labs Cluj, ediţia din 2019
feb. 11, 2019 0 270
Programul de pre–accelerare pentru startup–uri tehnice Innovation Labs aşteaptă tineri pasionați de tehnologie, pentru ediţia de 2019. Sunt programate hackathoanele și programe de mentorat…
Proiecte industriale de peste 500 de milioane de lei în Cluj
feb. 11, 2019 0 1295
Județul Iași conduce la început de an în clasamentul cu cele cele mai multe proiecte industriale identificate, urmat de Sibiu, Bihor, Cluj și Brașov,…
Ce se întâmplă cu proiectele oraşului „redesenate” prin concursuri de arhitectură? Vezi în ce stadii se află procedurile pentru Turnul Pompierilor, Someş, Parcul Feroviarilor şi str Kogălniceanu
feb. 06, 2019 0 1496
După ani de „secetă” pe piaţa concursurilor, în anii recenţi s-au lansat o serie de competiţii pentru obiective şi spaţii publice din oraş. Dacă…
Casele Clujului, prețuri la extreme: de la 70.000 la 2 milioane de euro
feb. 05, 2019 1 731
De la 70.000 de euro pentru o căsuță de sub 50 mp la 2 milioane de euro pentru o proprietate cu teren, în centru…
Interviu. Comunitatea Code4Romania şi-a făcut filială la Cluj. Bogdan Ivănel, preşedintele asociaţiei: „Există o foamete foarte mare din partea programatorilor din România să își folosească talentul în ceva care să aibă impact social”
feb. 03, 2019 1 1438
În urmă cu o săptămână, în oraş s-a lansat oficial Code for Cluj-Napoca (Code4Cluj), adică aripa transilvăneană a „celei mai mișto și celei mai…
Cum va arăta Cetăţuia? Concursul de soluţii, promis pentru primăvară
feb. 03, 2019 3 2316
Următorul concurs care ar putea fi lansat în acest an vizează reamenajarea unui simbol al Clujului – Cetăţuia. Cu toate că iniţial planul despre…
Chirii de „Capitală a Transilvaniei”: Clujul pe locul 3, după Bucureşti şi Timişoara, ca număr de oferte
feb. 02, 2019 0 371
În trimestrul 4 al anului trecut, piața din Cluj-Napoca a fost surclasată de Timișoara în ceea ce privește oportunitățile de închiriere a unei locuințe,…
Turismul, sursă de afaceri: numărul dublu de şantiere în domeniul hotelurilor şi restaurantelor. Câte proiecte se anunţă la Cluj?
feb. 02, 2019 0 356
Domeniul Hotel&Relaxare a acționat în 2018 „ca un magnet pentru investitori”, reușind să înregistreze o creștere de 112% a numărului de proiecte active, comparativ…
Harta Clujului imobiliar, pe cartiere: cele mai scumpe şi cele mai accesibile zone din oraş
feb. 02, 2019 0 3690
În 2018, s-a înregistrat cel mai lent ritm de creștere al prețurilor locuințelor din ultimii 4 ani, notează analiza de trimestru a Imobiliare.ro. Cluj-Napoca,…
Studiu: cine sunt cei mai doriţi angajatori din Cluj?
feb. 01, 2019 0 797
Companiile din IT NTT Data şi Endva, alături de multinaţionala Bosch, cu centru de inginerie şi producţie la Cluj, sunt „cei mai doriţi angajatori”…
Buget 2019. Câţi bani se alocă pentru investiţii, sănătate, educaţie şi cercetare
feb. 01, 2019 0 944
În vreme ce prima ţară din UE se declară în recesiune tehnică, România ar urma să înregistreze o creştere economică de… 5,5%. Sau cel puţin…
Clujul imobiliar: cum s-a închis 2018, la ce să te aştepţi în 2019?
ian. 31, 2019 0 756
Dacă anul 2017 a marcat creșteri accentuate pe piaţa imobiliară din Cluj, pe parcursul anului 2018 creşterea a fost ceva mai moderată, de aproximativ…
Piaţa muncii în Cluj: câţi angajaţi şi câţi şomeri are judeţul?
ian. 30, 2019 0 1155
Judeţul are peste 250.000 de salariaţi şi aproape 4.800 de şomeri, cu o rată a şomajului în scădere, arată cele mai recente date transmise…
„Arome Transilvane”, în afaceri. Producătorii locali de fructe de pădure vor să „atace” piaţa mare: s-a lansat o nouă cooperativă agricolă la Cluj
ian. 29, 2019 0 2740
Produc, în satele de lângă Cluj-Napoca şi din zonă, afine, mure, zmeură, coacăze, agrișe, fructe de goji sau cătină şi acum vor să îşi…
Ce preţuri se cer pe locuinţele din localităţile-„satelit” ale municipiului
ian. 28, 2019 0 1126
Pentru a munci sau studia în Cluj-Napoca, oraşul în care media preţurilor pe metru pătrat a trecut de 1.500 de euro, reprezentanţii unui portal…
Masterplan de cartier în haosul imobiliar de Cluj-Napoca. Arhitectul responsabil de tema de concurs pentru PUZ Sopor: „Ne așteptăm la un oraș mai mult pentru oameni decât pentru mașini”
ian. 26, 2019 0 6313
E pentru prima oară, după multă vreme de haos acceptat, când dezvoltarea imobiliară în oraş s-ar putea face după un plan integrat: alături de…
Şcolile vor fi închise vineri, din cauza gripei. Numărul deceselor a ajuns la 34. Ce vă recomandă specialiştii în această perioadă
ian. 23, 2019 0 508
Vineri, 25 ianuarie 2019, elevii și preșcolarii din toate unitățile de învățământ preuniversitar din țară vor fi liberi, conform unui ordin emis de Ministerul Educației…