Cum va arăta Cetăţuia? Concursul de soluţii, promis pentru primăvară
ActualitateTop News by Kristina Reştea - feb. 03, 2019 3 2284
Următorul concurs care ar putea fi lansat în acest an vizează reamenajarea unui simbol al Clujului – Cetăţuia. Cu toate că iniţial planul despre care vorbea primăria viza un teren de 10.000 mp, pentru un teatru de vară, acum viziunea s-a schimbat: concursul de arhitectură le va cere proiectanţilor participanţi să aducă o viziune pentru întreg dealul. Despre această competiţie se vorbeşte încă din 2016.
În acest început de 2019 se pare însă că proiectul, pregătit împreună cu Ordinul Arhitecţilor din România, avansează spre spaţiul public. Săptămâna viitoare se finalizează studiul peisagistic necesar, spune Ovidiu Cîmpean, director în cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca. Lansarea concursului a fost amânată faţă de primele promisiuni, fiindcă şi planurile s-au schimbat. „Trebuie să primim noul buget şi să modificăm Hotărârea de Consiliu Local. Iniţial, era vizat terenul acela de 10.000 mp pentru un amfiteatru de vară, dar acum vrem să avem în vedere toată Cetăţuia. Am făcut analiza proprietăţilor, am stabilit ce e al nostru. Vom prinde în concurs tot dealul şi versantul. Proprietarilor privaţi le-am spus că nu e sigur dacă vom face sau nu Plan Urbanistic Zonal. Vom prevedea asta, ca posibilitate şi preţ, în contract. Dacă propunerea şi soluţia necesită PUZ, facem PUZ şi discutăm atunci cu proprietarii; dacă nu – concursul va oferi o viziune şi pe zona proprietarilor. Dacă proprietarii se încadrează în această viziune rezolvă aşa, dacă nu – fac PUZ”, spune Cîmpean.
Cu sau fără… funicular?
În februarie, documentaţia pentru concurs ar trebui să fie finalizată. Una dintre temele aduse în discuţie vizează accesul pe Cetăţuie: unii reprezentanţi din societatea civilă cer o alternativă de urcat mai uşor pentru persoane cu dizabilităţi şi cărucioare; varintele lansate de alţii – gen telegondole – sunt considerate utopice pentru Cluj de către specialişti. „E şi dezbaterea dacă să fie un funicular sau nu. În acest fel, extinzi zona turistică a centrului cu Cetăţuia. Poţi să fii într-un minut sus. E ceva util pentru persoane cu dizabilităţi, pentru vârstnici, pentru mame cu copii. Nu vreau să spun că punem funicular neapărat, dar ne gândim, ca posibilitate, şi la o metodă de transport public mai facilă, la un acces mecanizat. Nu telegondole, nu stâlpi. Dar să vedem ce vor trece participanţii în propuneri. Cred că o formulă discretă va fi trecută. Cred că e util şi pentru mobilitatea în oraş. Dar… de aceea avem concurs de soluţii, să se ia toate variantele în calcul şi să se propună cele mai bune soluţii”, spune Cîmpean.
Conform noilor estimări şi după schimbările de plan, promisiunile actuale susţin că totuşi concursul se lansează în această primăvară.
Administraţia locală anunţa iniţial că va lansa înainte de finalul anului 2018 sau cel târziu la începutul lui 2019 concursul pentru reamenajarea zonei Cetăţuia. Estimarea a fost făcută la jumătatea lunii noiembrie, atunci când lumea a fost chemată să îşi spună punctul de vedere. Administraţia anunţa că vrea să lanseze un concurs de soluţii de tip masterplan, pe modelul procedurii pentru reamenajarea Someşului. Asta înseamnă că se vor aştepta proiecte pentru un plan integrat, chiar dacă primăria va realiza cu prioritate doar amenajările din „ograda” proprie, adică cele din proprietate publică, urmând ca pentru alte intervenţii ce ar fi prevăzute în proiect să se mizeze pe bunăvoinţa proprietarilor privaţi din zonă. Suntem în „ceasul al 25-lea”, spuneau, la dezbatere, arhitecţii din oraş. Asta deoarece până acum proprietăţile de pe Cetăţuia Clujului, unul dintre simbolurile oraşului, au fost vândute unor proprietari privaţi, bucată cu bucată, până ca primăria să înceapă să îşi exercite dreptul de preemţiune. Mai mult, importante zone din vecinătatea bucăţilor de teren care vor intra în concurs au fost invadate de construcţii fără calitate arhitecturală şi unele chiar ilegale. De asemenea, Cetăţuia ar fi avut nevoie de lucrări de întreţinere pentru stabilizarea versantului.
Mai multe aici:
„Ceasul al 25-lea”. După decenii de neglijenţă, Cetăţuia ar trebui să intre în reamenajări din 2019
S-au schimbat „regulile jocului”
A crescut miza, iar tema e regândită, spune arhitectul Mihai Racu, unul dintre membrii echipei care lucrează pentru pregătirea concursului. „Iniţial s-a inceput lucrul pentru un teren de 1 ha. Apoi au fost identificate o serie de alte terenuri deţinute de municipalitate în zonă. Extinderea ariei de concurs a schimbat mult “regulile jocului”, pentru că miza nu e un obiectiv punctual, ci amenajarea unei zone complexe, cu multe particularităţi: zonă protejată, cu clădiri monument, vegetaţie valoroasă, geografie a terenului dificilă, probleme de stabilitate a terenlui. A fost nevoie de pregatirea unei documentaţii mai largi care să fie pusă la dispoziţia concurenţilor şi asta a dus la amânarea lansării concursului faţă de termenele previzionate inţial. Cetăţuia e unul dintre reperele oraşului. Subiectul trebuie tratat cu cea mai mare atenţie şi încercam să parcurgem toţi paşii necesari pentru ca la lansarea concursului lucrurile să decurgă fără probleme”, subliniază Mihai Racu.
Vezi şi:
Un alt concurs pregătit pentru 2019 vizează masterplanului unui nou cartier, în zona Sopor:
Foto sus: foto stânga- funicular castel Buda, Europeanbestdestinations.com, foto dreapta: vedere spre Cetăţuie, în Cluj
De ce va ganditi la proiecte scumpe si greu de realizat? Tot ce trebuie sa faceti este sa transformati versantul in panta intr-o promenada placuta care sa propuna alei care sa urce in serpentine line si usor de accesat, umbrite de pomi ( nu taiati copacii) si care vor face din Cetatuie un loc sanatos si frumos, unde o plimbare nu numai ca e benefica pentru sanatate dar aduce si placerea bucuriei de a fi in natura.
Impaduriti Cetatuia, mentineti curatenia, faceti poteci in serpentine si totul costa mult mai putin, e fezabil in timp record si nu distruge natura care exista deja.
Sper sa luati in considerare aceasta optiune.
Multumesc,
Angela care iubeste Clujul!
Subscriu.
Ma bucur ca problema proiectului nu mai este vazuta punctual (cu referire doar la suprafata de 1 ha, destinata teatrului de vara), ci priveste intreg acest deal, simbolic pentru oras. Am fost la dezbaterea publica organizata la Casino in noiembrie, dar am ramas dezamagit de prezentarea peisagistilor spanioli (nu ne putem intoarce in timp, la o plantatie de vita de vie in zona zero a orasului). Mi-as dori ca tema de proiect sa impuna obiective extrem de ambitioase (chiar daca sunt scumpe si greu de realizat) pentru acest proiect, astfel ca Cetatuia sa devina un simbol al Clujului din secolul 22 si nu al celui din secolul 19. Fiind si eu un iubitor al Clujului, mi-ar placea ca proiectul realizat (cu tehnologii si materiale de ultima generatie – la care din pacate doar „altii” apeleaza) sa atraga privirile inca de pe dealul Feleacului, prin noutatea, anvergura si unicitatea sa. De exemplu (visez si eu!), mi-as imagina pe latura sudica a dealului (cu vedere spre centru orasului) un teatru de vara rabatabil, realizat pe piloni care stabilizeaza dealul si nu acopera decat intr-o masura nesemnificativa vegetatia valoroasa, cu un acoperis din cupole transparente (rabatabile si ele) si pe care curge in cascada (in perioada spectacolelor sau in weekend) perdele colorate (datorita unor reflectoare de lumini) si muzicale (datorita unor amplificatoare audio) de apa (in baza unui sistem inchis care pompeaza apa din Somes in varful dealului si apoi o lasa sa curga liber, reintorcandu-se prin rigole in Somes). Eu nu o sa uit niciodata o imagine asemanatoare pe care am vazut-o acum vreo 15 ani in Barcelona (ca tot am vorbit de … spanioli). Va imaginati cum s-ar vedea acest lucru, privind spre oras de sub cupolele transparente? Cu siguranta imaginea Clujul ar arata altfel si de pe Dealul Feleacului (tot asa cum a fost mult imbunatatita si de Cluj Arena). Nu suntem in stare (banii nu sunt o scuza, caci stim sa scriem si proiecte de finantare) sa facem ceva deosebit pentru a lasa generatiilor viitoare un oras mai frumos decat cel pe care l-am preluat noi? Atunci hai sa plantam pe deal vita de vie.