Închide

Top News

Impactul industriei de IT din Cluj la PIB-ul României, estimat la peste 10 miliarde de euro (Cluj IT Cluster). Peisaj din industria care susține economia județului

ian. 08, 2023 0 1664

Industria din Cluj a fost martora unei creșteri de peste 4 ori în 14 ani, în ceea ce privește resursa umană, iar în ceea ce…

Accident în Feleacu. Mai multe persoane transportate la spital, între care și o fată de 15 ani

ian. 08, 2023 0 933

Accident dimineață, în comuna Feleacu, de lângă Cluj, cu trei mașini implicate. Mai multe persoane au fost transportate la spital. „Pompierii din cadrul Detașamentului 1…

macarale constructii romanai cluj

Clujul șantierelor: Peste 2400 de proiecte, în diverse stadii, în 2022, cel mai mare număr din țară, după București-Ilfov

ian. 07, 2023 0 471

Pe parcursul anului trecut, la nivel național se aflau în diverse stadii de dezvoltare – de la proiectare la amenajare și recent finalizate – peste…

Un autocar a ieșit în afara părții carosabile pe al doilea cel mai periculos drum din Cluj, două persoane au avut nevoie de ajutor medical

ian. 06, 2023 0 1925

Un autocar a ieșit în afara părții carosabile în Cluj, două persoane au avut nevoie de ajutor medical. Accidentul a avut loc în Răscruci, pe…

Programul prin care circulația pe mijloacele de transport în comun va fi gratuită în zilele de vineri în Cluj-Napoca va continua și în acest an

ian. 06, 2023 2 385

Programul prin care circulația pe mijloacele de transport în comun va fi gratuită în zilele de vineri în Cluj-Napoca va continua și în acest an,…

O femeie a fost trimisă în judecată în Cluj pentru operațiuni financiare frauduloase după ce a furat un portofel dintr-o locuință din Mănăștur

ian. 06, 2023 0 258

O femeie a fost trimisă în judecată în Cluj pentru trei capete de acuzare după ce a furat un portofel dintr-o locuință din Mănăștur. Fapta…

Clujenii se pot debarasa gratuit de brazii de Crăciun până în 15 ianuarie. După această dată, doar în 2 locuri din Cluj

ian. 06, 2023 0 359

Clujenii se pot debarasa gratuit de brazii de Crăciun până în 15 ianuarie, anunță Primăria. Mai exact, până în 15 ianuarie clujenii se pot debarasa gratuit…

spitale romania gripa pacienti

Sute de cazuri de gripă au fost deja raportate în Cluj în acest sezon, e printre cele mai afectate județe din România

ian. 06, 2023 1 358

Sute de cazuri de gripă au fost deja raportate în Cluj în acest sezon, conform unei analize a Institutului Național de Sănătate Publică; e printre…

Primul proiect anunțat de consilierii USR pentru a schimba în bine cartierele din Cluj în 2023

ian. 05, 2023 0 939

După nenumărate tickete pe MyCluj pentru salubrizarea zonei, după discuții cu administrația publică pentru amenajarea treptelor ce reprezintă traseul pietonal între Gheorgheni și zona Dorobanților,…

Școlile se vor redeschide normal/ Nu se declară epidemie de gripă/ Se recomandă purtarea măștii în spații publice, evitarea aglomerației și triaj în școli și grădinițe

ian. 05, 2023 0 372

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat, joi, 5 ianuarie, într-o conferință de presă, că nu va declara epidemie de gripă în România pentru că asta…

Doar 10% dintre certificatele de urbanism sunt emise digital la Cluj, din mii în 7 luni de la lansarea unei aplicații unice în România

ian. 05, 2023 0 249

Doar 10% dintre certificatele de urbanism au fost emise digital la Cluj în șapte luni de când a fost implementată o soluție tehnică de profil,…

Autostrada Transilvania, două decenii de rateuri: Trei loturi cu o lungime de 96 km dintre Cluj-Napoca și Oradea încep anul fără contracte semnate

ian. 05, 2023 0 840

Compania de Drumuri a început anul 2023 fără a avea constructori pe trei loturi ale Autostrăzii Transilvania, între Cluj-Napoca și Oradea, dar cu perspectiva finalizării…

Analiză imobiliară: Prețul mediu al apartamentelor de vânzare în Cluj-Napoca a încheiat anul la cel mai înalt nivel de până acum

ian. 04, 2023 0 1954

Prețul mediu cerut pe apartamentele de vânzare din Cluj-Napoca, la final de 2022, a fost la cel mai înalt nivel de până acum – 2.261…

Piața clădirilor verzi a luat avânt în 2022. Ce companii din Cluj sunt în top și cum am rămas în urmă. Arhitect: „Orașul Timișoara e oarecum comparabil cu Clujul, dar mi se pare că are o dinamică mai bună”

ian. 04, 2023 0 491

În ultimele 12 luni, 154 de clădiri din România au fost certificate BREEAM sau LEED, reprezentând aproximativ o treime din numărul de clădiri certificate în…

S-a stat la coadă, din nou, la început de an, în fața Primăriei, cu noaptea-n cap. Clujenii au acuzat că sistemul online de plată a dat rateuri

ian. 04, 2023 0 249

Clujenii s-au înghesuit și în acest an la ghișeele Primăriei Cluj-Napoca, în prima zi în care s-a reluat activitatea în 2023. Oamenii au stat la…

revelion cluj stiri din cluj

Turist în Cluj: „e orașul unde nu ne-a făcut plăcere să ne plimbăm/ aer poluat, trafic foarte zgomotos, șoferi agresivi”

ian. 04, 2023 13 14936

Un turist aflat în trecere prin Cluj-Napoca a rămas cu un gust amar după ce a vizitat orașul. Marian Ivan scrie pe Facebook despre vacanța…

Șoferul care l-a accidentat mortal pe fiul lui Marcel Țenter, Radu, a fost condamnat la închisoare pentru ucidere din culpă, cu suspendare. Avea viteză cu 5 km/h peste limita legală

ian. 04, 2023 0 3215

Șoferul care l-a accidentat mortal pe fiul lui Marcel Țenter, Radu, a fost condamnat la închisoare pentru ucidere din culpă, cu suspendare. Instanța Judecătoriei Cluj-Napoca…

Constructorii turci, în linie dreaptă pentru magistrale de metrou la București și Cluj-Napoca. În ianuarie se stabilesc câștigătorii pentru contracte de 2 miliarde de euro

ian. 04, 2023 0 508

Lucrările pentru execuția primelor șase stații ale magistralei de metrou M6 Gara de Nord – 1 Mai – Aeroportul Otopeni vor începe în mai sau…

Un accident grav a avut loc dis de dimineață în Florești, în zona Metro/ O femeie a murit după ce a fost lovita pe trecerea de pietoni/ Traficul a fost paralizat minute în șir

ian. 04, 2023 0 1424

Polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Cluj au intervenit în această dimineață, după ce au fost sesizați privind un accident rutier pe DN1 E60,…

Polițist din Cluj-Napoca trimis în judecată pentru trafic de influență

ian. 03, 2023 1 2482

Un polițist din Cluj-Napoca a fost trimis în judecată de către procurorii anticorupție pentru trafic de influență. E vorba de un agent de poliție de…

Creșteri record ale prețurilor la imobiliare în Cluj, aproape 20% într-un an, după cum arată analiza uneia dintre cele mai mari rețele de agenții imobiliare din România

ian. 03, 2023 0 682

Creșteri record ale prețurilor la imobiliare în Cluj, aproape 20% într-un an, după cum arată analiza uneia dintre cele mai mari rețele de agenții imobiliare…

Culoarul de mobilitate de circa 75 de kilometri de-a lungul Someșului, între Florești și Apahida, intră în proiectare

ian. 03, 2023 0 1430

Primăria Cluj-Napoca a atribuit licitația denumită „Servicii de elaborare PUZ, expertiză tehnică, SF, studii specifice și DTAC pentru amenajarea coridor de mobilitate urbană durabilă (pietonal…

Populația Clujului a crescut cu o treime de la al doilea război mondial până în prezent

ian. 03, 2023 0 367

Populația Clujului a crescut cu o treime de la al doilea război mondial până în prezent, arată datele statistice. E printre puținele județe care înregistrează…

Cum se poate face față provocărilor automatizării locurilor de muncă? Lecții de la Cluj

ian. 03, 2023 0 199

Cum se poate face față provocărilor automatizării muncii? Pentru a răspunde la această întrebare, administrația din Cluj-Napoca, un oraș din nord-vestul României, a creat Future…