Închide

Piața clădirilor verzi a luat avânt în 2022. Ce companii din Cluj sunt în top și cum am rămas în urmă. Arhitect: „Orașul Timișoara e oarecum comparabil cu Clujul, dar mi se pare că are o dinamică mai bună”

EconomieTop News by Kristina Reştea - ian. 04, 2023 0 381

În ultimele 12 luni, 154 de clădiri din România au fost certificate BREEAM sau LEED, reprezentând aproximativ o treime din numărul de clădiri certificate în cei 14 ani de când a apărut în România prima certificare de clădire verde, conform datelor centralizate de o companie de servicii de consultanță și certificare a clădirilor verzi, ADP Green Building (Cluj). Două clădiri din Cluj se află în top 10 clădiri BREEAM în 2022, dar, pentru anul în curs, capitala Transilvaniei nu excelează în proiecte noi.

Cele mai multe clădiri certificate sunt clădiri de retail (59 de centre comerciale sau magazine alimentare), urmate de sectorul logistic (48 de clădiri de producție sau depozitare) și clădirile de birouri (36 de clădiri certificate), potrivit analizei ADP.

 

Unique Student Residences, București, adp

Dezvoltatorii cu cele mai multe clădiri certificate în 2022 rămân CTP, care au adăugat în acest an încă 36 de clădiri certificate BREEAM, ajungând la 99 de clădiri certificate BREEAM în România. Sunt urmați de NHOOD, care au certificat 24 de clădiri, PENNY cu 20 de clădiri certificate, Mitiska REIM + Square 7 Properties cu 13 centre comerciale certificate, Globalworth cu 5 clădiri de birouri certificate BREEAM și LEED, respectiv Transilvania Construcții cu 5 clădiri certificate BREEAM.

România rămâne la fel de competitivă și în acest an, obținând câteva dintre punctajele record acordate de BRE (instituția ce emite certificatele BREEAM) în 2022, conform analizei:

  • Depozitul regional PENNY din Filiași (92,89%) –  cel mai mare punctaj acordat vreodată pentru o clădire industrială
  • CTP Clubhaus, dotarea comunitară din cel mai mare parc industrial din Centrul și Estul Europei, CTPark Bucharest West (94,6%) – cel mai mare punctaj pentru o clădire existentă
  • Globalworth Square (99%) – cel mai mare punctaj pentru o clădire nouă

Clădirilor certificate BREEAM li se adaugă cele 4 clădiri certificate LEED și cele 6 recertificări LEED. Dintre acestea, doar hala de producție P&G din Urlați este o clădire nouă, celelalte 9, prezentate în tabelul de mai jos, fiind clădiri existente pentru care s-a certificat sau recertificat modul de operare și management.

„Deși sectorul construcțiilor e amenințat de fluctuații mari ale prețurilor, schimbări legislative imprevizibile, penurie de materie primă, numărul și varietatea de proiecte contractate pentru servicii de sustenabilitate în 2022, care se vor derula pe următorii 2-3 ani, ne arată că dezvoltatorii își vor continua planurile de investiții, planuri în care sustenabilitatea are un loc foarte important. Nu doar numărul de proiecte a crescut foarte mult în ultimii ani, ci și ambițiile dezvoltatorilor pentru certificări de nivel tot mai înalt”, a declarat Adrian Pop, managerul general al ADP green building.

“Observăm și câteva direcții noi legate de sustenabilitate: calculul și compensarea amprentei de carbon înmagazinate și/sau operaționale, certificarea WELL, certificarea EU Taxonomy sau conformarea nZEB. Toate acestea sunt servicii noi, pe care, în 2022, am început să le oferim clienților noștri și credem că în anii care urmează vor avea o cerere din ce în ce mai mare”, a completat Pop.

LEED:

Top 10 BREEAM în România în 2022:

Sursa: adp

ADP green building a finalizat în 2022 un număr de 108 certificări BREEAM, echivalentul a 1.392.166 de mp, reprezentând aproape 60% din totalul certificărilor încheiate în 2022 în România, potrivit companiei. In 2022 ADP green building și-a extins activitatea în Ungaria, urmând ca în 2023 să își consolideze prezența în România, Bulgaria și Ungaria și să se extindă în Slovacia.

Foarte puține proiecte sunt în Cluj, spune, pentru Actualdecluj.ro managerul firmei cu sediu în capitala Transilvaniei.

„8% din proiectele pe care le avem în curs sunt în Cluj – trei clădiri de birouri și Spitalul de Copii. Pentru Spitalul de Copii și una din clădirile de birouri obiectivul ne e să obținem nivelul maxim, BREEAM Outstanding”, spune Pop.

Care ar fi explicația pentru procentul scăzut? „Marea majoritate a proiectelor sunt hale și centre comerciale Halele sunt în principal pe lângă București, Timișoara, Oradea, Arad, Sibiu, Brașov, Bacău. Se pare că prin preajma Clujului nu e atât de bună infrastructura sau e prea scump. Iar centrele comerciale țintesc orice comunitate de peste 10.000 de locuitori, deci au multe opțiuni, dintre care în Cluj sau prin zonă se pare că e cam dificil de autorizat, deci prioritizează alte părți ale țării. E interesant și acest aspect. Dacă Timișoara e oarecum comparabilă cu Clujul, mi se pare că Timișoara are o dinamică mai bună. Ca viteză de autorizare, dialog cu autoritățile locale, accesibilitate – atât ca prețuri, cât și ca infrastructură – autostradă mai bine conectată. La care se va adăuga acum și titlul de Capitală Culturală Europeană”, amintește arhitectul.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.