Închide

Retrospectivă Actual: ce să recitești din 2018. Recomandările Cosminei Fernoagă

ActualitatePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - dec. 30, 2018 0 732

Vedeți aici o recapitulare a celor mai semnificative momente politice care au marcat anul 2018, la Cluj dar nu numai. Vă reamintim că în 2019 organizațiile politice se vor lupta din răsputeri să obțină un scor cât mai mare în două runde de alegeri electorale: Europarlamentare – în luna Mai – și Prezidențiale – în Decembrie. Scorul obținut la alegerile europarlamentare va fi crucial mai ales pentru marile partide care au nevoie de o confirmare prealabilă din partea electoratului, în vederea susținerii candidatului lor la alegerile prezidențiale. Fiți în continuare procupați/interesați de tot ceea ce se întâmplă în orașul în care locuim, în țara în care trăim. Că ne place sau nu, politica guvernează societatea în toate sferele posibile, o resimțim în cele mai banale activități, e o prezență constantă în viața de zi cu zi. Rămâne responsabilitatea noastră să vă informăm cu promptitudine despre acțiunile patidelor și ale politicienilor, să vă dezvăluim și să vă nuanțăm acele lucruri mai puțin știute/văzute. Rămâne datoria voastră, a cititorilor, să vă simțiți cât mai informați pentru a vă putea comporta și acționa în consecință. Mulțumim că ne citiți, că ne urmăriți, și sperăm ca Actual de Cluj să rămână pentru voi, în continuare, un reper semnificativ în materie de informare.

Cluj, prima dintre organizațiile lui Dragnea pe care vor s-o spulbere. Planul lor, să înlocuiască PSD-ul.

„Cu pași mici, dar siguri”, planul Pro România este acela de a-l spulbera pe Liviu Dragnea – au subliniat-o cât se poate de deschis reprezentanții formațiunii conduse de Victor Ponta, care se bazează în sensul acesta atât pe electoratul românesc de stânga, cât și pe o parte dintre actualii membri ai PSD, cei care sunt nemulțumiți de politicile lui Dragnea și care sunt așteptați să i se alăture fostului premier Victor Ponta. De altfel, potrivit ultimelor sondaje, formațiunea Pro România trece de 6% în opțiunea de vot a electoratului, fapt care îl face pe principalul lider al partidului să viseze până departe. Prima țintă: alegerile europarlamentare din mai, 2019, iar până atunci, sarcina principală a reprezentanților Pro România este aceea de a pune pe picioare organizații locale la nivelul întregii țări și de a structura partidul.

Cioloș și USR bat tot la Cluj, conform ultimului sondaj Avangarde. ALDE urcă, PSD coboară

Surpriză și nu prea, în ce privește opțiunea de vot a electoratului clujean – conform celui mai recent sondaj realizat de societatea Avangarde, a sociologului Marius Pieleanu, la comanda ALDE.

Mișcarea România Împreună (partid fondat de Dacian Cioloș, care nici măcar nu este constituit oficial) figurează pe locul întâi, cu un procent de 23% , în preferințele de vot ale clujenilor. USR ocupă locul al doilea, cu 20%, în timp ce PNL se situează de abia pe locul al treilea, cu 18%. Interesant este că sondajul reflectă o creștere de câteva procente pentru ALDE (13%), partidul fiind cotat pe locul al patrulea, peste PSD care s-ar situa undeva sub 10%.  Potrivit aceluiași sondaj, UDMR ar obține la Cluj tot 13%, în timp ce restul partidelor nu ar cumula mai mult de 3%.

De ce a plecat din partidul pe care l-a fondat

Despre faptul că Monica Macovei se afla într-un conflict cu oamenii din propriul ei partid se discută încă de acum doi ani. Astăzi, reprezentanții M10 au transmis un comunicat destul de sec în care au anunțat că Monica Macovei a demisionat din partidul pe care l-a fondat în 2015. Sepculațiile – cum era de așteptat – au început să curgă, principala ipoteză pe care se marșează fiind aceea că europarlamentarul Monica Macovei a semnat o înțelegere cu reprezentanții USR. Numai că USR-iștii neagă că ar avea vreun plan care s-o includă pe Macovei.

De ziua lui, și-a luat partidul inapoi

Senatorul Marius Nicoară a cam intrat de formă în ALDE, pentru că la seratele cu șprițuri îi preferă în preajma sa tot pe liberali. În 19 noiembrie, acesta a împlinit 60 de ani, ținând, evident, să marcheze momentul în prezența prietenilor săi. Potrivit informațiilor Actual de Cluj, marți, la București, conform obiceiului din Parlament, Nicoară i-a invitat la un pahar pe câțiva membri de partid, inclusiv pe Călin Popescu Tăriceanu, însă „petrecerea” cea mare a preferat, cum era de așteptat, să o țină acasă, la Cluj, într-un local extrem de familiar lui, repsectiv în crama restaurantului Sinaia, din cartierul Grigorescu. Așa se face că joi seara, peste 40 de persoane au participat la cheful aniversar al lui Nicoară, în localul amintit. De remarcat e faptul că printre invitați nu s-au regăsit colegii din ALDE Cluj, nici măcar cei din conducerea partidului, și nu s-au regăsit deloc nici oamenii din partidul lui Emil Boc și Daniel Buda, adică nimeni din vechiul PDL. N-au fost prezenți decât liberalii din vechiul său partid, oameni de care Nicoară încă se simte legat/conectat

Bătălie cruntă în PSD Cluj. Liviu Dragnea are noi pretendenți la șefia organizației clujene

O nouă tabără s-a conturat în PSD Cluj, aceasta propunându-și să preia conducerea organizației. Liviu Dragnea n-ar fi deloc străin de acțiunile complotiștilor de la Cluj, ba chiar el i-ar sprijini pe aceștia, nemulțumit de faptul că actualul președinte clujean, deputatul Horia Nasra, s-a tot poziționat împotriva sa în ultima perioadă. De cealaltă parte, tabăra lui Nasra – în care-i regăsim și pe fostul președinte al organizației, Remus Lăpușan, și pe deputatul Cornel Itu (politicieni cu trecere în rândul filialelor din județ), nu se arată deloc dispusă să cedeze. Potrivit informațiilor Actual de Cluj, bătălia dintre cele două tabere s-ar putea lăsa inclusiv cu excluderi.

Liberalul Nicoară, trecând la ALDE: ”O condamnare pentru două beri nu-i același lucru cu o chestiune de corupție”

Cu o figură spășită, senatorul Marius Nicoară s-a prezentat la sediul ALDE Cluj, alături de liderii acestei formațiuni, pentru a anunța că renunță la calitatea sa de membru PNL și că se alătură echipei conduse de Călin Popescu Tăriceanu. Nicoară este de părere că o candamnare pentru că s-a urcat beat la volan, producând și un accident rutier, nu e ceva la fel de penal precum o faptă de corupție. ”Când ești condamnat pentru două beri este una, pe când o faptă de corupție este cu totul altă chestiune”, a răspuns el când a fost întrebat dacă este moral să intre în ALDE, doar pentru că regulamentul de integritate al PNL nu îi mai dădea nicio șansă de existență în cadrul acestui partid.

S-au liniștit apele în USR Cluj. Pentru moment. Cine e noul președinte

Disputele interne din USR Cluj s-au domolit, pentru moment, în urma alegerilor desfășurate ieri, care au rezultat cu desemnarea unui președinte oficial, în persoana lui Cătălin Sălăgean (fost secretar al USR la nivel național, foto jos). Mandatul său va dura până în iunie, 2019, când se vor organiza din nou alegeri interne pentru stabilirea unui alt Birou de Conducere care va prelua sarcina obținerii unor rezultate cât mai bune la alegerile electorale prezidențiale din decembrie 2019 și la alegerile locale și parlamentare din 2020.

Dragnea, susținut de la Cluj

Biroul Permanent Județean al PSD Cluj s-a întrunit pentru a dezbate situația scrisorii semante de cei trei lideri social-democrați, Paul Stănescu, Gabriela Firea și Adrian Țuțuianu, prin care i s-a solicitat demisia lui Liviu Dragnea din fruntea partidului. PSD-iștii clujeni au decis, în această seară, că-l vor susține pe Dragnea, deși pe unele site-uri centrale de presă, președintele organizației clujene, Horia Nasra, figura ca semnatar al acestei scrisori, alături de alți lideri de organizații din țară. Chestionat de Actual de Cluj, Nasra a fost foarte succint, subliniind următoarele: „PSD Cluj acordă susținere necondiţionată Guvernului PSD+ALDE şi programului de guvernare asumat în campania alegerilor parlamentare. PSD Cluj solicită membrilor CEX soluţionarea divergenţelor în interiorul partidului şi rezolvarea tuturor problemelor în cadru statutar. PSD Cluj consideră că preşedintele Liviu Dragnea nu trebuie să demisioneze”. Deciziile au fost luate în unanimitate, în cadrul ședinței Biroului Permanent al PSD Cluj – a menționat Horia Nasra. 

Începe bătălia pentru putere în partidul lui Ponta. Ioan Rus se gândește dacă să candideze

Încă nu s-au închegat ca structură politică și disensiunile privind împărțirea funcțiilor de conducere în organizația clujeană a Pro România au și început. Oamenii din tabăra lui Victor Ponta nu par interesați să își asume negocieri cu cei din tabăra lui Daniel Constantin, motiv pentru care – spun surse interne – clujenii care au plecat din PSD, alăturându-i-se lui Ponta, își doresc să se implice politic direct de la nivelul organizației centrale a partidului. Congresul privind desemnarea conducerii partidului Pro România ar urma să aibă loc în 23 octombrie, urmând ca ulterior, fiecare organizație județeană să-și desemneze, de asemenea, prin alegeri, birouri de conducere.

Se reunesc sub marea umbrelă a PNL. Un alt lider politic important confirmă strategia politică a grupărilor Iohannis – Băsescu

Prezent la Cluj zilele trecute, omul lui Traian Băsescu și președinte al PMP, Eugen Tomac, nu s-a sfiit să spună deschis că planul formațiunii sale este acela de a susține un candidat comun al forțelor de dreapta, în cursa pentru președinția României. Mai mult, el chiar l-a nominalizat pe Klaus Iohannis, subliniind că au existat întruniri în acest sens, la care a fost prezent și președintele României, împreună cu liderii PNL. ”De domnul Iohannis ați auzit? Cu el și cu liderii PNL am purtat discuții serioase în vederea formării unui pol de dreapta, care să devină o alternativă pentru ceea ce oferă astăzi PSD-ul. Discuțiile nu s-au încheiat, dar cel puțin cu PNL, și chiar și cu USR, avem această perspectivă, de a crea un pol național puternic, anti PSD”, a răspus Eugen Tomac, când a fost întrebat despre posibilitatea ca acestă alianță a forțelor de dreapta să devină realitate. Tomac a adăugat că se pot găsi variante prin care PMP să se alieze cu liberalii, fără să excludă posibilitatea unei eventuale fuziuni.

Boc, în grațiile generației #rezist. Deputatul Ungureanu spumega că primarul Clujului i-a luat fața la Electric Castle

Emil Boc a înțeles rapid că principalii săi competitori electorali sunt USR-iștii și a trecut la atac. Până nu demult, Electric Castle era un festival  dedicat tinerilor „connaisseurs”, picior de politician nu și-ar fi găsit rostul în noroaiele de la Bonțida. La ediția de anul acesta, însă, ordinul a venit direct de la edilul Clujului, astfel că garnizoana PNL s-a încolonat militărește și-a dat iama în festival. Potrivit informațiilor Actual de Cluj, apariția edilului Clujului în cadrul festivalului Electric Castle a fost regizată cap-coadă, cu scopul de a minimaliza inițiativa „Fără penali în funcții publice” – acțiune politică demarată și gestionată de USR încă de la începutul anului – iar acest lucru a fost posibil, evident, cu sprijinul organizatorilor Electric, care au programat o așa zisă sesiune de „dezbateri”, în care Boc a avut prilejul să se dea în spectacol, sporovăind vrute și nevrute despre cum Clujul este și va fi vioara întâi a planetei România.  În contrapartidă, USR-ului i s-a interzis să-și pună cortul în perimetrul festivalului pentru a aduna semnături „împotriva penalilor”, deputatului Emanuel Ungureanu nerămânându-i de făcut decât să spumege de revoltă pe pagina personală de Facebook (foto jos).

Peter Eckstein Kovacs și-a dat demisia din UDMR: „Ce a umplut paharul este poziţia UDMR faţă de legile Justiţiei”

Fostul senator Eckstein Kovacs a anunţat sâmbătă seara, la protestul care se desfăşoară în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca pentru a cincea zi consecutiv, că demisionează din calitatea de membru al UDMR după 28 de ani, nemulţumit de poziţia formaţiunii faţă de legile justiţiei, scrie Mediafax, citat de hotnews.ro.

Eckstein Kovacs Peter a declarat, sâmbătă seara, în faţa protestatarilor din Piaţa Unirii, că modificările la legile justiţiei au trecut cu voturile UDMR.

PSD Cluj se alege cu o gașcă de „traseiști”

PMP-iștii clujeni care nu au reușit să se adapteze cu noua echipă din conducerea organizației județene, impuse de liderii centrali, au căutat să se aciueze care pe unde au găsit înțelegere. Recent, fostul președinte al organizației județene, Rareș Rusu, a fost reprimit printre oamenii lui Emil Boc, în PNL, iar aseară, fostul președinte al organizației de tineret a PMP Cluj, Mihai Curteanu, a intrat în PSD. Potrivit informațiilor Actual de Cluj, Curteanu (foto sus) ar fi intrat în PSD alături de alți 30 de tineri  PMP-iști. La solicitarea Actual de Cluj, liderul PSD Cluj Horia Nasra a confirmat că i-a primit în partid pe aceștia, motivând că organizația sa avea nevoie de forțe proaspete. „Da, le-am semnat adeziunile, atâta timp cât vor să pună umărul în partid sunt bineveniți”, a comentat Nasra. Același Nasra afirma în urmă cu aproximativ doi ani că nici nu vrea să audă de Curteanu și de gașca lui de „destabilizatori”,

Profesorul universitar Radu Silaghi-Dumitrescu preia președinția ALDE Cluj Napoca

Noul președinte al ALDE Cluj Napoca a fost numit profesorul universitar Radu Silaghi-Dumitrescu, care la alegerile din 2016 a candidat din partea ALDE și pentru un mandat de senator. ”Ne propunem ca activitatea ALDE Cluj-Napoca să aibă ca vector principal competența profesională – adică nu doar a deține sau aplica eficient cunoștințe, nu doar a comunica eficient despre ele: competența înseamnă și absența abuzurilor de orice fel, inclusiv a celor manifestate ca abuz de putere sau orice alte forme de corupție” – a transmis Sileaghi-Dumitrescu într-un comunicat de presă.

N-a prins niciun oscior la masa lui Băsescu și se întoarce hoțește în ograda lui Boc

Trimit liberalii clujeni comunicat de presă să anunțe pompos că au făcut o captură impresionantă: ”fostul președinte al PMP Cluj, Rareș Rusu, împreună cu alți 150 de PMP-iști, aderă la PNL”. În realitate,  „politicianul local”  Rareș Rusu, cum de-o viață îi place să se autointituleze,  a fost azvârlit afară din PMP de mai bine de un an, iar reprezentanții organizației lui Traian Băsescu chiar își fac cruce că au scăpat de el.

Citește și:

Retrospectivă 2018. Ce să recitești în 2019. Recomandările Luminiței

Retrospectivă Actual: ce să reciteşti din 2018. Recomandările Kristinei Reştea

Retrospectivă Actual: ce să recitești din 2018. Recomandările lui Cătălin Suciu

Retrospectivă Actual: ce merită să reciteşti din 2018. Recomandările lui Mihai Prodan

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.