Închide

N-a prins niciun oscior la masa lui Băsescu și se întoarce hoțește în ograda lui Boc

PoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - mart. 27, 2018 0 1243

Trimit liberalii clujeni comunicat de presă să anunțe pompos că au făcut o captură impresionantă: ”fostul președinte al PMP Cluj, Rareș Rusu, împreună cu alți 150 de PMP-iști, aderă la PNL”. În realitate,  „politicianul local”  Rareș Rusu, cum de-o viață îi place să se autointituleze,  a fost azvârlit afară din PMP de mai bine de un an, iar reprezentanții organizației lui Traian Băsescu chiar își fac cruce că au scăpat de el.

Rareș Rusu nu poate pleca din PMP de vreme ce nu este membru PMP. Și chiar să fi fost membru PMP, dacă te numești Rareș Rusu poți să pleci liniștit unde vrei că nu poate să însemne pentru nimeni nici cea mai mică pierdere” – a comentat pentru Actual de Cluj liderul PMP Cluj, senatorul Cristian Lungu. Mai mult, acesta arată că tot ce-au îndrugat liberalii în comunicatul de presă sunt doar niște minciuni care au ca scop să mascheze eroarea de-al reprimi pe Rusu înapoi în partid, după ce acesta a ales să-i contracandideze în alegeri pentru a obține un scaun de parlamentar de pe listele lui Băsescu. „E o minciună când spun că pleacă 150 de membri PMP. Nu există nicio demisie la nivelul organizației noastre. Cele două persoane care au mai fost nominalizate în comunicat nu au nicio legătură cu PMP”, a explicat Lungu.

Cine este Rareș Rusu

Pe Rareș Rusu îl cunoaște toată lumea din Cluj și nu pentru că ar avea vreun merit deosebit – în afară de faptul că a știut mereu să se țină agățat de mâneca lui Emil Boc – ci pentru că îi place mult să se laude. Rareș Rusu e nimeni altul decât fiul fostului milițian Stoian Rusu, zbirul care pe vremea lui Ceaușescu conducea Miliția județului Cluj. După revoluția din 89 nu s-au schimbat prea multe la Cluj, în  sensul că odraslele securiștilor infiltrați în noile structuri ale statului au fost și ele adăpostite prin diverse partide. Rareș Rusu e exemplul suprem de fiu al tatălui său, construit din nimic, reprezentant al nimicului, devenit băgătorul de seamă cel mai de vază din partidul aflat parcă de o veșnicie la șefia Clujului.  A moșit câteva firmulițe pe care mai apoi le-a și îngropat, a deținut o scurtă perioadă o funcție simbolică într-un minister, dar în cea mai mare parte a timpului s-a ocupat cu tăiatul frunzelor la câini, fiind plantat de către partid, în fiecare ciclu electoral, în poziția de consilier județean, pentru a-și putea justifica rolul de „politician local”. De la acest nivel a mai încercat mici manevre de așa zis „lobby” în favoarea unor grupuri de interese abonate la bani publici.

Când Rareș Rusu a aflat că partidul său, PDL, fuzionează cu PNL, și că va deveni și mai încărcat de oameni ca el, pricepuți la nimic dar abonați la mandate de aleși locali, a decis să-și încerce norocul într-un loc nou, mai ofertant, în speranța că poate așa îi iese chiar de deputăție. N-a stat prea mult pe gânduri – sfătuindu-se probabil și cu mentorul său Emil Boc, care pe atunci la rândul său era cu un picior în partidul lui Train Băsescu. Așadar, Rareș Rusu a demisionat din PDL-ul de la vremea respectivă și s-a înscris în PMP, partidul prezidat de Băsescu. A făcut ce-a făcut și s-a scăpat de Adrian Gurzău – un alt acolit de-al lui Emil Boc, condamnat pentru fapte de corupție – așezându-se el la cârma PMP Cluj. Din această postură, Rareș Rusu s-a înscris primul pe listele de la alegerile parlamentare, reușind însă un scor rușions de sub 3%. Actualul lider al PMP Cluj, Cristian Lungu, susține că potrivit raportului financiar efectuat la nivel de partid, Rusu n-a băgat niciun leu în campania lui electorală, mizând doar pe cotizațiile colegilor de partid. Și dacă n-a reușit să scoată un scor decent la alegeri, Rareș Rusu a reușit în schimb să destabilizeze complet organizația PMP Cluj. A destabilizat-o în așa măsură încât Băsescu s-a văzut nevoit să trimită un om din afara Clujului pentru a repune organizația clujeană pe picioare. De mai bine de un an de când sălăjeanul Cristian Lungu a preluat organizația PMP Cluj, Rareș Rusu a fost dat afară din partid. Cam tot de atunci, acesta bate pe la ușa lui Emil Boc, în speranța că va fi reprimit în PDL Cluj (acum frumos numit PNL Cluj). Dorința i s-a împlinit. Liderii PNL au căutat  momentul și probabil maniera cea mai potrivită pentru a anunța că rătăcitul Rareș Rusu revine spășit la masa care l-a hrănit.

Nota bene: Președinteșe Consiliului Județean, liberalul Alin Tișe, a admis, involuntar, că Rusu se cam ploconește de un an la ușa PNL. ”Sunt discuții cam de un an să revină în PNL. Foarte bine că se întoarce, până la urmă e un om care a lucrat mult pentru partid”, a spus Tișe.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

Articole similare