Închide

Se reunesc sub marea umbrelă a PNL. Un alt lider politic important confirmă strategia politică a grupărilor Iohannis – Băsescu

ActualitatePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - aug. 31, 2018 1 775

Prezent la Cluj zilele trecute, omul lui Traian Băsescu și președinte al PMP, Eugen Tomac, nu s-a sfiit să spună deschis că planul formațiunii sale este acela de a susține un candidat comun al forțelor de dreapta, în cursa pentru președinția României. Mai mult, el chiar l-a nominalizat pe Klaus Iohannis, subliniind că au existat întruniri în acest sens, la care a fost prezent și președintele României, împreună cu liderii PNL. ”De domnul Iohannis ați auzit? Cu el și cu liderii PNL am purtat discuții serioase în vederea formării unui pol de dreapta, care să devină o alternativă pentru ceea ce oferă astăzi PSD-ul. Discuțiile nu s-au încheiat, dar cel puțin cu PNL, și chiar și cu USR, avem această perspectivă, de a crea un pol național puternic, anti PSD”, a răspus Eugen Tomac, când a fost întrebat despre posibilitatea ca acestă alianță a forțelor de dreapta să devină realitate. Tomac a adăugat că se pot găsi variante prin care PMP să se alieze cu liberalii, fără să excludă posibilitatea unei eventuale fuziuni.  „Noi chiar nu vom avea o problemă să susținem un candidat comun, la alegerile prezidențiale, și rămâne de văzut forma în care acest lucru se va întâmpla. Dacă vom reuși să constituim acest pol al forțelor de dreapta, să zicem imediat după europarlamentarele de anul viitor, cred că avem șanse să obținem un scor mai bun decât al PSD”, a spus Tomac. Ipoteza lui Tomac e susținută și de liderul PNL Cluj, Daniel Buda. În opinia lui Buda, orice variantă de asociere cu partidele de dreapta trebuie să se realizeze în jurul PNL, iar fuziunea e o posibilitate de luat în calcul.

PMP ar putea fi absorbit de PNL

Potrivit informațiilor Actual de  Cluj, în PNL se discută intens despre această opțiune, ca PNL să fuzioneze cu PMP, iar liderii liberali lasă și ei să se înțeleagă că oamenii lui Traian Băsescu le-ar putea deveni colegi, în mod oficial. De altfel, situația nu miră pe nimeni, speculații privind relansarea partidului lui Băsescu, sub umbrela PNL, s-au făcut încă din momentul în care cele două partide, PNL și PDL, au fuzionat. Era doar o chestiune de timp, pentru ca și gruparea lui Băsescu să ajungă în ograda PNL, iar primul semnal clar l-a dat europarlamentarul Siegfried Murșan (un apropiat al lui Băsescu), care a trecut în barca PNL de parcă ar fi fost cel mai natural lucru de pe pământ. În ultima perioadă, PMP-iștii nu au lansat niciun atac la adresa colegilor lor din PNL, ba dimpotrivă, ei par să coopereze foarte bine, atât la nivel național, cât și la nivel local. În conferința de presă care a avut loc la Cluj, Eugen Tomac și liderul PMP Cluj, senatorul Cristian Lungu, au recunoscut că nu au de gând să facă vreo campanie anti  Boc, și că planul PMP este strict acela de a lupta contra PSD.

Daniel Buda admite varianta unei alianțe politice

La Cluj, primul liberal care a menționat în conferință de presă că se întrezărește o alianță a partidelor de dreapta a fost deputatul Adrian Oros. „O iniţiativă de colaborare a opoziţiei, o coaliţie a formaţiunilor care se revendică de dreapta şi anti PSD – PMP, USR şi viitorul partid al lui Dacian Cioloş după înfiinţarea la Tribunal – ar fi bună după alegerile pentru Parlamentul European. În funcţie de rezultatul obţinut de fiecare formaţiune la europarlamentare, putem face o astfel de coaliţie, iar până atunci putem colabora instituţional, şi vom discuta despre un proiect comun pentru prezidenţiale. Noi, PNL, îl avem drept candidat pe Klaus Iohannis; nici USR, nici PMP nu s-au pronunţat din acest punct de vedere”, a spus Oros. Președintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, vine și nuanțează. El arată că sunt discuții în acest moment pentru o posibilă coaliție, dar susține că orice tip de alianță va trebui coagulată în jurul PNL.  „Trebuie să fim conștienți că politica se face în baza unor voturi. Prin urmare, o coaliție a forțelor de dreapta poate fi o alternativă. Rămâne să vedem, în laboratoarele partidelor, cum este mai indicat să se realizeze această coaliție. Dacă mă întrebați pe mine, este de dorit ca această coaliție să se întâmple cât se poate de repede. Mai cred că o colație se poate face numai în jurul PNL. Nu este vorba despre o aroganță a noastră, dar cred că se poate face numai în jurul unui partid cu identitate care poate deveni o alternativă la ceea ce este în prezent PSD”, a spus Daniel Buda. El a menționat că e conștient că nu toate forțele de dreapta pot accepta să fie absorbite de PNL (și a norminalizat aici USR-ul), dar apreciază că se pot încheia parteneriate pentru colaborări la nivel instituțional. ”O variantă de coaliție este, desigur, procedura de absorbție. Pentru celelalte partide de dreapta, care nu vor accepta să fie absorbite de PNL, cum este USR-ul de pildă, putem găsi alte variante de colaborare, la nivel instituțional.  Atâta timp cât avem puncte și idei care ne leagă, chiar cred într-o coaliție de dreapta”, a spus Buda.

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

Un comentariu

  1. Fain,preluare tip latrina3/ghitachecocinatv: Eugen Tomac,omul lui Băsescu …nu, doamnă: Eugen Tomac,liderul/președintele PMP…așa,un pic deontologie jurnalistică românească…vai,vai Dna Cosmina!!!

Scrie un comentariu