Grav accident în Cluj în această după-masă, un minor a decedat. Accidentul a avut loc în jurul orei 14.25. Din primele informații, un minor în vârstă de…

Antrenorul lui U Cluj spune pe față că îl vrea pe Chipciu de la CFR: „Vrea să joace la noi, sper să îl avem în câteva zile. E un fotbalist rar, ar fi un mare plus!”
iun. 15, 2022 0 522
Universitatea Cluj a transferat trei fotbaliști până acum, pe Andrei Pițian (Chindia), Adrian Bălan (Rapid) și Sorin Briceag (FC Voluntari), dar e abia la începutul…

Nivel ridicat de puturoșenie și nesimțire la Cluj. Tișe stă ostentativ cu mască pe față, deși e singur cuc în sala Consiliului Județean, continuând să țină ședințele în format „online”. Când face săptămânal băi de mulțime sau participă la chermeze nu mai simte nevoia să se protejeze
iun. 15, 2022 2 1897
În Capitală, în Sibiu, Alba, Mureș, Brașov, în toate marile județe, consiliile locale și județene și-au reînceput de luni de zile activitatea în format fizic, mai…

Mai multe locuri la creșă pentru copiii din comuna Florești
iun. 15, 2022 0 78
Noua rețea educațională din comuna Florești a fost aprobată de consilierii locali în cadrul unei ședințe care a avut loc în 15 iunie. Potrivit deciziei Consiliul…

Compania aeriană low cost Wizz Air reia zborurile regulate spre Malta de la Cluj. Ce destinații mai apar în orarul de zbor?
iun. 15, 2022 0 163
Compania aeriană low cost Wizz Air reia zborurile regulate spre Malta de pe Aeroportul Internațional Cluj. Acestea au fost suspendate aproximativ 2 ani, pe fondul pandemiei SARS–CoV-2….

Un restaurant din Cluj a fost amendat cu zeci de mii de lei și închis temporar
iun. 15, 2022 0 1636
Un restaurant din Cluj a fost amendat cu zeci de mii de lei și închis temporar după ce comisarii de la Protecția Consumatorilor au găsit…

Record de salariați la Cluj, peste 270.000 în aprilie, cei mai mulți din România după București
iun. 15, 2022 0 145
Record de salariați la Cluj, peste 270.000 în aprilie, conform celor mai recente date disponibile. Direcția Județeană de Statistică arată că în aprilie, luna pentru…

Majorarea costurilor din Construcții, marea problemă a companiilor imobiliare din regiune. Dezvoltatorii se așteaptă la reducerea marjelor de profit (Studiu Deloitte)
iun. 15, 2022 0 132
Cea mai mare provocare a anului 2022 e majorarea costurilor de construcție pentru 90% dintre companiile imobiliare din România și din alte țări din această…

Secțiune pentru seriale, pentru al doilea an consecutiv, la cel mai mare festival de film din România, TIFF de la Cluj
iun. 15, 2022 0 95
Secțiune pentru seriale, pentru al doilea an consecutiv, la cel mai mare festival de film din România, TIFF de la Cluj. Secțiunea pentru seriale a…

USR îl reclamă pe Tișe la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, după ce președintele CJ Cluj i-a făcut autiști pe consilierii județeni ai partidului
iun. 15, 2022 0 135
USR atrage atenția că vor sesiza Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, după ce președintele Consiliul Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe, a adus injurii consilierilor județeni în…

Președintele Franței Emmanuel Macron a dormit la baza militară Mihail Kogălniceanu și a luat masa cu soldații francezi și belgieni ai Forței de Răspuns NATO
iun. 15, 2022 0 118
Ajuns în România în seara de 14 iunie, președintele francez Emmanuel Macron s-a cazat la baza militară Mihail Kogălniceanu unde s-a întâlnit, într-un cadru informatl,…

Oficial. Răspuns la criza creșelor, după legea care le trece în subordinea Ministerului Educației: Primăria Cluj-Napoca va susține financiar unitățile din oraș cu diferența de bani necesară pentru a păstra personalul și salariile
iun. 15, 2022 0 145
Creșele din Cluj-Napoca vor rămâne cu personalul în formula actuală și cu drepturile salariale integrale, anunță primarul municipiului, Emil Boc. Primarul a răspuns că situația…

Istoria completă a sloturilor
iun. 15, 2022 0 54
Nu există jucător de cazino care să nu fi jucat măcar o dată la păcănele. Sub acest diminutiv se găsesc cele mai populare jocuri de…

Al treilea caz de variola maimuței, confirmat în România
iun. 15, 2022 0 182
Un nou caz de variola maimuței a fost diagnostivat în România. Este vorba despre un bărbat de 31 de ani. Este cel de al treilea caz…

Condamnat la 15 ani de închisoare după ce a încercat să-și omoare concubina, acum 25 de ani și-a omorât bunica
iun. 15, 2022 0 96
Un clujean care ar fi încercat să-și omoare concubina imobilizată la pat a fost condamnat la 15 ani pentru violență în familie sub forma tentativei…