Închide

Un clujean care a spart cu ciocanul aparate de jocuri de noroc în Florești beat și supărat că și-a pierdut banii la ”păcănele”, condamnat la amendă penală

ActualitateTop News by Actual de Cluj - iun. 15, 2022 0 450

Un floreștean care supărat că a pierdut sume însemnate la ”păcănele” a spart mai multe aparate de jocuri de noroc, cu un ciocan, a fost condamnat la plata unei amenzi penale.

Faptele s-au petrecut în 13 ianuarie 2019 și două zile mai târziu. În primul caz agresorul s-a deplasat la sala de jocuri după ce anterior a consumat băuturi alcoolice. Potrivit declarațiilor sale din cursul urmăririi penale, inculpatul, supărat că pierduse anterior sume mari de bani la jocurile de noroc, a pătruns în interiorul localului purtând asupra sa un ciocan cu coadă de lemn, cu care a lovit puternic ecranul a trei aparate de jocuri de noroc. ”În urma vizionării imaginilor surprinse de camerele de supraveghere amplasate în interiorul salii de jocuri se observă că, la ora 20:14:21, inculpatul intră în local, având gluga trasă pe cap, iar la ora 20:14:25, folosind un obiect contondent, lovește și sparge ecranele a trei aparate de jocuri de noroc, situate lângă ușa de acces, după care iese din local”, se prezintă în motivarea deciziei Judecătoriei Cluj-Napoca, ce s-a pronunțat în acest caz în urmă cu câteva zile.

Fapta a fost reclamată la Poliție în 16 ianuarie 2019 de către reprezentanții societății, formulându-se plângere penală prealabilă pentru comiterea infracţiunii de distrugere.

Totodată, în 15 ianuarie seara aproape de ora 22 Poliția din Florești a fost sesizată telefonic cu privire la faptul că, la sala de jocuri a pătruns un bărbat mascat care, cu ajutorul unui obiect contondent, a spart trei aparate de jocuri de noroc. Imaginile de pe camerele de supraveghere au arătat că la ora 21:47 în local a intrat inculpatul, purtând o cagulă pe față, și după câteva secunde începe să spargă, cu un obiect contondent, ecranele a trei aparate de jocuri de noroc. Pe fondul audierilor, inculpatul a recunoscut în totalitate comiterea faptelor.

Acesta a fost condamnat la plata a 4.800 de lei amendă penală pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, 7.200 de lei amendă penală pentru distrugere în formă continuată – două acte materiale – și, contopind cele două pedepse, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea- 7.200 lei amendă penală plus o treime din cea de-a doua pedeapsă, rezultând pedeapsa finală de 8.800 lei amendă penală, din care s-a redus o zi, cât inculpatul a fost reținut de către organele de Poliție.

În plus inculpatul a fost obligat la plata sumei de 10.500 lei către partea civilă, cu titlu de daune materiale.

„Conform probatoriului administrat, la data de 13 ianuarie a.c., cel în cauză, un bărbat, de 29 de ani, din Florești, având fața acoperită, ar fi intrat într-o sală de jocuri din Florești și ar fi distrus cu un ciocan trei aparate de jocuri de noroc. De asemenea, la data de 15 ianuarie a.c., în jurul orei 21:50, bărbatul ar fi intrat din nou în sala de jocuri, cu fața acoperită, și ar fi distrus alte trei aparate de jocuri de noroc, creând o stare de panică și temere pentru cei aflați în local. Valoarea prejudiciului a fost estimată la 10.500 lei”, au relatat la acea vreme organele de Poliție.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu