Cum s-a filmat „O lacrimă de fată” într-un sat din Cluj, filmul care urma să ajungă la Cannes și aproape să câștige Camera d’Or: Dorel Vișan improviza dialoguri, iar echipa înregistra zgomotele trenurilor și excavatoarelor de pe Arieș

ActualitateFilmIstorie by Actual de Cluj - nov. 15, 2026 0 1

Filmările pentru „O lacrimă de fată”, pelicula turnată la Cluj, regizată de Iosif Demian și ajunsă în 1982 la Festivalul de la Cannes, au fost o operațiune cinematografică neobișnuită pentru România anului 1980.

Aflăm acestea dintr-un reportaj publicat la acea vreme de revista Cinema, care dezvăluie detalii inedite despre zilele petrecute de echipă în satul Gligorești din județul Cluj: actorii improvizau dialoguri, sunetiștii înregistrau zgomotele excavatoarelor și trenurilor din împrejurimi, iar regizorul încerca să obțină senzația unei anchete adevărate, desfășurate în fața camerei.

Reportajul semnat de Eva Sîrbu, publicat în numărul din ianuarie 1980 al revistei Cinema, descrie o zi de filmare la marginea satului Gligorești, pe o culme de deal care coboară abrupt spre albia Arieșului. Acolo fusese găsit cadavrul tinerei din povestea filmului, iar echipa recrea scena descoperirii unei morți prezentate inițial drept sinucidere.

În film, ancheta este condusă de maiorul „Bunicul”, interpretat de Dorel Vișan, ajutat de Panaitescu, jucat de Gheorghe Negescu. Cei doi investighează moartea unei tinere, în timp ce o echipă de televiziune înregistrează pe peliculă interogatoriile martorilor. Unul dintre lucrurile neobișnuite ale producției era preocuparea regizorului Iosif Demian pentru autenticitatea dialogurilor. Acesta nu voia ca actorii să recite mecanic replicile din scenariu. În timpul filmărilor, îi cerea lui Dorel Vișan să pună întrebările și să lase răspunsurile să curgă firesc, chiar dacă asta însemna modificarea textului scris. „Lasă textul!”, îi spuneau regizorul și actorul unui coleg, în timpul pregătirii unei secvențe. Vișan prelua apoi inițiativa și îi propunea partenerului de filmare să răspundă pur și simplu la întrebările sale. Demian urmărea ca spectatorul să aibă impresia că asistă la o anchetă adevărată, nu la o scenă jucată după un scenariu. Reportajul descrie inclusiv momentele în care actorii și regizorul construiau replicile în timpul filmării.

Sunetele reale ale Gligoreștiului au ajuns pe coloana sonoră

O altă particularitate a producției era folosirea sunetului înregistrat direct în timpul filmărilor. Echipa utiliza aparatură silențioasă, iar sunetiștii captau inclusiv zgomotele ambientale din împrejurimi. Astfel, pe coloana sonoră urmau să ajungă zgomotul unui excavator care scormonea albia Arieșului, trecerea trenului peste podul din apropiere și sunetele mașinii cu care soseau anchetatorii. Imaginea era realizată de Iosif Demian și Constantin Chelba, iar echipa de sunet îi includea pe Vasile Luca și Jerzy Drozczak. Reportajul oferă și o imagine a organizării unei producții cinematografice din acea perioadă. Echipa număra aproximativ 20 de oameni, între care regizorul secund Viky Constantin Moțiu, pictorița de costume Lidia Luludius, directorul de producție Vasile Ganea și secretara de platou Grigora Gropescu.

Un actor neprofesionist, descoperit de Demian și Dan Pița

În distribuție se afla și Anton Aftenie, actor neprofesionist descoperit anterior de Dan Pița și Iosif Demian în filmul „Un august în flăcări”. La Gligorești interpreta personajul Crăciun, un fost cioban, fost soldat și fost pușcăriaș, implicat în dosarul morții tinerei. Reportajul descrie și preocuparea regizorului pentru actorii care nu erau profesioniști. Gheorghe Bosu, de exemplu, se mutase în casa personajului pe care îl interpreta, îmbrăcat în costumul acestuia, pentru a se acomoda cu rolul. Printre ceilalți interpreți se numărau Luiza Orosz, care acceptase să joace fără onorariu pentru că îi plăcuseră rolul și echipa, Dragoș Pîslaru, proaspăt angajat la Teatrul Mic, și Daniel Dumitrescu, student la Politehnică și membru al formației Song.

O casă construită special pentru film

Decorurile au fost și ele adaptate locului. Singura construcție realizată special pentru producție a fost casa personajului Crăciun, imaginată de tânărul scenograf Iulian Rentea, pe atunci încă student. Celelalte decoruri au fost găsite și adaptate pentru film de scenograful Ștefan Antonescu. Casa lui Crăciun trebuia să transmită impresia unui loc abandonat, în care timpul se oprise. Reportajul descrie ziduri, o scară care nu ducea nicăieri și vegetație care înghițea spațiul din jur. La finalul zilei de filmare, Iosif Demian ținea să vorbească și despre oamenii din echipă care rămâneau de obicei în afara atenției publicului: machieuze, costumieri și șoferi. Regizorul considera că reușita filmului depindea de colaborarea întregii echipe. „Este o echipă foarte bună”, era concluzia sa.

”O lacrimă de fată are într-adevăr o echipă foarte bună. Și asta e un mare noroc pentru film. E un film greu, cu mulți neprofesioniști sau începători, nu dintr-un capriciu ci din nevoia de autentic a filmului. Se filmează cu o intenție vizibilă și cu un efort la fel de înnoire a mijloacelor de expresie. Da, aparatul «minte», «fură», încadrează neașteptat, surprinde și cuprinde altceva decît se așteptă actorii. Vorba lui Dorel Vișan «totul e minciună», dar minciuna asta, «minciuna artei», este bine gîndită și bine așezată în slujba adevărului viitorului film”, conchide autoarea.

„O lacrimă de fată” a fost realizat în 1980 și a ajuns doi ani mai târziu la Festivalul de la Cannes, în secțiunea Un Certain Regard. Filmul a fost foarte aproape de a câştiga „Caméra d’Or“, dar în România nu s-a scris un rând despre prezenţa sa la Cannes, deşi era pentru prima oară când un film autohton fusesese selecţionat în secţiunea „Un certain regard“. Trei ani mai târziu, Iosif Demian părăsea definitiv România şi se stabilea în Australia, la Sydney, acolo unde locuieşte şi astăzi. Un detaliu consemnat ulterior de revista Cinema, într-un interviu din 1982 cu Iosif Demian, este că prima proiecție a filmului a avut loc chiar la Gligorești, în fața localnicilor care participaseră la realizarea lui. Regizorul povestea că sătenii au fost mândri să se recunoască pe ecran, iar echipa a avut senzația că trecerea de la lumea filmului la cea reală era aproape imperceptibilă.

Citește și:

Filmul bazat pe o crimă reală, turnat la Cluj, difuzat la Cannes în urmă cu 40 de ani, ”Twin Peaks” de România

Nici un comentariu