Rețeaua de apă potabilă din Vâlcele, comuna Feleacu, va fi extinsă cu aproximativ 7 kilometri, după ce Consiliul Județean Cluj a emis autorizația de construire…
feleacu
Încă 7 kilometri de rețea de apă într-o localitate din Cluj pentru 160 de case. Investiția este de circa 3,5 milioane de lei
aug. 21, 2026 0 557
Un nou protest pe drumul național, în zona Vâlcele, Cluj, pe noul drum expres inaugurat recent. Ce spune DRDP Cluj despre solicitarea locuitorilor, susținută de autoritățile din Feleacu, și ce măsuri promite în schimb
aug. 20, 2026 0 1676
Un nou protest anunțat pentru duminică, 23 august, la Vâlcele, în comuna Feleacu, a primit aviz favorabil din partea comisiei care analizează cererile pentru organizarea…
VIDEO/Primarul din Feleacu, după protestul de la Vâlcele: „De 10 ani încercăm să facem ceva pentru siguranța oamenilor”. Ce s-a întâmplat cu proiectul giratoriului din Cluj de pe DN1 și cum își bate joc Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale de clujeni
aug. 15, 2026 0 380
Primarul comunei Feleacu, Gabriel Coste, revine cu explicații după protestul organizat weekendul trecut la Vâlcele, unde localnicii au ieșit în stradă și au traversat în…
Compania de Apă Someș dublează debitul de apă pentru Făget, Feleacu și Sălicea după explozia imobiliară din sudul Clujului
mai 14, 2026 0 143
Compania de Apă „Someș” SA, operator regional aflat în subordinea Consiliului Județean Cluj, a anunțat finalizarea și punerea în funcțiune a unui nou grup de…
Restricții de circulație pe 11 sectoare de drumuri județene pentru protejarea acestora
feb. 16, 2026 0 205
Conducerea Consiliului Județean Cluj a inițiat un proiect de hotărâre care prevede introducerea unor restricții de circulație pe 11 sectoare de drumuri județene, situate pe…
Primăria Feleacu arată că gestionează 70 de km de drumuri locale și că intervine permanent pentru combaterea poleiului și gheții, dar condițiile nefavorabile îngreunează inclusiv deplasarea utilajelor: „Nu putem fi imediat peste tot, există o listă de drumuri prioritare”
feb. 05, 2026 0 200
Viceprimarul din Feleacu, SOÓS Sándor László, vine cu mai multe clarificări, după reclamațiile unor locuitori care au acuzat Primăria că face economie la materialul antiderapant…
Deszăpezire prelungită la Feleacu: utilajele au lucrat aproape 14 ore, localnicii semnalează străzi necurățate
ian. 08, 2026 0 167
Viceprimarul comunei Feleacu, Soós Sándor, a anunțat că acțiunile de deszăpezire au continuat în zilele de 8 și 9 ianuarie, utilajele fiind pe teren până…
VIDEO Intervenții masive de deszăpezire pe drumurile din Cluj și regiune. Peste 3.200 de tone de material antiderapant împrăștiate într-o singură noapte
ian. 03, 2026 0 173
Echipele Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj au intervenit în noaptea care a trecut pe drumurile naționale și autostrăzile din administrare, în urma ninsorilor…
Trecerile de pietoni de pe DN1 din comuna Feleacu vor fi semaforizate
oct. 24, 2025 0 144
Consiliul Județean Cluj a emis, la cererea Primăriei Feleacu, certificatul de urbanism aferent derulării lucrărilor de amenajare a semaforizării trecerilor de pietoni amplasate pe raza…
Comuna de lângă municipiul Cluj Napoca unde nu se acceptă construirea de blocuri / Primăria Feleacu câștigă al doilea proces cu investitorii imobiliari care voiau să ridice blocuri cu 8 etaje în localitate
mai 06, 2023 0 1528
Primăria Feleacu a câștigat al doilea proces în care a fost acționată în instanță de investitorii imobiliari care doreau să construiască blocuri în localitate. Ultimul…
FOTO Acțiune voluntară de ecologizare în pădurea din Feleac. Consilier local: Am reușit să umplem toți sacii pe care i-am avut, dar cu siguranță puteam umple de 10 ori mai mulți
apr. 23, 2023 0 359
Zeci de saci de gunoaie au fost stânși din pădurea de brazi „din deal” situată în comuna Feleacu de lângă Cluj-Napoca. Un consilier local USR…
Un consilier local din Feleacu explică de ce nu funcționează în Cluj sistemul „plătești cât arunci”
feb. 09, 2023 0 2596
Până când se vor lămuri aspectele birocratice legate de sistemul „plătești cât arunci” pe care Supercom, noul operator care ridică gunoiul în Cluj este obligat…
După crematoriul uman, un consilier local UDMR din Cluj-Napoca își ridică cort de lux pentru nunți în comuna Feleacu/Proiectul a fost avizat de arhitectul șef al județului
dec. 21, 2022 0 1104
Un proiect urbanistic pentru amplasarea unui cort de evenimente pe structură metalică în localitatea Feleacu, în intravilan, într-o zonă verde (parcuri, complexe sportive, recreere, turism,…
Se introduce rețeaua de canalizare într-un sat din zona metropolitană a Clujului, până atunci locuitorii rămân cu fose septice
sept. 06, 2022 0 379
Se introduce rețeaua de canalizare într-un sat din zona metropolitană a Clujului. Autorizația de construcție pentru lucrările de introducere a rețelei de canalizare în localitatea…
Cum a judecat comisia de urbanism a Consiliului Județean un proiect rezidențial de care s-a ocupat un membru al comisiei într-o comună de lângă Cluj. Președintele către arhitectul-șef al județului: „Aici nu vă deranjează că parcul nu este în mijlocul dezvoltării?”
iul. 08, 2022 0 1150
Un proiect pentru parcelarea unui teren de peste 1,6 hectare din localitatea Vălcele, comuna Feleacu, pentru construirea de locuințe individuale (18 case deservite de o…
„Mica Unire” de la urbanism. Cum se va construi la ieșirea din Cluj-Napoca pe terenurile pe care Primăria le-a pierdut în favoarea comunei Feleacu
ian. 31, 2022 1 4679
Proprietarii de terenuri din comuna Feleacu au fost împăcați chiar de ziua „micii” Unirii de către arhitectul șef al județului pentru a putea construi atât…
Probleme cu deszăpezirea în comuna Feleacu de lângă Cluj-Napoca, primarul spune că de ani de zile firmele care câștigă licitația de deszăpezire ajung să rezilieze contractul
ian. 10, 2022 0 574
Probleme cu deszăpezirea în comuna Feleacu de lângă Cluj-Napoca, primarul spune că de ani de zile firmele care câștigă licitația de deszăpezire ajung să rezilieze…
Comuna de lângă Cluj în care niciun investitor nu dorește să facă drumuri pentru oameni
dec. 17, 2021 1 13149
În comuna de lângă Cluj-Napoca unde nu se acceptă încă blocuri, specialiștii urbaniști din comisia județului au identificat o altă problemă. Imobiliarii care vor să…
Corecțiile făcute în Baciu pentru a stopa urbanismul haotic, ignorate de Boc sau chiar de proiectanți
dec. 09, 2020 0 3528
Un proiect pentru urbanizarea unei zone de peste 1,3 hectare în vecinătatea străzii Vânătorului din comuna Baciu pentru construcția de locuințe a primit corecții serioase…
Încă un oraș din Cluj intră în scenariul roșu de funcționare, e obligatorie masca în public, se închid restaurantele
oct. 22, 2020 0 397
Încă un oraș din județul Cluj intră în scenariul roșu de funcționare după ce a crescut considerabil incidența cazurilor de infecție cu coronavirus – în…
Victorie zdrobitoare pentru primarul din Feleacu, 79% au votat pentru încă un mandat
sept. 28, 2020 0 730
Victorie pentru primarul din Feleacu la alegerile locale de ieri, și-a adjudecat la mare distanță încă un mandat deși comunei îi lipsesc multe dintre utilitățile…
Alegeri locale 2020. Care sunt candidații din cea mai mare comună din România, Florești, dar și din celelalte comune de lângă Cluj-Napoca
sept. 27, 2020 0 7040
8 candidați s-au înscris în cursa pentru primăria din Florești, cea mai mare comună din România. În Florești sunt înscriși pe listele electorale 33.448 de…
Livada imobiliară. Ce se cere de la cei care vor să construiască pe hectarele pierdute de municipiu în favoarea comunei Feleacu
mai 27, 2020 0 5339
Un proiect pentru urbanizarea unei parcele de aproape 3000 de mp de pe strada Dinu Lipatti fn și construirea de locuințe individuale și colective a…
Tribunalul Cluj după proces cu 25 de înfățișări: Sute de hectare din livada Palocsay se mută în Feleacu
dec. 11, 2017 2 7380
Verdict parțial în cazul telenovelei livezii Palacsay de la granița orașului Cluj-Napoca cu comuna Feleacu. Un proces s-a finalizat vineri – cu un prim verdict….
Sărbători populare în weekend în 3 comune din Cluj
aug. 24, 2017 0 415
Sărbători populare în trei comune din Cluj, în acest weekend – în Gârbău, Așchileu și Feleacu iubitorii de folclor au, între altele, campionat de fotbal…