Închide

VIDEO/Căminul Cultural din Feleacu, transformat în ambulatoriu medical. Consultații gratuite pentru localnici susținute de Primărie și târg de produse locale, în același weekend

AdministrațieSănătate by Simona Mureșean - oct. 25, 2026 0 9

helthfest la felacu festival preventie consultatii locuitori

Căminul Cultural din Feleacu a fost transformat într-un ambulatoriu medical temporar, unde locuitorii comunei pot beneficia de consultații și evaluări gratuite în mai multe specialități. Evenimentul „Zile de Sănătate” are loc în acest weekend, între 24–25 octombrie, în paralel cu un târg de produse locale.

Primarul comunei Feleacu, Gabriel-Victor Costea, a prezentat modul în care a fost amenajat spațiul pentru consultații. În interiorul căminului au fost organizate cabinete medicale temporare, iar o altă încăpere a fost pregătită ca sală de așteptare. Pacienții sunt preluați pe baza numerelor de ordine și direcționați către cabinetele corespunzătoare. Potrivit primarului, locuitorii nu au nevoie de bilet de trimitere pentru a beneficia de serviciile oferite în cadrul evenimentului. Accesul se face pe baza actului de identitate care atestă domiciliul în comuna Feleacu. Acțiunea se adresează locuitorilor din Feleacu, Vâlcele, Gheorghieni, Sărădiș și Casele Micești. Programul anunțat este între orele 10:00 și 17:00, în ambele zile ale evenimentului.

Ce specialități medicale sunt disponibile

Potrivit informațiilor publicate de organizatori, participanții pot beneficia de consultații și evaluări în mai multe domenii, printre care cardiologie, medicină internă, diabetologie, neurologie, gastroenterologie, ortopedie, ortopedie pediatrică, oftalmologie și medicină fizică și de reabilitare. Persoanele pentru care sunt necesare investigații suplimentare sau servicii de recuperare pot primi recomandări pentru continuarea îngrijirii în cabinete și centre medicale care oferă serviciile respective, inclusiv prin sistemul de asigurări de sănătate, în condițiile aplicabile.

Evenimentul este organizat de Primăria Feleacu, în parteneriat cu Organizația Tinerilor Medici, condusă de medicul Dan Cristian și urmărește să faciliteze accesul locuitorilor la servicii medicale de specialitate fără deplasarea inițială la clinicile din Cluj-Napoca.

Târg de produse locale, organizat în paralel

În același weekend, la Căminul Cultural din Feleacu este organizat și un târg de produse locale, o manifestare pe care administrația locală spune că o organizează în fiecare toamnă. Primarul Gabriel-Victor Costea a recomandat participanților, în special celor care locuiesc în apropiere, să evite deplasarea cu mașina, dacă este posibil. Accesul auto în curtea căminului este restricționat, iar șoferii sunt îndrumați să caute locuri de parcare în alte zone din apropiere.

Cele două manifestări se desfășoară în paralel la Căminul Cultural din Feleacu, pe strada Principală nr. 131.

Asociația Tinerilor Medici organizează un festival de prevenție și în Cluj-Napoca

Căminul Cultural din Feleacu a fost transformat într-un spațiu cu cabinete medicale temporare pentru evenimentul „Zile de Sănătate”, organizat în weekendul 24–25 octombrie. Primăria Feleacu a atribuit Asociației Organizația Tinerilor Medici Cluj o achiziție directă în valoare estimată de 100.000 de lei pentru servicii furnizate de personal medical, potrivit datelor publice din sistemul de achiziții.

Asociația este cunoscută și pentru organizarea HealthFEST, festivalul dedicat sănătății și prevenției care are loc în Parcul Central „Simion Bărnuțiu” din Cluj-Napoca. În 2026, Primăria Cluj-Napoca a aprobat pentru aceeași organizație o finanțare de 55.000 de lei pentru proiectul „HealthFEST 2026 – Satul Sănătății”. Achiziția făcută de Primăria Feleacu, publicată în 14 octombrie 2026, este înregistrată ca achiziție directă cu oferta acceptată și are ca obiect „servicii furnizate de personal medical”. Valoarea estimată este de 100.000 de lei, iar câștigătoare este Asociația Organizația Tinerilor Medici Cluj. Datele publice consultate nu precizează însă că suma este destinată HealthFEST, ci se referă la servicii medicale.

Asociația organizează HealthFEST în Parcul Central

Organizația Tinerilor Medici Cluj este condusă de medicul Dan Cristian Paul, specialist în ortopedie-traumatologie și ortopedie pediatrică, fondator al HealthFEST. Festivalul se desfășoară în Parcul Central din Cluj-Napoca și include activități de prevenție, evaluări medicale, ateliere și programe educaționale pentru copii și adulți. Pentru ediția din 2026, Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat, prin Hotărârea nr. 335 din 9 iunie 2026, alocarea a 55.000 de lei de la bugetul local pentru proiectul „HealthFEST 2026 – Satul Sănătății”. În anul precedent, prin Hotărârea nr. 307 din 30 mai 2025, aceeași asociație a primit aprobarea unei finanțări de 35.000 de lei pentru HealthFEST 2025.

foto: Facebook/Gabriel Costea
camin cultural feleacu cluj
foto: captură video/Feleacu

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Simona Mureșean

Scrie despre comunitate, administrație publică locală, educație și problemele care îi privesc direct pe clujeni. Urmărește proiectele publice, investițiile și deciziile autorităților care au impact major în comunitate. Este mereu la curent cu programul și acțiunile organizațiilor civice, urmărind dezbaterile și soluțiile propuse pe diferite teme comunitare.