Închide

Corecțiile făcute în Baciu pentru a stopa urbanismul haotic, ignorate de Boc sau chiar de proiectanți

ActualitateAdministrațieTop NewsUrbanism by Luminiţa Silea - dec. 09, 2020 0 2979

Un proiect pentru urbanizarea unei zone de peste 1,3 hectare în vecinătatea străzii Vânătorului din comuna Baciu pentru construcția de locuințe a primit corecții serioase în comisia de Urbanism a Județului, după ce proiectanții de la Arch Design au venit cu o variantă care făcea rabat de la prevederile Planului Urbanistic General al comunei. Mai precis, încălca hotărârea din 2018 de la nivel local, prin care comuna Baciu și-a asumat, la fel ca alte administrații din Zona Metropolitană, să stopeze dezvoltări urbanistice haotice și a impus reguli clare pentru construirea de locuințe, inclusiv dimensiuni minime pentru parcelele cu locuințe individuale.

Proiectanții s-au scuzat că nu sunt la curent cu respectiva hotărâre. Comisia a arătat că acceptă concesii, adică parcele mai mici de 500 de metri pentru dezvoltarea de locuințe, în condițiile în care se creează o zonă verde mult mai generoasă pentru viitorii locuitori.

Nici primarul Emil Boc nu pare la curent cu hotărârile asumate de administrațiile locale de lângă Cluj, cum e Primăria Baciu. El a anunțat recent că doreşte reguli stricte pentru dezvoltatorii imobiliari din toată zona metropolitană și că a stat deja de vorbă cu primarii din localităţile din inelul I şi va prezenta un plan în primăvară. 

Proiectanții de la Arch Design au propus prin studiul de oportunitate pentru Planul Urbanistic Zonal de parcelare și construire de locuințe în zona străzii Vânătorului din comuna Baciu să amenajeze locuințe accesibile, potrivit temei fixate de beneficiar. Arhitectul Victor Mihăilescu de la Arch Design a arătat că e vorba despre parcele de  300 de metri care să deservească fiecare din locuințelele individuale propuse. Ansamblul avea prevăzut și un loc de joacă de 526 de metri pătrați.

Proiectul a fost discutat la ședința Comisiei de Urbanism a Județului din 3 decmbrie. Arhitectul șef al județului, Claudiu Salanță, a arătat că propunerea încalcă prevederile Planului Urbanistic Zonal din Baciu, completat de o Hotărâre a Consiliului Local din comuna care impune parcele cu suprafața minimă de 500 de metri pătrați în cazul locuințelor individuale.

Arhitectul Victor Mihăilescu a arătat că nu e la curent cu Hotărârea și că nu prea își explică de ce nu are informația respectivă. A spus, în schimb, că din perspectiva ei, proiectul trebuie schimbat.

Arhitectul șef al județului a arătat că poate accepta o concesie, adică parcele de cel puțin 400 de metri, cu condiția ca diferența de teren până la 500 de mp să fie pusă la comun de fiecare proprietar, într-o suprafață verde centrală pentru întreg ansamblul. „Adică cei câte 100 de mp să nu îi facem pe fiecare parcelă, fizic, ci să facem o suprafață verde centrală care să fie deținută de toți proprietarii”, a sintetizat proiectantul. Cei din comisie au confirmat afirmația și au mai recomandat ca și Primăria să fie proprietar la noua suprafață, tocmai pentru a exista garanția că ea va fi păstrată așa. Despre ansamblu, Mihăilescu a mai spus că va avea mai puține case decât propunerea actuală și a spus că recomandarea este chiar în regulă.

Specialiștii din comisie au mai formulat obiecții cu privire la asigurarea accesului către viitorul ansamblu cu locuințe individuale și au recomandat ca el să se facă din zona pârâului situat în proximitatea proprietății, prin amenajarea unui podeț. Despre podeț s-a spus că e mult mai ieftin decât varianta de drum ocolitor, mai ales că în Baciu există prin Hotărârea de Consiliu amintită și obligația ca dezvoltatorii să realizeze mai întâi partea de drumuri. Cei din comisie au mai cerut extinderea suprafeței de studiu, despre care Mihăilescu a spus că poate să o extindă și să o studieze, însă că nu poate fi reglementată, având în vedere că proprietarul nu a fost de acord nici să o vândă beneficiarului proiectului pe care îl coordonează. Despre accesul la viitorul ansamblu, Mihăilescu a mai spus că ar exista impedimente legate de litigii juridice, însă a spus că va verifica situația.

 

(Propunere PUZ parcelare Archs Design)

Vezi și: Două comune de lângă Cluj au stopat dezvoltarea urbanistică haotică. În schimb, în cea mai mare comună din țară, turnurile sunt la putere

Nici Boc nu e la curent cu urbanismul pro calitate a vieții asumat de comune de lângă Cluj 

Recent, primarul Emil Boc declara că „se va construi numai de calitate în toată zona urbană, de la Gilău și până la Apahida, de la Florești, până la Baciu”, că „nu se va construi decât dacă ai toate condițiile, apă, canalizare. Nu se admite decât dacă ai creșă, școală, grădiniță. Nu se admite decât dacă ai drumul asfaltat la ansamblul pe care îl construiești. ” Ca exemplu a oferit o măsură pe care el deja a impus-o în spiritul calității vieții în Cluj-Napoca:  „În Borhanci am oprit lucrările, până în 2026 nu se va construi pe zone mari. Altfel, ce facem, nenorocim pe toată lumea. Ca cineva să bage niște bani în buzunar și să facă 17 blocuri, omorâm cartierul Gheorgheni și pe cei care locuiesc în Borhanci”.

Deja comunele Baciu și Gilău și-au asumat încă din 2018 Hotărâri de Consiliu Local prin care au impus o serie de condiții stricte pentru locuințele colective care se doresc a fi edificate în comune, dar și pentru casele unifamiliale sau cele cuplate.

Blocuri se pot construi doar dacă se asigură utilitățile și se fac dotări pentru viitorii locuitori – de la parcuri, la funcțiuni de învățământ. Pentru locuințele unifamiliale se impune ca suprafața parcelei să fie de minim 500 de metri, iar pentru cele cuplate de 1000 de metri.

Comuna Feleacu este vehementă și nu acceptă blocuri.  Singurul caz unde nu s-a dorit nimic pentru a face ordine în urbanismul local sau a se face urbanism pro calitate a vieții este comuna Florești. Primarul nou din comună, Bogdan Pivariu, nu a anunțat niciun fel de minuni urbanistice, nici în Primărie, nici la nivelul urbanismului din comună. În shimb, Pivariu se laudă pe Facebook că face piețe cu livrare ca în Olanda și îl laudă foarte mult pe primarul Boc.

În Florești nu există Plan Urbanistic General valabil, arhitectul șef este controversat și proiectează în comună și s-a refuzat adoptarea unei hotărâre ca cea asumată de Baciu sau Gilău. Comuna Florești a fost condusă de primari liberali și în prezent e condusă tot de liberali.

La Apahida se lucrează la un nou PUG preconizat a aduce foarte multe lucruri bune în localitate, însă și aici există interese imobiliare din partea celor care sunt angajați în Primărie.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.