Închide

Filmul turnat la Cluj în 1982, cu Victor Rebengiuc în rolul principal, vizionat de 1,3 milioane, îți arată cum era orașul acum 40 de ani

Istorie by Mihai Prodan - ian. 18, 2025 1 6476

Un film românesc uitat îi poartă pe spectatori prin Clujul anilor ’80: observăm cum arăta atunci actuala Piață a Unirii, dar și actuala stradă ”Iuliu Maniu”, poreclită ”strada în oglindă”.
Vorbim despre filmul ”Orgolii”, unde protagonist este Victor Rebengiuc. Acesta joacă rolul profesorului Cristian, un doctor cercetător care și-a dedicat toată viața experimentelor pentru a găsi un tratament contra cancerului. Este marcat de anii de detenție – pe motive politice – suferiți în anii ’50, detenție care încă îl urmărește și îi marchează relațiile cu apropiații săi, inclusiv cu familia. Pe fundalul pregătirii alegerilor pentru funcția de decan, profesorul se găsește din nou în centrul unor intrigi țesute cu scopul de a-l compromite.
https://www.youtube.com/watch?v=LdqOnbY1sjc

Rolurile principale au fost interpretate de actorii Victor Rebengiuc, Cristina Deleanu, Silviu Stănculescu, Mircea Albulescu și Mirela Gorea. Scenariul este scris de Augustin Buzura, fiind inspirat din romanul său omonim publicat în 1977. Filmul a fost vizionat de 1,3 milioane de spectatori în cinematografele din România, după cum atestă o situație a numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei și până la data de 31 decembrie 2014 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei.


 

Mai jos o cronică din revista Cinema, semnată de Alice Mănoiu:

Nu cred că alternativa experimentului artistic este găsirea unui „echilibru integrator pe care-l consideră Manole Marcus într-un interviu al său capabil să ajute filmului românesc să facă neîntîrziat săli pline. Reţin însă formula „echilibrului” pentru un imperativ care îmi pare mai urgent: și anume acela de-a integra marea literatură care se scrie la noi astăzi, cinematografului atît de avid de idei. Pentru că una din marile șanse ale filmului nostru — o șansă morală şi intelectuală — stă în sprijinirea pe proza contemporană. Pe forța cu care ea cuprinde și analizează realitatea. Pe racordarea ei la preocupări importante, pe gravitatea şi ținuta dezbaterilor lansate.

Cu seriozitatea-i bine cunoscută, regizorul ”Puterii și Adevărului” se înscrie, din nou, în primele rînduri ale problematicii de acut inte
res: destinul savantului în societatea modernă. Ambiţiile, căutările, îndoielile și neliniştile creatoare față în față cu alte ambiţii mai pragmatice, ale unor tineri care vor să parvină cu orice preţ, sau ale altora — vîrstnici — care nu mai vor altceva decît să-şi menţină titluri și privilegii. De aici compromisurile. Ecranizarea cărţii lui Augustin Buzura e un act necesar de cultură.

Cît este sau nu este de cinematografic romanul „Orgolii” l-a interesat mai puţin pe regizorul sedus de tensiunea, de densitatea ideilor cârţii. De aceea multitudinea ideilor preluate în dialogurile scenariului lasă prea puțin „spaţiu de manevră” omului de film (cum își avertiza el viitorul spectator încă de
la primul tur de manivelă). Atunci cînd scăpă de obsesia, de chingile literaturii, regizorul își regăsește „orgoliul“ cinematogratic. O asemenea frumoasă evadare din corecta ilustrare a discursului literar este începutul filmului, moment de bun cinema.

O echipă a televiziunii pătrunde în laboratorul profesorului și echipei sale de cercetări. Printre eprubetele ordonat etichetate, gata de asaltul asupra cancerului, manevrele instalării aparatului de filmare, cablurile, proiectoarele introduc o stare de neliniște, încordare, nervos filmată şi montată.

— Am aflat că vă găsiţi în pragul unei mări descoperiri — sună întrebarea de rutină

— Nu-mi place să creez iluzii… Oamenii au nevoie de certitudini. Am obținut unele rezultate dar deocamdată pe cobai. Ne lipsește
onfirmarea timpului.

Zâmbetul obosit al profesorului e brusc întrerupt de gestul lui reflex, de apărare în faţa reflectoarelor. Un șuierat straniu anunță o primă întoarcere în trecutul care l-a traumatizat pe profesor: același chip cu ani în urmă, supus altor reflectoare. O greșeala, o suspiciune specitica epocii și ritmul cercetărilor a fost violent înțrerupt, omul aruncat într-un coșmar istoric intre un ieri ce doare incă și un azi ce încearca, febril, să recupereze timpul, se proiectează noi neliniști, răspunderi pentru ziua de mîine…»

„Sint convins câ nu moartea biologică trebuie să ne obsedeze atît, cit moartea psihica, agonia celor nascuţi morţi, indiferența, lașitatea, pierderea libertaţii interioare…”

Apelul la demnitate, la conștiința responsabilă („Viitorul acestei țari depinde de numărul conștiințelor ei”) lansat de profesor viitorilor medici devine și leit-motivul filmului, așa cum fusese motivul carții lui Buzura.

Obsesia timpului — a timpului fizic și a celui moral („Atenţie la cei ce n-au ajuns, intelectualmente, la stadiul de om’…) e demontată cu migală și rigoare în imaginea filmica.

Regizorul folosește cel mai des extinderea sensului (cancerul privit şi ca maladie morala gravă), aluzia, comparația, metafora. Vasul cu cobai agitindu-se sub acţiunea serului („Sint încă la începutul bolii, mai tirziu, însa cînd se vor obişnui cu ea’…) reapare în diversele momente de criză, observația amara a savantului, lârgindu-se asupra altor virusuri: invidia, birfa, calomnia, delaţiunea. O abila manevra de compromitere a reputației savantului inițiată de un tinar „cercetator“ de culise acţioneaza în același sens cu primitiva delațiune, cu calomnia ori rastalmacirea vicleana.Uneori vorbele pot ucide mai sigur decit
cancerul şi într-adevar omul de știință e cît pe-aci sa devina victima unor înscenari, pentru ca el, asemeni unui confrate mai tinăr, medicul din ”Mere roșii”, nu-și pierde vremea u fleacuri, nu stie sa se apere decit „in extremis”.

Un rar moment de inspirat cinema: laborantul Anania, devotat profesorului şi cercetarilor, ciocneşte un pahar cu vin de borcanul in care-și urmareşte vedeta” experimentului: o şoricuță alba, proaspat injectata. „Noroc, Madam Butterfly!… Tu ești cobaiul meu, eu al ui cobai sint? Pentru ca toţi sintem cobaii cobailor, cobailor…” Privirea. trista şi inteligenta a actorului filmat prin balonul de sticla ușor deformantă, hazul gestului, amaraciunea reflecției, creeaza o undă de poezie, de adevar, care te urmarește.

Și pentru ca am ajuns la actori: regizorul i-a gindit bine distribuţia: in rolul profesorului Cristian evolueaza un Victor Rebengiuc matur ca arta a tâcerilor elocvente și a replicilor dure, sentenţioase, a ironiei și autoironiei — rara avis în filmul românesc — a umorului cu bataie lungă, a crisparilor și neliniştilor unind prezentul cu viitorul. Asistenta îndragostita de el e interpretată cu inteligența subtilitate de Cristina Deleanu (joc modern elegant), talent descoperit de televiziune și redescoperit — din fericire la scurt timp – de cinematograf. Ea desfâșoara cu discreție un personaj care, din înțelegere pentru drama profesorului, conduce ofensiva sentimentala. Antologic acest Anania al lui Mircea Albulescu, sugerind cu demnitate un trecut traumatizant, şi cu umor un prezent căruia îi refuza jocul cind așa-zisele lui reguli îi sint straine, odioase. O revenire spectaculoasa: Nicolae Praida într-o partitură pe muche de cuţit ce putea să cada ușor în caricatură: delatorul. Privirea vicleană, furişată spre acel cineva care nu se vede in imagine, dar îl simţi ca-i asculta abjecţiile citite cu voce onctuoasa, cu o intonaţie caracteristică; zimbetul fals, satisfăcut, de mică hienă, umarul umil, strecurat pe ușa, ori, dimpotrivă, obraznic înfipt cînd e în posesia documentelor, chipurile, compromițătoare, tot mozaicul abjecției şi prostiei (prostie ce ştie însă sâ-și aleaga armele distrugerii unui om) e desfășurat cu iscusință de acest actor atit de rar distribuit, din pacate. Convingator, Traian Stanescu în postura de maestru al protocolului de culise: tinăr, inteligent. cinic, un Julien Sorel al lumii științifice.

Acceptind roluri de mai mică întindere, actori ca George Constantin, Constantin Dinulescu, Matei Alexandru, George Buznea, întregesc prin citeva tușe precise personaje gravitând in jurul protesorului

Dacă prim-planurile galeriei au fost atent lucrate de catre tinarul operator Valentin Ducaru, în schimb planul doi al povestirii (interioarele fară viaţă, exterioarele convenţionale, străzi cu figuraţie crispată) e filmat rece, convenţional. Senzaţia de teatral (accentuată şi de intonația unor actori nedeprinși cu
post-sincronul) se datoreaza mai ales unei mizanscene ce lasă interpreții sa-și spună prea-lungile dialoguri, filmindu-i în clasicul plan-contraplan. Mișcările lente de aparat, deplasari ușoare ce lasă timp de reflecţie, în cazul izolării savantului, revin și în alte situaţii, cînd nu se mai urmăreşte efectul de complicitate cu îngândurarea singuraticului.

Atent la semniticaţiile replicilor — realmente miezoase, spirituale regizorul nu mai acorda destula atenţie propriului limbaj şi se „retrage timid în fața ofensivei cuvintelor. Compozitorul, în schimb, George Grigoriu, se face mai mereu prezent în cadru printr-un solo de pian sau de violoncel mobi-
lînd cald intimitatea, clipele de meditaţie, de tristețe ale lui Cristian. O, dacă filmul ar ”vorbi” Vox mai des prin asemenea intermediari lirici!

Și totuşi, nu poți să nu recunoști dreptul cinematografului de a se retrage din cind în cind „cu modestie în fața frazei literare. Depinde ce încărcătură poartă această frază ca sa poata pretinde supremaţia.

 


 

Producție a Casei de Filme Patru, Scenariul: Augustin Buzura. Regia: Manole Marcus. Decorurile: Petre Veniamin. Costumele: Oltea lonescu. Muzica: George Grigoriu. Imaginea: Valentin Ducaru. Montajul: Adriana lonescu. Sunetul: ing. Bujor Suru.

Cu: Victor Rebengiuc, Cristina Deleanu, Silviu Stănculescu, Mircea Albulescu, George Constantin, Mirela Gorea, Traian Stanescu, Nicolae
Praida, Adina Popă. Constantin Bărbulescu, Florin Vasilescu, George Buznea, Matei Alexandru, Constantin Dinulescu. Film realizat in studiourile Centrului de Producție Cinematografică ”București”.

Citește și:

FOTO Filmul românesc turnat la Cluj, cu Emil Hossu, Mircea Albulescu și Iurie Darie. Protagonistă – clujeanca Eniko Szilagyi Dumitrescu, după câteva luni fugea din țară

Cum a debutat ca protagonist în cinematografie cunoscutul actor Emil Hossu cu un film turnat la Cluj de care nu mai știe nimeni

Un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism Berlin.

Articole similare