”Problema culte-secte”: cum trata Securitatea din Cluj religiile scoase în afara legii de regimul comunist
Istorie by Actual de Cluj - mai 07, 2026 0 16
Documente desecretizate din arhivele CNSAS arată că Inspectoratul Județean Cluj al Ministerului de Interne a construit în anii ’80 un sistem de supraveghere sistematică a credincioșilor din județ, cu rețele de informatori, dosare individuale și planuri de măsuri aprobate la nivel de colonel.
Documentele, reunite în dosarul nr. 2869 din fondul Documentar al Arhivei CNSAS, cuprind rapoarte și sinteze întocmite între anii ’70 și ’86 pe linia problemei interne denumite „Culte-Secte”. Ele provin de la Serviciul I/A al Inspectoratului Județean Cluj și poartă ștampila „Strict Secret”. Șeful Securității județene era, în perioada vizată, colonelul Dumitrascu Neculai, cel care aproba planurile de măsuri.
Primul document cu dată certă este un plan de măsuri din 9 iunie 1981, elaborat pentru cultele neoprotestante. Documentul arată că Securitatea clujeană considerase că serviciile de informații străine „și-au intensificat acțiunile de influențare și instigare” a unor membri ai cultelor, cu scopul de a-i determina să părăsească țara și să furnizeze ulterior informații utilizabile în „propagandă dușmănoasă”. Printre obiectivele declarate ale planului se numărau supravegherea și urmărirea informativ-operativă a tuturor persoanelor „pretabile la fapte dușmănoase sub masca preocupărilor cultice”, identificarea canalelor prin care intrau în țară materiale cu „caracter mistic și ostil”, precum și recrutarea de informatori în mediile cultelor din Turda, Dej, Gherla și Huedin.
Un al doilea plan de măsuri, datat 10 iunie 1981, viza cultele ortodox, greco-catolic și „Cult Mozaic”. Relațiile membrilor acestor culte cu reprezentanți ai unor organizații religioase din străinătate erau privite ca risc la adresa siguranței statului. Documentul acordă cea mai mare atenție greco-catolicilor și acțiunilor Vaticanului în România. Planul prevedea supravegherea activităților cultural-artistice ale comunității evreiești și măsuri de prevenire a publicării unor materiale care „ar putea fi interpretate ca având conținut antisemit” — formulare care, în contextul epocii, reflecta mai degrabă controlul politic al spațiului public decît o preocupare reală față de antisemitism.
Cel mai târziu document din dosar, un raport al Securității Municipiului Dej din 19 septembrie 1986, oferă o imagine concretă a amplorii supravegherii la nivel local. La acea dată, ofițerii din Dej aveau în lucru 11 dosare de urmărire informativă și alte 24 de persoane incluse în „Supravegherea Informativă cu Prioritate”. Rețeaua informativă cuprindea 26 de persoane, majoritatea — opt — de confesiune ortodoxă. Ca măsuri preventive aplicate, raportul consemnează: două persoane avertizate, trei „influențate pozitiv” și alte două trimise în justiție pentru infracțiuni de drept comun.
Documentele conțin și nume de cod ale persoanelor urmărite — „Saramet”, „Firu”, „Căruntul”, „Balotescu”, „Tătaru” — membri ai sectei Martorii lui Iehova, unii dintre ei condamnați anterior de Tribunalul Militar Cluj pentru „propagandă împotriva orânduirii socialiste”. Sentințele variaseră între 6 și 8 ani de închisoare.
Pe baza documentelor din dosar, observăm că Martorii lui Iehova reprezentau una dintre principalele preocupări ale Securității clujene. Organizația era clasificată oficial drept „vădit dușmănoasă statului socialist” și era ilegală. Unii dintre membrii ei fuseseră judecați de Tribunalul Militar Cluj și condamnați la pedepse între 6 și 8 ani de închisoare pentru „propagandă împotriva orânduirii socialiste” — printre ei, cel cu numele de cod „Saramet”, condamnat în septembrie 1971, și „Căruntul”, condamnat în 1969.
Eliberați din detenție, cei vizați nu ieșeau de sub urmărire. Documentele notează că unii „și-au intensificat activitatea clandestină în cadrul sectei” după punerea în libertate. „Balotescu” era descris ca lider al grupării „celor cu linia” din zonă, suspectat că primea în permanență literatură religioasă din exterior și că întreținea relații cu cetățeni străini. „Căruntul” era suspectat de legătură cu sediul mondial prin rude stabilite în Occident. „Tătaru” era prezentat ca un caz aparte: bolnav de inimă, ofițerii consemnau că „asupra lui nu se pot lua măsurile coercitive prevăzute de legea penală”, ceea ce nu îl scotea însă din evidență.
Planul de măsuri din iunie 1981 prevedea acțiuni specifice împotriva comunității de martori ai lui Iehova din județ: supravegherea și urmărirea membrilor activi, identificarea locurilor de multiplicare și depozitare a literaturii religioase, precum și recrutarea de informatori cu acces în interiorul grupării. Securitatea din Dej raporta în 1986 că mai mulți membri ai organizației religioase se aflau încă în „Supravegherea Informativă cu Prioritate”, la peste un deceniu după primele condamnări.
––––––
Dosarul cuprinde și o lucrare din jurul anului 1980, redactată de profesorul Meșter Nicolae de la Liceul Industrial „Andrei Mureșanu” din Dej, intitulată „Poziția partidului și statului nostru față de religie — trăsături caracteristice ale unor culte și secte religioase din țara noastră”. Lucrarea, elaborată pe baza hotărârilor PCR din 1974 și 1979, era destinată, potrivit notei de prezentare CNSAS, identificării celor mai eficiente metode de propagandă ateistă.
Rețeaua de informatori în 1986 în Dej:
