Închide

constanta

Programul festivalului Nerversea, anunțat de organizatori/S-au pus în vânzare biletele pentru o zi

mai 31, 2023 0 217

Organizatorii festivalului Neversea au anunțat programului pe zile al festivalului care are loc vara aceasta în Constanța. Fanii pot afla în ce zile vor urca…

Farmec relansează gama Gerovital H3 Antiperspirante cu o nouă imagine și își extinde portofoliul cu două produse noi

mai 29, 2023 0 174

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, relansează gama Gerovital H3 Antiperspirante cu un nou concept grafic. Cele opt produse ale gamei sunt disponibile…

Care sunt artiștii care vin la festivalul Neversea în 2023

feb. 08, 2023 0 308

Alok, Morten, Don Diablo, Salvatore Ganacci, Timmy Trumpet și duoul Sofi Tukker vor ajunge la Festivalul Nerversea în 2023 la ediția a 5-a care va…

Opțiuni de cazare oferite de organizatorii celor mai mari festivaluri de muzică din România – Untold, Neversea și Massif 2023

ian. 12, 2023 0 383

Creatorii Untold Universe vin cu opțiuni de cazare pentru fanii celor 3 mari festivaluri de muzică pe care le organizează: Massif – în Poiana Brașov,…

Aproape 50% dintre fetele cu vârste mai mici de 15 ani din UE care au născut sunt din România – arăta organizația Salvați Copiii

dec. 19, 2022 0 191

45% dintre naşterile înregistrate în rândul fetelor cu vârste mai mici de 15 ani din Uniunea Europeană provin din România, informează Salvaţi Copiii România, care…

Luminițele din Cluj se aprind păstrând o decență a calității vieții de Sărbători, în așa fel încât clujenii să se simtă bine – arată primarul Emil Boc

nov. 04, 2022 0 495

Publicația www.info-sud-est.ro a realizat un top al cheltuielilor care se fac de marile municipii din țară de sărvători, cu iluminatul festiv. Potrivi acestui top, Clujul…

„Tinerii acționează împotriva știrilor false”: Un proiect cu informații și dezbateri pentru a depista și a combate fake news

sept. 29, 2022 0 331

De la vindecarea de COVID cu usturoi, până la vaccinul cu cip 5G și, mai departe, la „de-nazificarea” Ucrainei sunt numai câțiva pași în direcția…

Record de spectatori la TIFF. Până la ediția din 2023, filmele din cadrul festivalului vor fi proiectate în mai multe orașe din țară

iun. 28, 2022 0 528

Cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania care s-a încheiat în 26 iunie a marcat un nou record în istoria evenimentului, 130.000 de participanția la…

Șoferii din Cluj dar și din alte orașe mari din țară chemați la proteste împotriva prețului foarte mare al carburanților: Alimentăm de 1 leu

iun. 14, 2022 0 224

Mai mulți șoferi din Târgu Jiu au organizat în 13 iunie un protest inedit prin care au alimentat doar câteva picături de motorină sau benzină…

Începe campania Blood Network. Donatorii de sânge vor putea intra gratuit la Untold și Neversea

mai 11, 2022 0 557

Cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România, Blood Network, inițiată de organizatorii Untold și Neversea începe luna aceasta. Ajunsă la ediția a…

Proiectanții noului PUG din Cluj îl contrazic pe arhitectul șef al orașului: „Consultarea publică (etapă obligatorie a realizării studiilor de fundamentare) nu a fost dispusă de către primar nici până la momentul prezent”

mart. 10, 2022 3 1301

Contractantul proiectului de actualizare a Planului Urbanistic General (PUG) al Clujului s-a lovit de aceeași problemă semnalată în tot urbanismul clujean, „nimic nu se întâmplă…

pug cluj synergetics romania

Boc despre actualizarea PUG-ul din Cluj-Napoca: „Ori faci la timp și de calitate, ori nu mai ai ce să cauți în Cluj”

mart. 08, 2022 3 1531

Actualul contract pentru actualizarea PUG-ului orașului este în blocaj, după ce proiectanții care au câștigat licitația au cerut prelungiri ale termenelor de predare pentru studiile…

Clujul, una dintre destinațiile pentru investitorii în proiecte de turism

ian. 06, 2022 0 280

Clujul este unul dintre județele care atrag, în continuare, investitori în turism. 382 de proiecte din domeniul Hotel și Relaxare erau în construcție la nivel…

Zboruri către Bulgaria dar și spre litoralul românesc de pe aeroportul din Cluj

iun. 18, 2021 0 298

Două noi destinații de vacanţă, Burgas (Bulgaria) și Constanța vor fi operate de Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj din această luna. Destinația Burgas reprezintă o premieră…

Farmec anunță creșteri semnificative în 2020 pentru magazinul online

ian. 21, 2021 0 184

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, anunță bilanțul anului 2020 pentru rețeaua de magazinde brand și magazinul online, de la gamele și produsele…

Cum ne văd alții: „Constanța, un Cluj ratat”

iul. 12, 2017 0 2011

Opinia lui Cristian Hagi, publicată în România Liberă , despre neajunsurile din municipiul Constanța, în comparație cu ceea ce are deja Clujul. „Cu un ton care…

Cine mai urcă pe scena Festivalului Neversea

apr. 28, 2017 0 596

Înainte de Festivalul Untold care va avea loc la Cluj Napoca, la malul mării se va desfășura prima ediție a Festivalului Neversea. Organizatorii au anunțat…

Dacă vreți să vă antrenați pentru UNTOLD, începeți cu NEVERSEA, la mare. Cine urcă pe scenă?

apr. 26, 2017 0 640

Doi dintre cei mai mari DJ ai planetei, legendarul Tiësto și Afrojack și-au confirmat prezența la cel mai mare festival de la Marea Neagră, NEVERSEA….

UNTOLD merge mai departe la Cluj Napoca. Organizatorii mai fac un festival și la Constanța

mart. 24, 2017 2 4359

Organizatorii UNTOLD vor să pună pe picioare un nou festival de talie intenațională, de data aceasta la malul Mării Negre.  Încă nu s-a stabilit, exact,…

Sute de prosoape contrafăcute găsite în container în Constanța, cu destinația Cluj

iul. 02, 2015 0 555

Polițiștii de frontieră au găsit ieri într-un container din portul Constanța sute de prosoape susceptibile a fi contrafăcute, ce  erau expediate pe adresa unei firme…

Om de afaceri clujean, apropiat de Arpad Paszkany, vizat de procurorii DNA. "Au fost la birou, mi-au pus niște întrebări, normal că am răspuns, că asta e viața"

feb. 05, 2015 0 623

Omul de afaceri clujean Florin Ciorca a fost vizat azi de procurorii DNA în dosarul amplu în care au avut loc în această dimineață percheziții…