În jur de 1 milion de români joacă constant la păcănele, acele aparate care pe baza hazardului îți dau sau îți iau toți banii. Și de cele mai multe ori îi pierzi. Am petrecut o zi într-o sală de păcănele pentru a afla ce stă la baza acestui mecanism ce duce la dependență precum stupefiantele. Oamenii își pierd averile la aparate, dar continuă să joace. Alții o fac pentru trecerea timpului. Sunt conștienți că pot pierde înzecit față de cât ar putea câștiga, dar continuă să o facă în mod conștient.
*Un primar din România vrea să le interzică în localitate și cheamă oamenii la un referendum local.
La păcănele e cel mai ușor să-ți faci prieteni. Ești nou și toți sunt dispuși să vorbească cu tine. Ești un profan pregătit să primească sfaturi de la cei mai buni. Toți vor să te ajute. Lămâițele se rotesc, dar nicicum nu se aliniază. „Copile, ai mai jucat? De unde ești, nu vezi, nici nu apeși pe astea cum trebe„, îmi spune un vecin de aparat.
„Tu-ți cristoșii mă-tii”, își pierde apoi firea și îi trosnește aparatului doi pumni sănătoși, Apoi îi face semn barmanului să-i mai aducă o cinzeacă. Omul se numește, cel puțin așa-l strigă lumea, Barabaș.
– „Haide, bre, băga-mi-aș *ula, vino odată că mi-e sete!”
Barmanul zâmbește ca și cum l-ar fi chemat cel mai apropiat prieten. Paharul cu vodcă seacă e pregătit și e dat pe gât cu viteza unui F16. „Mai pune unu și bagă aicea la băiatu de 500!” Băiatul de la bar îl știe pe Barabaș. E de-al casei și nu se supără niciodată pe el. „Mai înjură, mai lovește aparatele, dar e om bun, cu mână largă. Mai lasă și bacșișuri grase.”
„Vezi cum te fură? Te fură, fută-i mnezo, te fură și-ți vine să-i omori”, spune Barabaș. Bărbatul e trecut de 50 de ani și-și petrece zilele la aparate. Ar fi divorțat de vreo 20 de ani, are și-o fată pe care a văzut-o ultima dată la un revelion, acum mulți ani, pe când era abia o adolescentă. Zice că femeia ce i-a făcut-o e o viperă care n-a muncit toată viața și i-a luat lui banii.
Când mama lui Barabaș, o doamnă din lumea bună, s-a dus la cele sfinte, i-a lăsat lui toată averea pe umeri și de-atunci își poartă crucea.
O casă și două apartamente, unul în Mănăștur care-i dat în chirie acuma și încă unul în care locuiește el, în Zorilor. Cât despre casă, a fost vândută, o parte din bani i-a luat fosta nevastă, iar puținii rămași i-a investit Barabaș în păcănele. „Cea mai proastă afacere”, zice. „Păi dar continuați să-i investiți”
– Bine, mă, nu s-o inventat aparat care să mă facă pe mine. Îi recuperez. Uite, deja recuperez din ei.
Fructele se rotesc într-un ritm amețitor, dar nicicum nu se potrivesc. Parcă e una dintre zilele proaste. Barabaș nu renunță: „dați-mi banii, băi, să vină cașcavalu’! Le simt pe astea, ia uite copile!”
Barabaș mai are un viciu care merge mână-n mână cu aparatele: băutura! Și povestește că la ora 8, când se scoală dimineața, bagă două beri reci și în felul acesta îi va merge bine toată ziua. „Așa ar trebui să facă toată lumea și n-ar mai exista nici o supărare între oameni.” De mâncat mai puțin, că berea-i aliment, iar de alte cheltuieli nu încape vorba. Are fața trasă și roșie, cu scobituri în obraji și-un gât lung, de struț, iar în vârful capului o băscuță despre care zice că-i talisman. „Fără ea nu intru nicăieri”
N-o duce rău financiar, spune. Are și-o pensie de boală, dar nimeni nu știe de ce-a suferit sau suferă. „Ce vă tot interesează, bă? Barabas e cu capu, bă, cu capu„. Apoi chiria din Mănăștur, de unde ridică în prima zi a fiecărei luni 450 de euro. – Ar trebui să le iau mai mult că așa-i piața. Îs trei camere, mă, unde găsești apartament în Cluj cu trei camere la prețul ăsta?”
Pe la 9:00, în fiecare dimineață, intră în prima sală cu păcănele, iar până se termină ziua ajunge în vreo 4, în medie.
Are zile bune și zile mai puțin bune. Și-a făcut și-o strategie. Când scoți bănetu dintr-un aparat, nu mai calci acolo o săptămână, te duci la altă sală, că dacă ești lacom, aparatul îți ia și pielea de pe tine. „Îi șmecherie asta, îi regulă de aur”.
În sala de jocuri timpul e relativ. E la fel de întunecat la 9 dimineața sau la 12 noaptea. Clienții nici nu-și dau seama unde sunt, de multe ori, după 12-14 ore de stat în beznă, la lumină difuză. Berea-i ieftină ca nicăieri altundeva. „E o strategie, te îmbeți, iar apoi te scutură tremuriciu și auzi aparatele cum te cheamă. Ai băut 4-5-6 beri și ce bani mai ai, îi bagi”, îmi descrie Costică, jucător cu experiență, mecanismul sălilor de jocuri. Are vreo 12 ani de când frecventează toate sălile din Cluj sau de unde ajunge. 12 pe care și-i amintește. Cică ar mai fi câțiva din care își aduce aminte doar frânturi.
Costică s-a îmbătat odată atât de tare, încât a ieșit pe ușa sălii de jocuri, s-a împiedicat de prag și-a dat cu capul de-o sticlă ce stătea stingheră pe un colț de masă. – Mi-o curs niște sânge, da n-am simțit atunci nimica. Când am ajuns acasă și m-o întrebat nevastă-mea ce-am pățit, i-am zis că m-o zgâriat o mâță”
Suntem la ora prânzului, iar Costică abia ce-a sosit la sala de jocuri. E treaz lună, dar e pregătit deja de prima bere a zilei. „Tărie nu bag niciodată că îmi omoară ficatu”.
Când îl vede pe Barabaș, Costică îi face o reverență. „Maestre, cum ești? Ia zi, cât ai scos azi”?, însă Barabaș nu prea are chef de vorbă. De dimineață de când a intrat, e tot pe minus. Costică se așază cuminte la o masă, își scoate telefonu și-l sună pe unu’ Giani:
– Alo, țigane, hai că am ajuns, unde ești? Păi hai că eu mi-am luat deja o bere.
– Da pe Barabaș îl știți de mult?, îl întreb.
– E prietenul meu, ne știm de vreo 10 ani, ne-am întâlnit acolo, pe Taberei, la sala de jocuri. E o legendă, domnule. Am văzut cu ochii mei când scotea 120 de milioane, na. E bun, are bulan, e campion. Și nu odată. Am fost cu el și-n Mărăști de mai multe ori, o dată o scos 80 de milioane, o dată 60 de milioane. Într-o lună cred că o făcut un miliard, ce mai. Ia spune, mă, cât ai scos atunci, iarna trecută când am fost cu tine?
– E treaba mea. Oricum, puțin, cât să am cu ce trăi și eu”, răspunde Barabas.
Barabaș zâmbește. De la vodcă și adrenalină, căci tocmai i s-au așezat niște delicioase fructe în linie. -Bine, băăăăă. Ia, Costică, așa se face banu! – Hai, un rând la toată lumea. Dă-le, mă, la toți, de la Barabaș un rând.
Giani, prietenul lui Costel, intră și el în sală și merge ață la Barabas. Ce faci, mă? Iar le iei banii ăstora? Costel tușește tabacic după o gură sănătoasă de bere și îl invită pe Giani la masă, comandându-i în avans două Ursus.
Giani e un negricios gealat, scund și aplecat de spate, cu riduri adânci, și-l cheamă Ionuț, de fapt, dar cum a stat ani de zile în Italia, lumea-l știe așa: Giani.
Acolo umblă vorba că ar fi fost boier adevărat, și-ar fi făcut o avere cum nu are nimeni, din felurite activități, una mai legală ca alta. Cei mai invidioși care-l știu Giani spun că făcea trafic cu femei. Orișicât, faima i s-a dus atât de departe, încât alții ce-l cunosc spun că Giani lucra, de fapt, cu mafia italiană și că, uneori, chiar ar fi fost asasin și ucidea dușmanii familiilor de mafioți de pe scuter.
Cum-necum, Giani vinde acum câte-un parfum firmat la prețuri accesibile. Sau geci de firmă, costume, uneori, la comandă, depinde. Costel i-a cerut un ceas mare, „de oricare” și acum s-au întâlnit să negocieze, de fapt, prețul”. Vorba vine. „Mai scăpăm și noi de-acasă” Barabaș ia o pauză și se alătură prietenilor. – Mi-e sete. Giani, ce-ai mai adus, mă? Ia să vad, să vadă Barabaș ce ai aicea. Hai afară să fumăm.”
Pe terasa cu mese din lemn din mijlocul trotuarului, e plin de oameni. Toți beau și bârfesc. În discuție e adus un anume Mihai, „ăla cu țigările”. Mihai lucrează la distribuție, la o firmă care tranzacționează tutun și a dat iama recent într-o sală din Mărăști, unde aparatele i-au furat toți banii, vreo 3000 de lei. Cum Mihai nu s-a lăsat învins, a luat banii din încăsările firmei, apoi și-a lăsat mașina gaj la cămătari. În câteva ore a pierdut tot, iar a doua zi și-ar fi luat rămas bun de la maică-sa și-a plecat la rude în Spania.
Barabaș nu e convins de asta. „Și io am pierdut, mă, da am știut să mă opresc. Asta e diferența dintre jucătorii profesioniști și ăștia amatori. Ce Spanie? Du-te, mă, lasă-mă, o fugit pe naiba, sigur îi acasă”. Lumea strânsă în jurul tribunului râde cu poftă.
Dacă n-ar fi păcănelele, Barabaș n-ar mai fi Barabaș. „Nu știu cum mi-ar trece vremea. Io și când dorm văd numa aparate. Când mă trezesc la fel. Cre că aș muri. Io tremur dacă nu joc”
În Voluntari, primarul Pandele organizează un referendum prin care îi îndeamnă la vot pe oameni să decidă dacă e oportună interzicerea aparatelor. „Bine, mă, acolo-i țigănie, aci democrație, hă, hă,hă!”
Citiți și:
La înmormântarea bulibașei Rudi Varga: „Nici dacă era Iliescu, nu era atâta tam-tam!”
REPORTAJ O viață, opt ghetouri. „Dacă ești rău, te bagă țiganu’ în sac și te duce”
Articole similare
-
Bogdan Pivariu și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar: “Împreună suntem noul Florești”
apr. 27, 2024 0 12
-
Dezastru în teren/Alunecări de teren, din nou, pe strada Uliului/Pompierii: “ a fost afectată una dintre benzile de mers a carosabilului, pe o lungime de aproximativ 20m”
apr. 27, 2024 0 13