REPORTAJ Lagărul copilăriei. Povestea unui copil abandonat care a ajuns să termine o facultate şi urmează acum şi Dreptul

Robert Isztoica a fost abandonat la 5 ani de părinţi şi s-a plimbat prin mai multe centre de plasament, ajungând şi în grija unor asistenţi maternali. Azi, la 23 de ani, tânărul a terminat o facultate, cea de Sociologie şi Asistenţă Socială şi urmează în prezent Facultatea de Drept. Bărbatul a apărut în atenţia publicului după ce, în urmă cu câteva zile, a postat un mesaj pe facebook, prin care cerea ajutor.

„Bună ziua, Mă numesc Robert, am 23 de ani și sunt student la Facultatea de Drept din cadrul UBB Cluj. Menționez faptul că am locuit la centru de plasament și săptâmâna trecută am ieșit din centru, sunt pe propiile picioare. Primăria Cluj, prin DASM, are un proiect care subvenționează chiria, adică care plătește timp de trei ani de zile chiria tinerilor care au iesit din centrele de plasament cu scopul de a-i integra mai bine social. Am încercat să discut cu mai mulţi propietari legat despre acest proiect, însă nu au fost de acord pentru că presupune să fie inregistrat contractul de închiriere la ANAF, extras CF a imobiliului, cont bancar, unde să vireze banii pentru chirie din partea primărie Cluj lunar și copie după buletin. Mulţi când au auzit acest lucru nu au fost de acord pentru că nu doresc să se ,,amestece cu statul”. Vă cer sprijin în mod respectuos, dacă cunoaşteţi un proprietar în Cluj care să fie de acord să i se plătească chiria de primărie și să dea actele necesare pentru a trimite lunar banuţii.”

Oamenii s-au mobilizat, iar tânărul a primit ajutorul nesperat. E pe cale să se aşeze la casa lui.

G4media.ro a stat de vorbă cu Robert. În spatele mesajului de pe facebook se ascunde, însă, o cu totul altă poveste. Robert nu poate uita.

„Eu m-am născut în Arad, iar la vârsta de 5 ani, părinţii m-au dat spre adopţie, n-au vrut să mă mai ţină. Fiindcă aveam rude de gradul 1 şi 2 în judeţul Cluj, autorităţile din Arad şi-au declinat competenţa şi am fost mutat la Cluj, unde am trecut prin mai multe centre de plasament sau am ajuns în grija unor asistenţi maternali. Am fost la centrul de Urgenţă Cluj, la centrul de plasament Oblio, tot din Cluj, la unităţile de tip familial din Gherla şi sub tutela a doi asistenţi maternali, unul din Turda şi unul din comuna Beliş. Nu am voie să le dau numele, dar îi voi numi domnul A. şi doamna L.

Pe la aproape 6 ani am ajuns la această familie din Turda, cu acest asistent maternal, domnul A, care, aveam să aflu, era alcoolic. Domnul A. avea o soţie şi încă un băiat pe care îl adoptaseră deja. Locuiam într-un apartament cu două camere, iar bătaia era nelipsită. Când bea, mă bătea şi mai rău. Din orice. Nu îi convenea ceva, bătaie. Eram un copil şi mă punea toată ziua să şterg WC-ul. Trăiam sub imperiul fricii. Pe lângă bătaie, domnul A. avea şi o plăcere deosebită pentru a umili. Îi plăcea să umilească. Eu nu am cum să uit.

Îmi aduc aminte perfect şi acum ziua în care au venit aici în vizită nişte cunoştinţe de-ale lor. Îmi era mereu şi foame şi am furat o chiftea din cămară. M-a prins că am furat chifteaua, m-a dezbrăcat în pielea goală în faţa tuturor şi m-a şi bătut. Să mă umilească. Nimeni nu a zis nimic, nimeni nu a intervenit. Apoi, la 7 ani, m-a înscris la şcoala Waldorf, din Turda, şcoală destinată copiilor cu anumite dizabilităţi. Îmi spunea că sunt handicapat, că nu pot să mă duc la o şcoală normală şi că acolo e locul meu.

Eu aveam un nivel intelectual ridicat faţă de ceilalţi colegi, eram un copil care nu era bolnav. Nu aveam nici un handicap. Acolo m-a dus. Ce puteam să fac eu la 7 ani? Bătăile au tot continuat. Le-am spus asistenţilor sociali care se ocupau de caz că mă bate, dar cred că nu a interesat pe nimeni atunci. Erau prost plătiţi, delăsători, aşa, mă rog, nu a interesat pe nimeni. Într-o zi se îmbătase atât de tare şi-a zis că dă foc la casă. Apoi a luat un cuţit şi l-a ridicat spre soţia lui. Am strigat cât am putut de tare să o lase în pace şi cred că Dumnezeu ne-a salvat şi atunci că s-a liniştit.

Dar eram bătut. Până la urmă, cred că ăsta a fost şi un noroc, ca să fac haz de necaz, fiindcă am mers într-o tabără şcolară cu mai mulţi copii daţi în plasament sau aflaţi în grija unor asistenţi maternali. Eu aveam echimoze pe corp de la bătăi, iar acolo au văzut asistenţii din tabără. Se vedea clar că fusesem bătut, aveam urme mari peste tot. M-au luat la o discuţie şi am povestit tot ce s-a întâmplat şi ce se întâmplă, apoi l-au luat pe el la întrebări. Şi aşa am scăpat. Domnul A. nu a păţit nimic, niciodată. Din ce am înţeles, s-a pensionat. Aşadar, domnul A. primeşte pensie.”

De la Domnul A., Robert a ajuns în grija unui alt asistent maternal, iar suferinţa s-a acutizat.

Citiţi reportajul integral pe g4media.ro.

Nici un comentariu

Actual de Cluj