FOTO Grave alunecări de teren pe strada Uliului, după ce Primăria s-ar fi grăbit să o asfalteze cu o zi înainte / Restricții de trafic / Pompierii: „A fost afectată una dintre benzile de mers a carosabilului, pe o lungime de aproximativ 20m”
ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - apr. 27, 2024 0 1023

O nouă alunecare serioasă de teren s-a produs pe strada Uliului, din Cluj-Napoca, arată Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Vineri, 26 aprilie, situația în teren era dezastruoasa, o parte din stradă surpându-se.
“În dispeceratul ISU Cluj a fost înregistrată o solicitare privind o alunecare de teren care s-a produs pe strada Uliului din municipiul Cluj-Napoca. La fața locului s-a alocat un echipaj cu o autospecială din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca, care a constatat că a fost afectată una dintre benzile de mers a carosabilului, pe o lungime de aproximativ 20m. Totodată, s-a anunțat poliția locală și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul primăriei municipiului Cluj-Napoca, care au alocat echipaje și personal de specialitate la evenimentul respectiv. Ca măsură de siguranță a fost restricționat traficul auto pe strada Uliului, iar echipajul ISU Cluj rămâne în supraveghere, alături de echipaje ale poliției locale și personal al SVSU Cluj-Napoca, pentru a evalua dacă alunecarea de teren avansează”, a informat ISU Cluj.
Strada Uliului din Cluj-Napoca pare blestemată. În cursul zilei de miercuri, 24 aprilie 2024, o bucată din strada din cartierul Grigorescu s-a surpat, din nou, după ce Primăria s-ar fi grăbit să o asfalteze, cu o zi înainte, au reclamat riverani, în mediul online.