Închide

La înmormântarea bulibașei Rudi Varga: „Nici dacă era Iliescu, nu era atâta tam-tam!”

ReportajTop News by Catalin Suciu - ian. 10, 2019 0 2275

Pe strada Morii, în Gilău, la numărul 1047, e jale mare. Rudolf Varga sau Rudi, așa cum e cunoscut, a plecat la cele sfinte.  Rudi e bulibașă, unul dintre cei mai cunoscuți în zonă, iar țiganii din Gilău zic că era cunoscut peste tot în țară, ba chiar și în străinătate.

Un bătrân cu un muc de țigară în colțul gurii, mătură cu spor un covor roșu, în curtea generoasă flancată de două case cu multe camere, foarte multe. „De când o murit mătur non-stop să nu fie nici un fir de zăpadă, adică de trei zile. Ia dă-te dumneata mai încolo”, îmi spune.

Ca panoul de Hollywood să fie complet, pe casa din stânga stau arborate două mesh-uri gigantice care îl înfățișează pe Rudi Varga îmbrăcat într-un costum alb, cu o pălărie de texan pe cap, ce aduce aminte de JR din Dallas.  Era costumul lui preferat și-l purta, de obicei, la ocazii speciale. Atunci când se reunea toată familia, la sărbători. El ședea în capul mesei și toți ceilalți îl ascultau. Oamenii zic că avea gluma la el întotdeauna și era înțelept.

 

Le-a zis nepoților, cu puțin timp înainte să moară, să se țină de școală că, la o adică, doar cu școala poți reuși în ziua de azi. Pe timpul său se trafica aur. Deși interzis de comuniști, obiceiul era la modă printre țigani. Așa făceau averi, așa strâgneau bani.  Pe Rudi l-au prins milițienii de mai multe ori înainte de 89 și nu o dată l-au ciomăgit.
Alex Varga, nepotul și fiul Rozaliei Varga, spune că odată, la Timișoara, l-au ținut trei zile cu apă și pâine și l-au torturat.

„El a fost îngerul nostru păzitor și cel mai bun suflet din lume, care a știut să ajute pe toată lumea. Ne-a dat cel mai frumos dar, un nume pe care trebuie să-l ducem mai departe cu mândrie, cu cea mai mare mândrie. El a ajuns bulibașă prin respect. A oferit omenie tuturor. M-a învățat că cel mai important lucru în viață e respectul. El a ajuns bulibașă nu prin ceea ce avea, ci prin felul lui de a fi. Asta era la începutul anilor 60. Multă lume a spus că noi ne-am dobândit averea ilegal. Pe vremuri nu era voie să faci comerț cu aur, dar asta făceau toți țiganii. Bunicul meu a muncit și a tras din greu, a răbdat foarte multe bătăi, torturi din partea miliției.  Îmi povestea cum la Timișoara l-au legat de mâini și de picioare și l-au bătut trei zile la rând, iar când leșina îl trezeau cu apă. Mătușa mea s-a dus la el și l-au adus la vorbitor legat de mâini și de picioare și n-a putut nici să-l îmbrățișeze. După 1990 a fost unul dintre  militanții pentru drepturilor romilor. A fost primul care a dat în judecată statul român și a câștigat. A îndurat foarte multe abuzuri. Aici, în Gilău, avea un câine și era un polițist care îi purta ură. Câinele îl însoțea peste tot , oriunde mergea în gilău. Polițistul  l-a otrăvit, i-a ucis câinele, apoi l-a bătut și pe el”, spune Alex Varga, unul dintre nepoții lui Rudi.

Printre ultimele sfaturi pe care le-a primit de la bătrân a fost îndemnul de termina școala.  „L-am întrebat ce să fac să ajung la 10 la sută din ce a fost el. Mi-a zis să mă țin de școală. Sunt student în anul patru la drept. Promisiunea mea e să-l fac mândru. Eu sunt cel mai mic nepot, am 22 de ani. Nu sunt căsătorit, mi-ar fi plăcut să mă vadă și pe mine, dar asta a fost. El și-a dorit mereu să fim uniți și să le arătăm oamenilor cât de mult ținem la familie.

Bulibașa Rudi Varga are două fete, trei nepoți, o nepoată, cinci strănepoate și trei strănepoți.

„Prin simpla sa prezență te binedispunea. Când îl vedeam, ne încălzea sufletul, stătea mereu în capul mesei. 10-15 oameni ne strângeam, toată familia și povesteam. El ne-a educat foarte mult și asta ne-a spus: viitorul este școală.

Fiecare nepot i-a moștenit ceva, eu am preluat „eleganția” lui. Tot timpul îl găseai elegant, aranajat, parfumat. Culoarea lui preferată era albul. Avea un costum alb, foarte frumos, cu o pălărie frumoasă, tot albă”, adaugă Alex.

Dana Rozalia Varga e fiica lui Rudi Varga și e consilier guvernamental în cabinetul Dăncilă. Se plimbă prin curte și strigă după cineva că lipsesc 200 de tacâmuri. În mijlocul covorului roșu din mijlocul curții, un câine stă nemișcat. Omul care mătură de câteva zile spune că „așe zace de când s-o dus Rudi, că era câinele lui”.

O firmă de pază și securitate e chemată în zonă pentru a se asigura că toate merg ceas. Se face instructajul.

– Câți oamnei vin?, întreabă un șef.  – Peste 500, i se răspunde.

În drum, ceva mai încolo, s-au instalat și două dube cu jandarmi. La intersecția ce duce spre cimitir sunt mașini de poliție și atunci când va fi timpul, traficul va sta în loc.

La casele familiei Varga încep să apară tot mai mulți jurnaliști, iar Dana Varga îi zărește imediat. „Vă rog să ne respectați, nu vorbiți cu nimeni, nu dăm declarații, nu dă nimeni declarații. Doar România TV. Haideți, băieți, haideți să intrăm”, i se adresează unui unui reporter al postului.

„Știi, o trimis doamna Dăncilă coroană, îi înauntru în casă unde intră ei acuma, unde-i și Rudi”, îmi transmite un curtean.  E atât de frig că până și oamenii de zăpadă ar putea bate la ușă să le dai drumul în casă.

La ora 12:00 e așteptat mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Andrei Andreicuț. Cum altfel s-ar putea despărți Rudi de lumea muritorilor dacă nu cu binecuvîntarea unui înalt prelat?  Tot în curte se instalează imediat două boxe mari, microfoane, un mixer și câțiva băieți fac probe, fredonând arii funebre. Apar mai mulți vecini și băieții dintr-o fanfară, care, la rândul lor, fac repetiții.

Din cei 500 de oameni așteptați în curtea familiei Varga, unul vine tocmai din Portugalia să-i aducă un omagiu lui Rudolf Varga. Îmbrăcat într-un palton verde închis, impermeabil, cu ochelari de soare mari care îi acoperă aproape toată fața, bărbatul e sceptic când îl abordez: „Apoi sigur ce zic, nu apare, dați numa ce vreți voi.” Se lasă, în fine, înduplecat, mai ales după ce Alex Varga, nepotul lui Rudi, dă aprobator din cap.

Că n-are încredere în „străini” știu deja, dar se irită când îl întreb a doua oară de unde vine. „Ce vrei acum, nu mă crezi? Îți arăt și pașaportu”. Îl cheamă Sorin Nemeti și spune că i-a fost greu în copilărie, mai ales după ce taică-său s-a despărțit de maică-sa. Atunci, Rudi a prins cumva drag de el și l-a primit la el în familie. L-a ajutat, l-a dus peste tot cu el și, spune Sorin, i-a cumpărat brânzoici o dată din București. Astea îi plăceau cel mai mult și Rudi i-a cumpărat cinci dintr-un șut. „Eu nu pot să-l compar cu cineva din ziua de azi, e un om din altă lume. Acuma toată lumea aleargă după bani, el i-a ajutat pe semenii săi, pe toți. Eu sunt român, el țigan, dar m-a ajutat enorm.”

 

 

 

Un alt bătrân din sat, Gligor Rostaș, spune că Rudi îi ajuta pe săraci.

„N-ai mâncare? Poftim, du-te și fă-ți necazu. N-ai bani? Poftim și du-te și fă-ți necazu”, așa le zicea oamenilor sărmani.

Curtea cu covorul roșu e plină. Sunt sute de oameni din Gilău și din alte părți s-au strâns să-l plângă pe Rudi. Sicriul e așezat în mijlocul, deschis. Când un bărbat, la microfon, începe să cânte a despărțire, cuiva i se face rău și stă să cadă lângă sicriu. Cineva din mulțime țipă și-i spune cântărețului să înceteze cu melodiile de jale. Se oprește, stâjenit, dar imediat familia lui Rudi țipă și mai tare. „Dă-i, bă, drumu, cine ți-a zis să te oprești?.”

Mitropolitul Andreicuț e întâmpinat cu o pupătură de mână, cu plecăciuni și mulțumiri, când coboară din mașina neagră.
Se jelește mult acum, inclusiv în mulțime. Ca efectul să fie și mai dramatic, din boxe se aude o voce gravă, aproape plânsă, care-și ia la revedere de la cele lumești. Câțiva bătrâni povestesc între ei în limba țigănească, iar la final, pe românește, un vârstnic  spune: „Dumnezo să-l odihnească că o fo băiat bun.”

Andreicuț e încadrat de alți preoți și e urmărit cu cea mai mare atenție, precum un șef de stat.

Peste drum de slujbă, pe trotuar, câțiva săteni urmăresc slujba și-s mirați cum Andreicuț, capul bisericii, a venit tocmai la țigani. O doamnă îmi spune că-i directivă de sus, de la PSD, că Dana Varga, fiica defunctului, e secretar de stat în guvern. Și din acest motiv Dăncilă însăși i-a transmis lui Andreicuț să meargă la familia Varga.

Da de unde ați auzit asta?, întreb.

-Ei, cum de unde, de la televizor.

Alți vecini spun că Rudi a știut să facă pace între români și țigani și că, cele mai multe conflicte din Gilău nici măcar n-au fost între cele două comunități, ci între români.

Tot vocea trotuarului, o doamnă mai în vârstă, spune că Rudi Varga n-a fost bulibașă, că, dacă e să o luăm așa, o bulibașă ajută toți țiganii, conduce comunitatea, or Rudi n-ar fi făcut așa ceva.

„Au fost alții mult mai înstăriți. Ce bulibașă a fost Rudi? El zicea că-i bulibașă. Da de ce-o fost, că și-o construit casele astea aici atâta de mari? De unde-o avut bani, cum i-o făcut, știe cineva asta? El o recuperat aur de la România, 13 kile și-o făcut vilele astea de-aci. Apoi ce caută în cimitir acolo jos și nu unde-i toată lumea?”

Ea se referă la scandalul din ultimele zile legat de locul de veci ales de familie pentru Rudi Varga. Groapa a fost săpată cam la 100-150 de metri de un mormânt al unor soldați căzuți în al doilea Război Mondial. Autoritățile din Gilău au luat asta ca pe un afront, dar cum în Gilău nu există un regulament de funcționare a cimitirului, nimeni nu a putut opri săpatul gropii.

În semn de protest, viceprimarul din localitate,  a refuzat și să participe la înmormântare, la fel ca și alții.

Tot pentru Rudy, familia s-a adresat armatei să-i trimită niște soldați care să tragă câteva rafale de pușcă, precum în cazul eroilor căzuți în război. Cum armata a refuzat, familia a închiriat un mic avion care în timpul slujbei a început să survoleze deasupra caselor și-a curții în care Andreicuț vorbea despre nemurirea sufletului.

– Ce face avionu’ ăsta aici?, e întrebarea aflată pe buzele tuturor, mai ales că apartatul, de mici dimensiuni, ce-i drept, zboară destul de jos. Merge în cerc, coboară și, ca la un mare eveniment, lasă în urma sa conffetti strălucitor, din mai multe culori țipătoare.

 

Când se încheie slujba, se fac pregătiri pentru marșul spre cimitir. După băieții care duc prapurii se instalează fanfara formată din 6-7 bărbați și fără oprire, cântă pe tot drumul spre locul de veci. În spatele lor e un Mercedes ce cară sicriul și lângă mașină e familia.

Din loc în loc sunt oameni care se uită mirați.

Unii filmează cu telefoanele, alții trag cu ochiul din spatele perdelei.

La Supermarketul Profi, angajații au ieșit și se uită la cortegiu, iar peste drum s-au strâns și alți oameni.

 

În lipsa clienților, doamna care vinde plăcinte și hot-dogi dintr-o cașcaravetă de câțiva metri, și-a scos , de asemenea, telefonul și filmează. Peste drum e primăria. Cum administrația publică locală e în conflict cu familia Varga și n-a fost nimeni la înmormântare, angajații ies pe balcon și se uită din depărtare la convoi, moment în care, un băiat fruntaș uită de Dumnezeu și-i trimite pe funcționari în zări îndepărtate.

La groapă, Rudi Varga e așteptat și de alți localnici. Familia rămâne lângă sicriul înfășurat într-un steag tricolor, se curăță bine tot pământul, se introduce sicriul și se astupă în sunetul de fanfară.

O altă vecină de-a lui Rudi e impresionată: „nici de murea Iliescu, nu se făcea atâtat tam-tam”.

Când să plec, un cameraman vrea să intre în dialog:

– Ți-o plăcut?

– ?

– N-o fost chiar așa ca la Regele Mihai.

La ieșirea din cimitir, o doamnă împarte colaci dintr-o pungă albastră: „Luați de-aci și să fie pace, cum o zîs Rudi”

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare