Închide

Blestemul pantofarului fără pantofi

ReportajSocialTop News by Catalin Suciu - sept. 13, 2018 1 1725

Dorin Ghiţă Dunca locuieşte singur. Muncește pe o alee răcoroasă, ascunsă între brazi înalţi, cu o grădină plină de flori vara, într-o încăpere de câțiva metri. În cartier, e cunoscut drept domnu cu pantofii. Altii îi zic „ascuţitoare”. Firesc, repară pantofi şi ascute felurite unelte, cuţite, foarfeci.

Într-o încăpere de 10 metri pătraţi, Dorin şi-a amenajat un mic atelier. Repară papuci sau ar vrea s-o facă, reproduce chei cu un aparat pentru care a plătit considerabil sau copiază diferite documente, cu un xerox care i-a dat multe bătăi de cap, mai ales după ce s-a stricat şi-a fost nevoit să-l bage în revizie. Cei mai mulţi clienţi vin din cartier, vecinii lui. Îi ştie pe toți.

Ei îşi aduc papucii luaţi înainte de 89 să le mai schimbe talpa, să-i mai coase, să-i mai alinte, cum îi place lui să spună. Şi tot vecinii, cei mai mulţi în vârstă, îşi pierd şi cheile. Mai lasă câte una de rezervă, dar uită pe unde, iar apoi vin să-şi mai facă una de rezervă.

Lumea lui Dorin Ghiță Dunca se rezumă la câteva blocuri şi străduţe. Îşi cumpără legume, negreşit, de la acelaşi aprozar, face cumpărături din acelaşi loc şi face aceeaşi plimbare zi de zi, pe malul Someşului. E şi cea mai lungă. Îşi bea cafeaua dimineaţa fix la ora 7:00, se bărbiereşte, iar apoi își deschide prăvălia la ora 08:00, nici un minut mai devreme, nici un minut mai târziu. Mănâncă la amiaz, de fiecare dată la ora 13:00, iar seara se afundă în fotoliul său, butonează televizorul, iar la 22:00 se pune la somn. A doua zi e la fel.

Înainte, lui Dorin Ghiţă Dunca îi plăcea să călătorească. Înainte, fiindcă, între timp, Dumnezeu l-a înghiontit ca să-l pună, cumva, la încercare, să vadă cum o reacţiona. Altfel nu se explică cum soţia lui Dorin, Rodica, a intrat în comă. Plecată de 10 ani în Italia, pentru un trai mai bun pentru toată lumea, femeii i s-a făcut rău când grijea de câţiva bătrâni, undeva lângă Veneția.

Ultima dată, Dorin Ghiţă Dunca a văzut-o în urmă cu patru luni. A sărutat-o pe obraji şi-au vorbit minute bune dspre copii. Peste o lună, fiica lui Dorin, i-a zis că a avut un coşmar cumplit. „Mama şi bunicu erau în spital”, i-a povestit.

Primul lucru pe care l-a făcut Dorin a fost s-o sune pe Rodica. N-a răspuns. A sunat de încă 100 de ori, cel puţin. Tot n-a răspuns. Apoi, cumva, a dat de o cunoştinţă din Italia, care i-a spus că Rodica sa iubită a căzut în plină zi, inconştientă şi nu mai mişcă. „A făcut atac cerebral. E în stare vegetativă, nu are nici o şansă să-şi mai revină”, i s-a transmis.

Dorin Ghiţă Dunca şi copiii săi, un băiat şi-o fată, au plecat cum au putut de repede la Rodica. Dorin o iubeşte straşnic pe femeie, deşi nu mai erau atât de apropiaţi în ultima vreme. Cumva, îi revin toate amintirile cele dragi alături de femeia care i-a dăruit doi copii.

Nici nu vrea să audă de moarte. „Dumnezeu dă impresia că doarme, dar eu cred în el. Şi cu ajutorul său, Rodica îşi va reveni. Eu cred cu adevărat într-o minune”.

Credinţa în cele sfinte a avut-o mereu, că aşa a fost învăţat de mic. Când mori, ajungi în Rai sau în iad, în funcţie de cât de bun om ai fost pe pământ.  Dorin crede că e un om bun, care vrea să facă numai bine.

Dar pe 1 ianuarie, în prima zi din 2018, cu doar câteva luni înainte de accidentul Rodicăi, lui Dorin Ghiţă Dunca i-a amorţit mâna dreaptă. Apoi a început să umble prin casă şi se izbea, fără voie, de toţi pereţii. Frate-său, cu care era în acel moment în casă, a sunat la Salvare. Atac cerebral. A stat aproape 2 săptămâni în spital, dar şi-a revenit. „Vedeţi, dacă ai credinţă, ai speranţă. De asta cred eu că Rodica mea îşi va reveni. Nu mă interesează ce spun medicii. Dacă eu mi-am revenit, poate şi ea, că ea e mai puternică. Ea nici nu se plânge cum fac eu, nu s-a plâns niciodată de nimic, de nici o durere. Să patesti așa ceva înseamnă ca te-a blestemat cineva, nu stiu. Am pățit-o eu, iar după câteva luni și soția mea. Ce să mai înțelegi?”

Într-o bună zi, crede el, ea se va întoarce şi-o vor lua de la capăt. Ş-acum n-o va mai lăsa să plece niciunde. Şi va avea grijă de ea.

E atât de supărat Dorin Ghiţă Dunca, că toată lumea îl întreabă ce-a păţit. Uneori nu vrea să spună nimic, altădată îşi deschide sufletul, cu cele mai neînsemnate amănunte.  De exemplu,  îşi aminteşte cum nevastă-sa îi ungea felia de pâine cu unt şi cum pregătea un ceai dimineaţa. Sau cum îi repara el tocul pe care l-a rupt într-o groapă de pe trotuarul din faţa blocului, în 94.

Sau îşi aminteşte cum voiau să scape de sărăcie şi se gândeau cum şi ce să facă. De vreo 4 ani, Dorin şi-a deschis prăvălia cu de toate. Îl găsiţi în cartierul Grigorescu, pe strada Fântânele, pe aleea de vis-à-vis de magazinul Travio. Eternul Travio.

Ani de zile i-au trebuit să strângă prin străinate, la cules de sparanghel, de exemplu, 2000 de euro afurisiţi. Cu ei şi-a luat spaţiul, a cumpărat o maşină second de copiat chei. Apoi, din mărunţi în mărunţi şi-a luat un xerox.

Cel mai mult îi place să repare încălţăminte. Nu degeaba, pe afişul lipit de-un copac de-o seamă cu cartierul, primul lucru care e scris este „reparaţii încălţăminte”.  Meşterul a lucrat la Clujana ani de zile şi asta-i principala lui specializare. Schimbă tălpile, le coase, acoperă găurile lăsate de timp.

Când ai o foarfecă în casă şi nu prea mai taie, o duci la el. În trei timpi e gata, poţi tăia. Când un cuţit drag ţie, cu care cureţi cartofi, nu mai taie, iar faci asta, îl duci la Dorin şi-l vei primi înapoi ca nou.

O femeie de vreo 30 de ani îl întrerupe pe Dorin din poveşti. El crede cu adevărat că în sfârşit cineva-i trece pragul măcar cu o pereche de cizme de reparat, că tot vine iarna.  Rămâne dezamăgit după ce i se cer două copii de chei. Total: 6 lei.

Acum s-a pus pe strâns bani să meargă din nou în Italia, la Rodica. Plecarea e programată peste o săptămână. Până atunci, trebuie să mai facă măcar 100 de chei. Greu de crezut.  “Am 53 de ani şi am fost sărac toată viaţa. N-am avut bani nici pe vremea lui Ceauşescu, n-am nici acuma. 100 de chei nu fac, nu vezi, vin 3-4 oameni pe zi la mine”.

Şi-ar dori, măcar, ca femeia să-i fie aproape, aici pe undeva, într-un spital din Cluj. Iese din discuţie. “Ne-au spus că nu supravieţuieşte dacă e mutată, moare pe drum. Bine, eu mă rog în fiecare zi. După atâtea necazuri şi atât de mult rău, tre să fie şi bine, nu eşti de acord?”

Un domn intră-n prăvălie, transpirat tot. După ce-şi şterge sudoarea de pe capul chel, îi cere lui Dorin două copii la nişte documente. Câţiva bănuţi. Omul caută şi-un loc unde să-şi facă asigurare la maşină. “Aici se repară pantofi şi e ascuţitorie”, îi spune Dorin.

“Vezi, copii din astea mai fac. Noroc că am xerox-ul ăsta, că mai strâng şi aşa. O vreme a fost stricat, tare m-am năcăjit. Şi-acuma îs. Dar vezi dumneata, pe mine mă ţin în viaţă copiii mei, copiile  xerox şi cheile pe care le fac. Sunt pantofar, dar n-am pantofi de reparat.”

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare