ISTORIE Vrăjitoarele din Cluj și Dej sfâșiate sub imperiul superstițiilor
IstorieTop News by Catalin Suciu - nov. 08, 2015 0 2304
Deși magia neagră și erezia nu au atins în perioada medievală în Transilvania un nivel precum cel din Occident (unde exista o veritabilă vânătoare de vrăjitoare) și aici au existat procese finalizate aproape mereu cu condamnarea la moarte.
Iar motivele – care azi ne pot părea ridicole – erau sufieciente în acele vremuri pentru arderea pe rug sau decapitare. De obicei, femeile erau condamnate pentru vrăjitorie , iar cea incriminată era văduvă, moașă sau extraordinar de frumoasă – în ultimul caz fiind acuzată, de cele mai multe ori de rivalele din societate. Pe scurt, din gelozie. De alte ori femeile erau condamnate fie și din cauză că aveam trăsături distincte pe față, cum ar fi depigmentarea sau unele semne din naștere. Acuzațiile priveau îmbolnăvirea copiilor, infidelitatea ca efect firesc al unor vrăji , farmecele sau transformarea învinuitei în diferite animale bazată pe mărturiile unor vecini. Mai mult, uneori era suficient ca cea suspectată să fie lătrată de câine ca apoi să fie adusă în fața tribunalului.
În Cluj și Dej au existat zeci de procese oficiale de vrăjitorie, iar cele mai multe în timpul principelui Mihail Apafi , în secolul al XVII-lea. Pentru aceasta există și o explicație destul de bizară având în vedere doza de superstiție a poveștii.
“Principele și soția acestuia au avut foarte mulți copii. Aproape toți au murit la vârste foarte fragede. Apoi, nevasta a început să fie obsedată de faptul că i se fac farmece, vrăji , că cineva lucrează împotriva ei. Astfel au loc și câteva procese îndreptate împotriva unor apropiați ai familiei, iar ulterior procese cu vrăjitoare se extind”, povestește pentru actualdecluj.ro Constantin Albinetz, directorul Muzeului Municipal din Dej.
Astfel apare în Transilvania cazul vrăjitoarei Ileana Lenart din Dej, vestită pentru farmecele sale. Doar că soția principelui, Ana Bornemisza, care a și vizitat-o în câteva rânduri pentru a primi ajutor, a susținut ulterior că moartea copiilor se datorează acesteia. Procesul Ileanei Lenart are loc în perioada 5-9 august 1698 , iar sentința e previzibilă: ardere pe rug. Odată cu ea sunt condamnate și alte femei din înalta societate care apleaseră la serviciile ei. Acesta este momentul în care se aprind rugurile în toată Transilvania, începând o vânătoarea frenetică de vrăjitoare.
Cum se judeca
Era suficient un denunț pe care oricine putea să-l facă. Apoi , automat intrau în rol biserica și autoritățile.
În Cluj-Napoca, procesele se judecau într-un tribunal laic, de către doi juzi, unul regal și unul orășenesc, iar cazul ajungea ulterior la consiliul orașenesc format din 12 membri.Cele mai ușoare pedepse erau loviturile de bici în fața Bisericii Sfântul Mihail , din Piața Unirii de azi , însă de cele mai multe ori se ajungea la pedepsele capitale, care variau de la decapitare , la spânzurătoare sau arderea pe rug. Toate aceste pedepse se executau în piața centrală a orașului, iar rămășițele trupești ale condamnaților erau apoi duse la marginea de atunci a orașului, în fața Turnului Croitorilor, și lăsate acolo pentru o perioadă ca exemplu. Aleea care ducea spre turn se numea sugestiv Aleea Vrăjitoarelor.
Denunț al familiei
Există chiar și cazuri de vrăjitorie în care principalii acuzatori erau membrii familiei. Aflăm din arhive că numita Ioana Balasz din Dej este acuzată de fiii său că ar fi vrăjitoare, că dispare nopțile din casă, că se întoarce udă, că ia forma unor animale. “Este oarecum traumatizant dacă ne uităm peste asemenea cazuri în care chiar cei din familie spuneau că ești vrăjitoare. Copiii mergeau și depuneau mărturie. Dar este o realitate a acelei perioade violente, așa erau vremurile. Iar publicul gusta din plin execuțiile, erau ca la spectacol”, mai spune istoricul Constantin Albinetz.
Altădată, doar un semn din naștere la vedere, îți putea aduce condamnarea la moarte. Acestea erau considerate stigmate, semne ale Necuratului. Pentru a se proba dacă femeia era sau nu vrăjitoare, semnul de pe față era înțepat cu un ac, iar dacă nu curgea sânge, era clar că femeia era vinovată. Era limpede că e vrăjitoare.
Proba cu Someșul
O altă metodă de a demonstra că o femeie este vrăjitoare, este proba cu apa, una utilizată cu frecvență și de Inchiziție în țările catolice occidentale. Practic, acuzata era dusă la un râu (în Cluj la Someș) , legată de mâini și picioare și aruncată în apă. Chiar dacă, printr-o minune, reușea să iasă și să nu moară înecată, aceasta era apoi acuzată că a folosit vrăjile Necuratului pentru a scăpa. Finalitatea era de multe ori aceeași: dacă scăpa din apă, ajungea la decapitare, spânzurătoare sau ardere pe rug.
Procese alte vrăjitoarelor
În 29 iunie 1696, în faţa judecătorului din Dej a fost adusă Elisabeta Kiss pentru că şi-a vândut sufletul la diavol şi se ocupă de vrăjitorie, fiind învinuită că ,,fură laptele vacilor”, foloseşte la vrăji o funie de la un om spânzurat şi alte practici necurate. Instanţa a condamnat-o să fie pusă în jug în zilele de târg, în centrul oraşului Dej, ca exemplu pentru alţi doritori, şi să strige cât poate de tare: ,,meritam pedeapsa cu moartea, iar cine mai face ca mine, să moară”.
O altă femeie celebră în epocă a fost Barbara Szanisló. Ea a ajuns în faţa instanţei de trei ori sub acuzaţia de vrăjitorie: în anul 1711 a fost acuzată de Sara Szegedi, dar învinuirea nu a putut fi dovedită şi inculpata a fost eliberată; a doua oară a fost trimisă în judecată în 24 iunie 1712 şi a fost din nou eliberată în schimbul sumei de 200 florini; în 30 august 1723,s-a judecat al treilea proces fiind acuzată că a făcut rău la mai mulţi oameni. Procurorul cere să fie condamnată la moarte prin ardere pe rug, dar nu se cunoaşte sentinţa. În timpul acestor procese, Barbarei Szanisló i s-a aplicat la ultimele două procese ,,proba cu apă”, pentru a-i proba nevinovăţia. Acuzata era legată de mâini şi de picioare şi aruncată în apă, dacă se scufunda era vinovată, dar Barbara a adus apă în gură şi a fost cruţată. Ultimul proces a fost şi cel mai dur, după proba cu apă a fost torturată pentru a-şi deconspira complicii. Probabil că recidivând de trei ori, a fost arsă pe rug.
În 11 martie 1729 sunt aduse în faţa instanţei Chirilă Elisabeta şi Lorincz Elisabeta fiind învinuite de practici necurate. Acuzatorul a fost chiar primarul oraşului, dar neputându-se dovedi acuzaţiile aduse, cele două femei au fost achitate.
La 25 februarie 1712 au fost judecate pentru vrăjitorie Cătălina Runcan şi Ioana Vancea. Cătălina Runcan a primit sentinţa de ardere pe rug şi a fost executată, iar Ioana Vancea a fost eliberată. În acelaşi an, în 31 mai a fost judecată o fată numită Adinica, bănuită de diferite vrăjitorii şi a fost supusă la ,,proba cu apă”, în cazul în care nu a trecut-o şi ea a fost pedepsită cu arderea pe rug. În protocoalele oraşului Dej nu se spune dacă a fost eliberată sau arsă pe rug.
Câteva practici ale vrăjitoarelor
Aducerea peţitorilor cu secera şi bani: o fată care nu s-a putut nicicum mărita, la sfaturile unei vrăjitoare a legat o seceră de un pom din grădină şi în nouă seri, una după alta, a pus câte un ban pentru diavol. Imediat la poarta acesteia au sosit şi peţitorii;
Cum se cucereşte flăcăul dorit: pentru ca o fată să cucerească flăcăul dorit, aceasta va face în felul următor: trebuie să scoată ochii unei găini vii, apoi o frige până se rumeneşte, iar feciorul dorit va fi servit din această friptură. După aceste fapte, se poate constata că nu este putere care să oprească flăcăul de a se căsători cu fata care l-a servit cu friptura de găină.
Uciderea rivalei cu broasca: o fată bătrână, ca să-şi facă rost de iubit, a făcut următoarea vrajă: a prins o broască, i-a cusut gura, apoi a aruncat-o în fântâna din care bărbatul dorit obişnuia să bea apă. Nevasta acestuia a băut din apa fântânii şi nu peste mult timp a murit, iar bărbatul rămas văduv a luat-o pe ea de nevastă;
