Biserica Calvaria și rănile istoriei. 6 conflicte care și-au lăsat amprenta asupra lăcașului de cult din Mănăștur
IstorieTop News by Catalin Suciu - sept. 26, 2015 0 2829
Povestea Bisericii Calvaria, de la invazii tătare, la incendii și Răscoala de la Bobâla. Biserica Calvaria , cu hramul Sf. Maria se găseşte pe o colină, vizibilă la intrarea în cartierul Mănăştur. Primele atestări documentare datează din a doua jumătate a secolului al IX-lea , biserica aparținând uneia dintre cele mai importante instituţii medievale ale Transilvaniei: abaţia (mănăstirea) călugărilor benedictini. De-a lungul istoriei, lăcașul a suferit mai multe atacuri armate, dar de fiecare dată a fost restaurat sau reconstruit. Despre istoria tumultoasă a bisericii stăm de vorbă cu istoricul clujean Tudor Sălăgean.
Conflict cu Episcopia, 1189
Mănăstirea medievală de la Calvaria a intrat în conflict armat cu Episcopia Transilvaniei în 1189 şi până în 1203, lucru care a pricinuit pagube mari. După abandonarea fortificației de către regalitate, mănăstirea a devenit exemptă, fiind scoasă de sub jurisdicția Episcopiei Transilvaniei.
Acest lucru însemna că abatele primea dreptul de a strânge dijmele pentru sine, de a numi după bunul plac preoții de pe domeniile mănăstirii și de a purta însemne episcopale. Între satele cele mai însemnate ale mănăstirii se număra Apahida (Podul Abatelui). Toate aceste privilegii au mâniat Episcopia Transilvaniei care atât în timpul eposcopului Adrian (1189-1203) cât și în vremea lui Wilhem (1204-1221) a atacat mănăstirea.
Mai mult, episcolul Wilhem a reușit chiar să intre în posesia privilegiilor papale doveditoare ale exempțiunii și să le dea foc. În anul 1225, la insistența regelui Andrei al II-lea, papa Honorius al III-lea a reînnoit privilegiile mănăstirii și a acordat abatelui dreptul de a purta însemne episcopale (inel și mitră).
“Abatele a primit de Inocențiu al II-lea drepturi egale cu ale episcopului, or episcopul voia să fie el șef suprem. De-aici s-a generat un conflict”, povestește Sălăgean.
1241, marea invazie mongolă
Urmașii întemeietorului Imperiului Mongol, Ginghis Han, se îndreaptă către Europa cu aramtă formată din 150.000 de soldați, condusă de însuși Batu-Khan, unul dintre nepoții mareului general. Prima coloană tătară pleacă din Podolia, intră în Moldova de nord și trece în Transilvania prin trecătoarea Cârlibaba (Pasul Tătarilor) în cursul lunii martie 1241. De la Pasul Rotunda coloana se bifurcă, o parte trece în Maramureș, iar cealaltă urmează cursul râului Someș, spre aval. După cucerirea Bistriței, trupele tătare se împrăștie în podișul Transilvaniei, deschizând un front de atac de 100 de km. Una din coloane se va îndrepta spre Oradea, pe traseul Dej – Gherla – Cluj – Turda – Câmpia Turzii – Huedin, jefuind și distrugând aceste localități. Invazia a provocat pagube atât de mari mănăstirii , încât s-a pus problema ca aceasta să fie desființată. Totuși, în 1263 aceasta a fost resturată în întregime.
“A fost reconstruită în 1263 . În acea perioadă, Ștefan al V-lea era Duce al Transilvaniei, el conducea Transilvania, a reîntemeiat Clujul, a fost personalitatea cea mai imporantă, a ajuns și rege ulterior. Se pare că în încintă nu ar fi fost doar mănăstrirea , ci și cetatea. Asta susțin cei mai mulți istorici”, povestește istoricul clujean.
Jos cu nobilul Paul, 1362
Abația intră într-un conflict cu câțiva cetățeni ai Clujului și cu meșteșugarii din Feneșul Săsesc, adică Floreștiul de astăzi, pentru că îl adăpostește pe
un anume nobil Paul, din Sugeac.
“Există și un document care descrie ce s-a întâmplat atunci. 25 sau 30 de clujeni și meșteșugari din Florești, sat locuit de germani pe vremea aia, coloniști germani, au atacat mănăstrirea, dar nu ca s-o distrugă, ci pentru că aveau un conflict cu nobilul din Suceag, nobilul Paul. Au intrat, erau echipați asemeni cavalerilor. Târgoveții erau cu cămașă de zale, platoșă, scut, mănuși de fier, echipament de cavaleri . Documentele ne spun că anchetă a fost finalizată în 5 zile. Iată cum la 1362 anchetele durau cinci zile, nu cinci luni sau ani. Ei bine, aceștia au spart ușile reședinței abatelei, l-au scos pe nobilul Paul și i-au tăiat capul. Nu aveau treabă cu mănăstrirea, ci cu nobilul, iar mănăstirea îl adăpostea. Execuția a fost făcută în afara zidurilor”, ne spune Sălăgean.
Ravagii în urma Răscoalei de la Bobâlna, 1437
În 1437, în timpul Răscoalei de la Bobâlna, oștile lui Anton cel Mare din Buda atacă mănăstirea și casa abatelui, făcând victime și printre călugări. Ulterior tot aici s-a întrunit conventul care a stabilit înțelegerile dintre reprezentanții țăranilor răsculați și nobilime, și tot aici a fost ucis Anton cel Mare din Buda, căpetenia țăranilor răsculați.
“În ultima fază a răscoalei, decembrie 1437 -ianuarie 1438, răsculații au fost împinși de armata nobilară în Cluj, care a fost ultimul bastion de rezistență al răscoalei. Când zicem răscoalăă,ne gândim la țărani răsculați , dar poate n-ar fi rău să zicem că Gheorghe Barițiu îi descrie acest conflict ca unul între democrație și societatea abuzivă, nobiliară. Răsculații erau luptători pentru democratizarea societății. Nobilii aveau tabăra la Cluj -Mănăștur, armata voievodală, iar rebelii erau închiși în orațul Cluj, oraș care i-a susținut. Nu plebea, documentele susțin că orășenii. O bună parte a comunității avea probleme cu nobilii. A fost atacată mănăstirea și cucerită de rebelii conduși de Anton cel Mare din Buda. Cu acea ocazie, este menționat și primul bucătar din cluj, al abatelui. A fost ucis chiar de Anton cel Mare din Buda. A apărut un fel de conflict , răsculații voiai să ia proviziile și vinul abației. Bucătarul și administratorul s-au opus, iar Anton cel Mare i-a omorât pe amândoi. Imediat după ce mănăstrirea a fost cucerită, a apărut armata voievodală și l-a executat pe Anton”, explică Sălăgean.
Oastea lui Matia Corvin , 1465
În 1465 abația e înconjurată de o fortificație de apărare, dar imediat este atacată și distursă la ordinul lui Matia Corvin ca urmare a împotrivirii cetățenilor Clujului.
“A dat ordinul să fie demontată fortificația mănăstirii la porunca regelui Matia Corvin. Mănăstirea s-a asociat unei răscoale a nobilimii împotriva regelui”
Turco-tătarii atacă în 1658
Mănăstirea este atacă din nou , de această dată după invazia teribilă a armatei turco-tătare condusă de Mohamed Koprulu. Devine nelocuibilă și e părăsită.
Ulterior devine un depozit de armament, iar în secolul al XVIII-lea episcopul Alexandru Rudnay dispune demolarea bisericii și a tuturor clădirilor. Supraviețuiește altarul, care e transofrmat într-o capelă, împreună cu Statuia Fecioarei Maria cu Isus în brațe.
În 1896 Episcopia Romano-Catolică a Transilvaniei a reconstruit nava bisericii și a refăcut bolțile și pereții corului. Din 1922, biserica e oferită cultului greco-catolic, în schimbul unei chirii modice, dar romano-catolicii își păstrează dreptul de proprietate. În 1948, după instaurarea regimului comunist și interzicerea Bisericii Greco-Catolice, biserica a fost dată de către autoritățile comuniste Bisericii Ortodoxe Române, care a folosit-o până în 1990. O perioadă mai specială a existat între 1991 și 1994, când biserica a fost folosită în comun de către Biserica Ortodoxă și Biserica Romano-Catolică. În anul 1994 edificiul a revenit în folosința Bisericii Romano-Catolice, ulterior el fiind renovat.
foto: panoramio.com
