FOTO/VIDEO Viaţă şi GuNoi, la periferia Clujului. Duminica la Pata Rât, cu Dan Perjovschi şi casele din visele copiilor care trăiesc lângă rampa de gunoi
ActualitateAdministrațieCulturăTop News by Kristina Reştea - apr. 10, 2017 0 3459
Mobilă în casă sau o cameră mare, un bloc lunguieţ, alături de care s-au înşiruit în zbor vertical inimioare, un garaj de maşini (pentru opt maşini, colorate), o casă plutitoare şi o alta care are curtea înăuntru. Sunt câteva dintre visele despre case transpuse în desene de copiii de la Pata Rât, în week-end-ul în care comunitatea a fost vizitată de un artist celebru. Suntem lângă rampa de gunoi a Clujului, cu Dan Perjovschi, artistul care a desenat la MoMA şi TATE. Mai sunt prin desene rachete şi castele, copăcei şi multe inimioare. Printre şi în case s-au strecurat oameni şi prinţese. Cum altfel s-ar putea dezvolta o temă a caselor?
Şi nu departe de casa cu desene, Clujul are un „zid Perjovschi”, semnat de artistul cu activitate internațională Dan Perjovschi, cel care a desenat la muzeele celebre de artă contemporană din New York sau Londra. Peretele se află într-o zonă „dureroasă” a orașului, la periferia de care toată presa străină care vine în oraș este interesată – Pata Rât și a fost desenat la finalul săptămânii de artist. Într-un weekend special în care Dan Perjovschi a fost prezent în Cluj și s-a relocat printre copiii și gunoaiele de la Pata Rât.
În cadrul proiectului Pata-Cluj, sub umbrela concursului de artă în spațiul public Orașul Vizibil organizat de Fundația AltArt, s-au pregătit în 7-9 aprilie 2017 două evenimente culturale care abordează critic tema locuirii. Grupul de inițiativă SOS Pata Rât, împreună cu artistul Dan Perjovschi au pus la cale, printre altele, un „atelier de desene”. Ca să vorbim şi de cifrele care au adus demersul: Peste 1500 de persoane trăiesc în zona Pata Rât, “în condiții de viață greu de imaginat”, o zonă unde 42% dintre locuitori au ajuns în urma unor evacuări, spun reprezentanții de ONG-uri. De Dan Perjovschi cel mai probabil aţi auzit, dar să amintim, totuşi: desenele sale au fost pe pereții muzeelor sau altor spații culturale din lume, cum ar fi la MoMA şi TATE – e primul român care a desenat pe pereţii de la MoMa. Redă, în desene şi cuvinte, mai ales problemele sociale și politice și le expune acolo unde pot fi călcate de public la propriu și șterse, având în vedere nota temporară a unor teme, dar și dispariția acestora de-a lungul timpului. A avut în jur de 1000 de expoziții, prezentări şi workshopuri în România, SUA, Portugalia, Spania, Germania, Ungaria, Suedia, Elveția, Marea Britanie, Germania, Mexic, Brazilia, Coreea de Sud, China.
Cum a fost?
Casele care îmbracă o casă
Duminică e mişcare în Pata Rât, Perjovschi e aici înconjurat de copii, alături de Laura Alicu, de la Centrul de Resurse pentru Comunitate. Cu o zi înainte, fusese ziua ploioasă de desenat înăuntru.
Sursa foto: Centrul de Resurse pentru Comunitate
Sursa foto: Centrul de Resurse pentru Comunitate
După ce copiii şi-au desenat casele pe hârtie cu o zi înainte, cu prilejul „atelierului” lui Dan Perjovschi, locuinţele de vis au ajuns în alt plan: au fost din nou desenate, dar de data asta pe o căsuţă din Pata Rât. Casele de pe casă. Un soi de oglindă, zice Dan Perjovschi.
„Singura chestie pe care le-o bag în cap de când am venit e că nu e un desen mai bun ca altul”, zice Perjovschi. Între timp, „catalogul” cu desenele lor stârneşte entuziasm. „Pot să îi arat lui tati?”, întreabă una dintre tinerele desenatoare.
Un zid e încărcat de case. Încă unul – la fel. Printre casele desenate pe casa albă (albă pe dinafară şi cam devastată în interior) găsim o prinţesă. „Tu vrei să fii prinţesă?”. „Sunt”, răspunde scurt autoarea.
Fetele ţin să facă şi ele câteva poze, aşa că le oferim aparatul şi, cu ocazia asta, redăm şi câteva detalii din căsuţele pe care au ţinut să le imortalizeze.
Desenele. Credit foto: Aurelia, Mimi:
„Plecaţi?”, îl întreabă precaut pe artist una dintre fetiţe. „Da, dar ne mai vedem mai încolo”, promite Perjovschi.
Cum s-a ales clădirea pe care au apărut desenele? „Ăsta e locul unde aveau ei un fel de centru educativ. A fost un pic uitat de Dumnezeu, cine l-a început a plecat, dar acum poate începe un fel de revitalizare. Înţeleg că era şi un computer pe vremuri aici. Pe de altă parte, era ideea iniţială să se deseneze pe casă. Dar pe care casă? Ar fi fost probleme”, explică Perjovschi. „Asta, practic, e a tuturor”, completează Linda Greta, de la Asociația Comunitară a Romilor din Coastei, rezidentă în Pata Rât și implicată în proiectul de artă în spațiul public pe tema locuirii sociale. „Planul este să reabilităm casa, vrem să extindem un pic acest centru, să fie mai mare”, spune ea.
„Casa asta a fost cea mai la îndemână decizie”, conchide artistul. În jur e o continuă mişcare. „Dacă îi scapi dim mână cu cariocile, desenează tot Pata Râtul. Aşa-i?”, întreabă Perjovschi. Şi răspunsul e prompt: „da”, zice una dintre micile desenatoare. „Până mâine e gata”, crede Perjovschi.
Tema de desen asta a fost: despre case. „Am avut tot felul de idei în cap, dar de fapt eu nu ştiu realitatea, sunt paraşutat aici. Când eşti în locul ăsta, e altfel decât îţi imaginezi. Ştiu de povestea asta de mult, de la prietenii mei artişti activişti. Dar e altceva când vezi realitatea. Ideea era să avem ceva care să fie destul de tolerant ca temă- să se poată face aproape orice”, explică artistul. „Copiii mie îmi plac, ei deseneaz foarte mişto în sine; cei care merg la şcoală şi sunt învăţaţi de profi cum să deseneze nu mai desenează bine”. Ne uităm spre casa îmbrăcată în case vesele. „Indiferent care e subiectul, dacă e pus împreună arată bine. Poate independent câte un element nu e mare lucru, dar uite! Împreună aşa arată… aşa desenez eu”, împărtăşeşte Perjovschi principiul de lucru. „Nu îi poţi ţine într-o singură chestie, pe o singură temă, ei sunt liberi. Fiecare face câte ceva şi fiecare desen are o poveste. Costel s-a semnat pe soare, cineva şi-a făcut curtea în casă. Mi-a plăcut foarte mult. Dacă stai şi te uiţi cu atenţie, descoperi multe idei mişto. Aici, oamenii din comunitatea asta au tot văzut proiecte, ideea e să faci lucruri împreună”, spune Perjovschi şi se auto-etichetează în context: „artist de lux voluntar”. Invitaţia a venit de la activistul acum parlamentar Adrian Dohotaru. „Am primit un mail, mi-a zis de acest proiect, mă întreva dacă pot să vin. S-a întâmplat să fiu în ţară în perioada asta”, spune artistul.
Aşa s-a ajuns la atelierul cu peste 20 de copii, în Pata Rât. „Eu nu fac lucruri de genul ăsta de obicei, nu fac workshop-uri cu copiii. Cunoştinţele mele sunt mai mult pentru oameni maturi. Dar mie îmi place cum desenează ei. Şi voiam să văd cum arată în realitate locul ăsta. Toată povestea asta e mult mai complexă decât pare. Sunt şi lucruri mişto care s-au realizat, dar şi lucruri teribile”, constată Perjovschi. „Nici nu vreau să fiu colonistul alb care se uită la ei. Aici e mişcare, s-au construit case, cu programe, unii dintre cei de aici se vor muta. Dar copiii ce treabă au? Bine că merg la şcoală, vine autobuzul după ei”, spune artistul. „Copiii merg la grădiniţă, la şcoală, 30 merg la liceu, trei la facultate”, completează Linda Greta. Aici, unde am ajuns, e mai bine – este apă. Rece. Linda face parte din una dintre familiile care se pregătesc de mutare. „Am primit locuinţă, prin proiectul Pata Cluj. Vor fi 16 locuinţe în Cluj, 12 în Apahida, în Floreşti vreo 7. În România aşa funcţionează lucrurile: în loc să găsească o soluţie pentru oameni, dacă le trebuie terenul, care e al lor, dau afară oameni apoi se gândesc”, constată Linda, cu referire la evacuarea romilor de pe strada Coastei din Cluj şi „strămutaţi” în zonă. În urma intervenției coordonate în cadrul proiectului Pata-Cluj (finanţat cu bani nordici), 35 de familii vor prelua apartamentele sociale pentru care au depus dosarele în urmă cu 6 luni. „Fiecare trebuia să aplice – cu actele necesare, adeverinţă de salariu, să arate că nu deţine terenuri sau proprietăţi. În total sunt 35 de locuinţe, care sunt gata şi există şi lista cu cei care le-au primit. Urmează mutarea”, explică ea despre proiect. Altfel de case.
Revenim la cele afişate deocamdată aici.
„Ei sunt obişnuiţi să scrie pe ziduri prostii”, zice Perjovshi şi ne uităm puţin mai jos, pe deal, spre o instalaţie cu mesaje nu tocmai prietenoase. „Poţi să faci aia sau faci asta. Ai o alternativă. Nici nu trebuie să îi spui copilului ce să facă. Cine sunt eu să îi spun? Îşi dă seama singur. Mă mai întrebau când desenau: e bine copacul în stânga? E bine? Eu nu prea dau explicaţii, ca artist contemporan ideea mea e să creez nişte situaţii, de aici e rolul lor”, explică artistul.
Şi totuşi… ce caută Dan Perjovschi la Pata Rât? „E un subiect ăsta cu Pata Rât. Cultural vorbind, pe arte vizuale, Clujul e cel mai tare oraş din România, e un oraş bogat şi inteligent şi el are problema asta şi nu ştie ce să facă cu ea. Realitatea asta e: dacă închizi muntele ăla de acolo (ne uităm spre rampă), ăia de acolo nu au din ce trăi. Ei sunt angajaţi la munca asta. I-ai făcut depedenţi de gunoi. Şi nu eşti în stare să faci colectare selectivă şi să îi angajezi pe ei acolo, să îi formalizezi, nu ai o viziune de viitor cu ei, cu oamenii care din asta trăiesc, cu copiii ăştia care sunt foarte mişto. Sunt vioi, au personalitate, se bagă, trebuie să facă asta, e viaţa lor aşa. Eu sunt un artist de nivel internaţional, am venit aici. Ăştia de Cluj ce fac? E plin de artişti contemporani la Fabrica de Pensule care critică capitalismul. Câţi dintre ei au fost aici? Nu am nimic cu ei. Nu e rolul meu să rezolv problemele de aici, nici al lui Laura, ajutăm cu ce putem”, spune Perjovschi şi apoi nu uită să menţioneze că Fabrica de Pensule a găzduit, totuşi, acţiuni pentru copiii din Pata Rât.
Micuţii continuă să îl întrebe pe „domnul Dan” când revine. „Da, pe ei îi interesează să facă ceva, altceva”. Desenele, transpuse pe vreo 40 de pagini se vor întoarce în mai multe copii săptămâna viitoare, pentru toţi autorii. „Unii poate că îl iau şi îl aruncă a doua zi, alţii poate nu. De aia am scris „comunitate” (pe unul dintre pereti e scris „OM”-ul şi „Comunitate”) – eşti împreună pe un zid, într-un loc. Copiii învaţă unii de la alţii. Chiar dacă de multe ori se copiază prostiile, aşa e”.
Laura ne anunţă următoarea destinaţie: mergem la zidul din jurul muntelui de gunoi.
Aproape de intrarea în rampă, doi micuţi primesc carneţele şi instrumente de desenat. În câteva secunde, foile albe primesc, la rândul lor: căsuţe şi oameni. „Putem să le ţinem?”, vor să se asigure micuţii, deşi le-au primit în dar.
Ce ai desenat? „Un om”
Aceasta e doar mica oprire. Urmează Zidul, pe care de departe abia îl zăreşti, fiindcă e mic la poalele unui copleşitor morman de relicve şi deşeuri. Am ajuns la noua „foie de desen”. Artistul îşi ia instrumentele şi se apropie de planşă.
În numai câteva minute, apar cuvintele la baza muntelui de gunoi, în timp ce un capăt de duş atârnă peste zid. Primele litere. V. I. A.Ţ.Ă. Între timp, un locatar aruncă vorbe grele la adresa RADP-ului – el de aici îşi câştigă existenţa, cei de la RADP îi fac probleme. Pe de altă parte, angajaţii autorităţilor au ţinut să ne avertizeze să fim atenţi cu lucrurile.
Pe zid, mesajul se îmbogăţeşte.
VIAŢĂ şi GuNOI.
Croncâne ciorile în zboruri de aripi negre deasupra rampei de gunoi, porcul care a fost primul spectator al ciudatei noastre apariţii s-a îndepărtat, dar se aud guiţături în continuare de la o familie de porcine din vecini. Tot de aproape vin şi voci de copii şi, pentru câteva momente, un miros de fum mai îngroapă izul muntelui de gunoi. Din când în când, spre orizont se zăreşte câte un avion roz Wizz (aeroportul e pe aproape).
Între timp, povestim despre educaţie şi despre cum copiii sunt învăţaţi din cărţi de colorat să stea între linii. „Puneau soarele în colţ”, dă Perjovschi un exemplu şi îţi aminteşti că da, încă de la grădiniţă ai învăţat (de ce?) că soarele stă în colţul foii de desen. „Unul dintre copii a făcut soarele ca un triunghi. În colţ. E educaţia care te ţine într-un sistem”, punctează artistul desenelor-cuvinte în alb-negru. Nu poţi fi rebel folosind culoare? „Cine foloseşte culoarea, de obicei pictează – pictura se vinde, dacă vinzi nu mai eşti rebel”. „Alb / negru e mai radical. Dacă fac ceva portocaliu, asta înseamnă ceva, roşu – ceva. Nu are rost să stau eu să mă joc cu codurile impuse de alţii”, a concluzionat artistul. Dar lasă loc de nuanţe. Fiindcă ar fi interesant, de pildă, să vină nişte creatori de grafitti, cu spray-uri colorate, ca să facă zidul vizibil de departe. Poate să continue tema gunoiului de sus. „Eu sunt din filmul cu texte, cu GuNoi. Nu arată mişto („muntele”)? E foarte interesant, e un tip de spectacol care e şi frumos. Dacă poţi să rupi de context. Fotografia nu va avea miros”.
„Ăsta e oraşul nostru. Aşa arată Clujul”.
„Promisiuni”, „Cluj”, „Viitor” – cu tot felul de semne alăturate. „Parlamentul în Palat / Oamenii la Pata Rât”. Da Vinci şi proporţiile corpului uman, alături de schema Pata Rât. „Aşa e în Pata Rât – dacă întinzi mâinile, dai de pereţii casei”.
„Eu, prin ceea ce fac ca artist, nu vreau să fac scandal neaparat, îmi trebuie totuşi nişte texte care cumva să lege lucrurile. Depinde cum le citeşti, cum le cadrezi, cum vrei să te uiţi la ele”, spune artistul. Mesajele sunt adresate celor din afară, dar şi celor de aici, din Pata Rât. „Depinde cum le citesc. Promisiuni sigur au avut şi nu s-au îndeplinit, din restul nu ştiu cât pot să ia. Dacă are vreun sens pentru unii din oamenii ăştia poate cuvântul cetăţean. O parte dintre copii merg la şcoala, ei pot să le citească lui tata, lui mama, care poate nu citesc. Poate Da Vinci nu le spune nimic. O parte din mesaje sunt pentru afară, o parte pot fi valorificate înăuntru”, crede desenatorul. Ce ar vrea să ajungă neaparat în afară? „Cred că e destul de fascinantă imaginea cu promisiuni şi gunoi, nu?”
Albul se absoarbe repede în ziduri. Ne întrebăm dacă soarele apărut pe plăcile strâmbe şi gri, cu raze albe (în jurul lui „O” din „ROM” din „Promisiuni”), va fi primul care se şerge. „E un ciment care absoarbe foarte tare, mă aşteptam să rămână albul mai puternic”, spune Perjovschi. Glumește chiar când unul dintre spray-uri nu se deschide și se catalaghează ca artist diletant.
E îngrijorat ca produsul să nu fie nici prea „catchy”. „E un trend în ziua de azi – un trend activist care e doar atât: trend. E castrat, e de club. Ia imaginea asta şi o pune pe tricou. De aia nu pun nici culoare aşa, să nu fie prea tentant. Am un desen în care spune: blugii tăi sunt rupţi de sărăcie sau de modă? Sunt de modă acuma rupţi blugii. Sunt persoane care şi-au făcut desen şi l-au pus pe obiecte, fără ştirea mea. De obicei fac scandal când se întâmplă asta. Eu sunt dispus să fac lucruri pe banii mei. Dar şi aia e poveste adevărată: li se cere creatorilor să vină gratis, dar ei din ce să trăiască? Sau celor de aici să facă treaba voluntari. Fac voluntariat, dar până când? Totuşi sunt lucruri pe care poţi să le faci pe banii tăi. Ălora cu bani le iau banii, la ăştia fără –nu”, sintetizează Perjovschi. „Am venit cu markere de acasă, i-am sponsorizat pe norvegieni”, se amuză artistul. „Mi-a fost frică să nu devin marfă – te pun pe umbrele, pe stickere, pe beri, muzeele mari au departamente de marketing, încearcă to felul de abordări. Accept de exemplu să se facă cărţi poştale – 50 de cenţi, toată lumea are. E dificilă lumea de azi şi chiar şi sensibiliatea e o marfă. Nu ştii câte laşi.. Oamenii ăştia nu sunt proşti de aici, ştiu că aici s-au învârtit mii de euro, imediat citesc, au pragmatismul lor, unii dintre ei au fost pe afară, au văzut lucruri. Nu mai merge cu „am tras patru simpozioane”. Unele din ele sunt bune, nu zic nu, şi eu sunt din lumea de ONG-uri. Dar când auzi de astfel de sume.. Nu ştiu, poate e o logică a organizării”, menţionează artistul.
Operă finală
The wall:
Ne îndepărtăm de muntele de gunoi şi mai aruncă o privire de sus: Viaţă şi GuNOi. Se vede. Între timp, o idee de viitor: o carte de colorat cu desenele copiilor.
Despre reacţiaautorităţilor la temă/problemă:
Ce au cerut săracii și marginalizații orașului și cum au fost primiți la primărie
Din arhivă:
Au construit zeci de case pentru țiganii din Pata Rât, se lovesc de birocrație: nu pot aduce gaz, apă și canalizare, nu pot face buletine. Care e motivul
Primăria din Cluj rezolvă problema miilor de rromi de la rampa de gunoi – cu conferințe pe bani norvegieni
Incendiul de la Pata Rât a durat 36 de ore, ca să-l stingă pompierii au folosit 500 tone de apă aduse de la 4 km
