Închide

3 tineri din Pata Rât au jefuit un taximetrist

Actualitate by Actual de Cluj - feb. 10, 2016 0 225

Mobilizare de polițiști pe străzile din Cluj ieri, unde trei tineri au tâlhărit un taximetrist, dimineața la ora 5.

Cei trei au fost reţinuţi pentru 24 de ore, după ce au fost depistaţi la scurt timp după ce au tâlhărit un taximetrist, și după ce polițiștii au mobilizat efective suplimentare.

S-a întâmplat ieri dimineață la ora 5.30, când poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că un taximetrist a fost victima unei agresiuni, context în care a fost deposedat şi de o sumă de bani. „Din cercetările efectuate, s-a stabilit faptul că, în dimineaţa zilei de 9 februarie, bărbatul, în calitate de taximetrist, în urma unei comenzi s-ar fi deplasat în zona Pata Rât, din Cluj-Napoca, pentru a prelua trei tineri. La scurt timp de la pornire , în timp ce autoturismul rula pe Calea Someşeni, unul dintre cei tineri aşezaţi pe bancheta din spate, l-ar fi ameninţat pe şofer şi i-ar fi cerut să oprească. Astfel, şoferul ar fi frânat, iar ceilalţi doi tineri ar fi încercat să îl imobilizeze. În situaţia creată, şoferul ar fi reuşit să iasă din maşină şi să se îndepărteze, sesizând organele de poliţie. Revenind ulterior la faţa locului, victima a constatat că lipsesc circa 170 de lei din maşină, bani care reprezentau încasările din noaptea respectivă”, explică polițiștii.

În urma sesizării,  efective suplimentare ale secţiei 7 Poliţie au fost mobilizate pentru prinderea celor trei, și la circa două ore de la comiterea faptei fiind depistaţi şi identificaţi în zona Pata Rât. Astfel, s-a stabilit faptul că este vorba despre trei tineri de 14, 15 şi 21 de ani, din Cluj-Napoca. Asupra unuia a fost găsit şi un briceag multifuncţional.
Cei trei au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi magistraţilor pentru luarea altor măsuri preventive și sunt acuzați de tâlhărie calificată.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare