Eșecul Colectiv
Opinie by Catalin Suciu - aug. 27, 2023 1 194
La fiecare tragedie, statul român reacționează cu promptitudine. Se dau declarații, se găsesc responsabili, iar apoi totul se uită, că așa e firea umană, în genere. Totul se uită.
Cotidianul vine cu noi și noi provocări, astfel că trecutul rămâne trecut, așternându-se praful peste tot.
După Colectiv, statul a pornit o campanie în masă de verificări ale unor localuri, cluburi, spitale, instituții . Tragedia a scos atunci la lumină, între altele, imposibilitatea României de a trata arșii. Au trecut anii și s-au schimbat prea puține.
După ce au început să ardă în pandemie secțiile de Terapie Intensivă cu bolnavii internați, au fost verificate masiv toate secțiile ATI.
Și atunci s-au transferat bolnavi în Belgia și în alte state europene capabile să trateze.
Au explodat rafinării, au ars alți oameni, iar acum mor pompieri și forțe de ordine.
Cu siguranță că toate stațiile GPL vor fi de acum verificate și vor mai cădea câteva capete pentru opinia publică. Se vor da comunicate cu verificări, cu amenzi,cu închideri de stații GPL în fiecare județ.
Doar că și acum România , cu tot bagajul de nenorociri in spate, continuă să își transfere pacienții în străinătate.
Statul verifică, la sânge , fiecare dezastru, fără să îl prevină. Mereu are nevoie de o explozie, de un accident înfiorător, de decese, pentru a „verifica”, pentru a-i face pe vinovați să plătească.
Niciodată nu e o instituție de vină, nu e de vină vreun minister, ci câteva persoane, când , de fapt, răspunderea ar trebui asumată colectiv. Fiindcă am eșuat colectiv.
Un comentariu
Lasa un raspuns pentru Vasile Pascanu
Articole similare
-
Un clujean a fost arestat preventiv după ce ar fi intrat într-o biserică din Turda, de unde ar fi furat cutia milei
mai 09, 2024 0
-
Cele mai bune universități din România: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Politehnica București ocupă primele trei locuri în Metaranking 2023 – clasamentul oficial publicat de Ministerul Educației. 5 din Cluj în top 30
mai 09, 2024 0
Sunt un antibăsist notoriu. Totuși, pariez că chiorul, chiar dacă ar fi fost beat-tun, tot venea la locul dezastrului. Leneșul de la Cotroceni nu a ieșit din grajd. Ce măgar ordinar!!!