Închide

Cum au vrut comuniștii să facă din Cluj Silicon Valley-ul României, cu zece mii de angajați. ”Amplasamentul cel mai indicat pentru realizarea acestui Combinat Electronic este în oraşul Cluj”

IstorieTop News by Mihai Prodan - nov. 25, 2023 0 415

Clujul ar fi trebuit să devină un Silicon Valley al României comuniste, cu zece mii de angajați: aceasta era concluzia unui amplu studiu de profil, care însă nu a mai fost implementat decât parțial iar Clujului i-a revenit un sfert din industrie.

Aflăm informația din volumul 2 al publicației ”Electronica românească: o istorie trăită”, coordonat de cunoscuta electronistă Nona Millea, realizator între altele al primului aparat de radio românesc cu modulație în frecvență (FM). Aceasta arată că industria electronică din România (RSR la acea dată) acoperea până la finele anului 1960 în principal domeniul bunurilor de larg consum – radioreceptoare şi televizoare – fabricate la uzinele Electronica şi o parte din componentele acestora fabricate la Întreprinderea de Piese Radio şi Semiconductoare. – IPRS Băneasa. În 1965 Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini (MICM) a organizat elaborarea primului ”Program de dezvoltare al ramurii electrotehnice şi electronice”, corelat cu nevoile de dezvoltare accelerată a întregii economii româneşti. O pondere însemnată urmau să aibă calculatoarele electronice, automatizarea electronică, aparatura de radiocomunicaţii profesionale şi aparatura de măsurat. Toate aceste aspecte au fost reţinute la fundamentarea programului. Acest program a fost aprobat şi s-a trecut la realizarea lui.

Pornind de la precizările Programului, care sublinia că nu existau fabrici destinate electronicii profesionale şi nici cercetări sistematice în acest domeniu, s-a trecut la măsuri imediate, astfel că în 1966 s-a înfiinţat Institutul de cercetări electronice – ICE–ul prin comasarea tuturor colectivelor de cercetare cu preocupări de electronică profesională din cadrul Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini – MICM. Apoi au apărut fabricile de profil Fabrica de aparate de măsură şi industriale – FEMI/IEMI – ca realizator de ansamble şi o serie de alte fabrici pentru componente, Fabrica de Ferite Urziceni, Fabrica Conect Bucureşti, Întreprinderea de piese electronice şi electrotehnice – IPEE Curtea de Argeş, destinate să realizeze baza materială corespunzătoare domeniului de electronică profesională necesar în absolut toate ramurile economiei naţionale.

În scopul organizării cât mai eficiente a direcţiilor de dezvoltare a cercetărilor proprii, în anul 1971 a fost elaborat primul program naţional în acest domeniu, denumit ”Programul prioritar de Electronică şi domenii conexe” sub coordonarea vicepreşedintelui Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie, CNST – dr.ing. Dinu Buznea – fost profesor universitar la Academia Tehnică Militară şi detaşat în civilie pentru a fi prim director al ICE. Acest program conţinea sarcini clare de cercetare-proiectare şi punere în fabricaţie de produse electronice, cu desfăşurare pe tot deceniul ’70 -’80. La elaborarea acestuia coordonatoarea volumului a participat direct, alături de specialişti din MICM, şi Ministerul Învăţământului – MEI, iar ulterior l-a coordonat până la elaborarea şi apariţia programului pentru deceniul următor. Evoluţia electronicii depindea la acea dată de tehnologia siliciului, iar în ţara noastră încă domnea epoca componentelor pe bază de germaniu. ”Este meritul de necontestat al profesorului Mihai Drăgănescu care”, notează coordonatorul volumului, ”a forţat – cu demisia pe masă – importarea unor linii pentru tranzistoare cu siliciu şi apoi circuite integrate fără de care orice dezvoltare a electronicii profesionale şi în mod special a tehnicii de calcul ar fi fost stopată”.

Cutumele epocii prevedeau că orice alocarea de fonduri de investiţii şi cercetare sau dezvoltare se făcea pe baza unor programe elaborate de
specialiştii din ministerele economice, care erau analizate şi aprobate la nivelul organelor de partid superioare – Congres, Plenară, Conferinţă
naţională după care se introduceau în planurile cincinale sau anuale. Urmare a aprobării Programului prioritar privind Electronica şi domeniile conexe MICM a demarat un nou program de investiţii. Astfel în anul 1972 Electrouzinproiect a primit sarcina întocmirii unui Studiu care să fundamenteze extinderea bazei de producţie, şi care a ajuns la ideea realizării unui Combinat Electronic, pentru domeniul electronicii profesionale. ”Acest document este practic necunoscut, fiindcă – deşi aprobat – Programul nu a fost realizat decât parţial din mai multe motive: – Atunci când a fost demarat Studiul, în 1971, industria electronică ţinea de MICM DIEE – Departamentul Industriei Electrotehnice şi Electronice, ministru fiind Ion Avram. Până la finalizarea lui şi prezentarea spre aprobare MICM s-a divizat şi a apărut MICMUE – al cărui ministru a devenit Gheorghe Boldur. La finalizarea şi avizarea Studiului prim secretar şi primar al municipiului Bucureşti era Gheorghe Cioară. Acesta nu era dispus să cedeze nimic din domeniul industriei electronice locale care ajunsese să-l fascineze, ca dovadă că lansarea ideii de cincinal în patru ani şi jumătate s-a făcut la FCE de pe platforma Pipera, deşi fiind o unitate nouă era mai puţin cunoscută decât alte mari unităţi industriale ale Bucureştiului – uzinele 23 August – de pildă. În aceste condiţii Gheorghe Cioară şi-a impus punctul de vedere, mai ales că Gheorghe Boldur manifesta şi un puternic spirit de patriotism local, era moldovean. Probabil ministrul Ioan Avram – o
personalitate puternică – n-ar fi cedat presiunilor primului secretar al  municipiului Bucureşti în faţa evidenţelor tehnico-economice rezultate din
Studiu, care demonstra că amplasamentul optim este municipiul Cluj și astfel în momentul aprobării ”concurenţa” capitalei faţă de provinciile ţării a
fost cea care şi-a spus cuvântul”, se arată în volum. Studiul a fost aprobat cu calificativul ”foarte bine”, concluziile lui cu privire la necesitatea unui Combinat electronic au rămas valabile, dar amplasarea acestuia a fost modificată total.

Mai exact o unică investiţie a fost ”divizată” în mai multe, cu diverse amplasamente, din care Clujului i-au revenit aproximativ 25 % din obiectivele
prevăzute iniţial, restul împărţindu-se între Bucureşti şi Iaşi. În final doar o parte dintre investiţiile preconizate s-au realizat, dar unele din motive mult
mai justificate decât cel legat de amplasament, cum ar fi inundaţiile din 1975, cutremurul din 1977 şi apoi criza energetică din 1980. ”Am stat în dubiu dacă să includ sau nu în lucrare acest Studiu, la elaborarea căruia am participat pe tot parcursul lui. În cele din urmă am decis să-l redau istoriei, măcar pe fragmente, ca dovadă a atenţiei care se acorda în acei ani industrializării României şi în mod special electronicii, în contrast cu situaţia actuală. În plus sunt interesante comparaţiile sub aspectul nivelului economic şi al forţei de muncă între regiunile ţării, în ciuda eforturilor ce se depuneau atunci de a anula, prin industrializare, aceste diferenţe. Şi nu în ultimul rând merită evidenţiată seriozitatea ardelenilor (Cluj, Timişoara) în tratarea problemei, în raport cu a celor din Craiova şi Iaşi”, se arată în volum.

Astăzi s-ar putea formula, notează autoarea, o serie de critici cu privire la faptul că la acest Combinat urmau să lucreze aproximativ zece mii de salariaţi. ”S-ar putea pune în discuţie mult trâmbiţata idee a megalomaniei industriei din etapa comunistă. ”Dar analizând atât propunerile Studiului cât şi rapoartele vizitelor în est şi   bvest se poate trage concluzia ca acest combinat era sensibil mai mic în raport cu ceea ce sovieticii numeau “uniuni” sau “grupuri de uzine”, echivalentul românesc, ca mărime, al uzinei Electronica din anul 1980, sau vesticii numeau concerne (firme private). La noi MICMUE avea, în acei ani, per total forţă de muncă angrenată în domeniul maşinilor unelte, electronică şi electrotehnică aproximativ o treime în raport cu firma Siemens care avea 300.000 salariaţi în diferite companii răspândite în ţară şi în străinătate, iar în sectorul electronic dezvoltarea se prevedea a fi la nivelul unei firma de tip Philips – al cărui model l-am urmărit permanent în studiile comparative pe care le făceam”.

Mai exact, studiul amintit arăta că amplasamentul cel mai indicat pentru realizarea acestui Combinat Electronic era oraşul Cluj, într-una din variantele oferite de organele locale şi anume varianta III – zona Mănăştur. Dintre toate cele patru variante analizate – Craiova, Timișoara, Cluj și Iași – cea care recomanda Clujul a obținut de departe cel mai ridicat punctaj:

Să menționăm, din programul de dezvoltare a produselor electronice din România ce urma să fie implementat la Cluj a făcut parte și … cartierul Zorilor, cel mai recent cartier comunist al Clujului, despre care nu multă lume știe că a avut la bază dezvoltarea electronicii; aceasta face ca în acest cartier să fi fost construită, în acea vreme, Întreprinderea de Electronică Industrială şi Automatizări (IEIA), cu o mie de angajați. Aici funcționa deja Institutul de Calcul care acum poartă numele fondatorului Tiberiu Popoviciu, și tot aici a fost fondat, în 1972, și liceul de informatică.

Construirea Combinatului Electronic a fost aprobată în 1974. Studiul care a considerat că cel mai oportun amplasament ar fi Clujul se numea ”Combinatul electronic. Studiu de estimare preliminară a nivelului capacităţilor de producţie şi posibilităţii de amplasare”.

Un reportaj publicat în Scânteia, în 1986, nota: ”ansamblul Zorilor este grefat pe platforma cea mai nouă, a electronicii, ”curată”, nepoluantă, aparţinând tehnicii de virf. de perspectivă. O platformă electronică îngemănind toate ipostazele posibile , filialele unor institute de cercetare şi inginerie tehnologică, o unitate de producţie, altele de invăţămint liceal şi superior” – cu referire la faptul că și Liceul de Informatică, ce azi poartă numele lui Tiberiu Popoviciu, a fost construit tot în cartier, pe Calea Turzii.

Citește și:

”Orășelul informaticienilor”: un cartier comunist al Clujului a fost proiectat ca să asigure locuințe pentru angajații Combinatului Electronic

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism Berlin.