Emanuel Ungureanu, cel de la care a pornit cazul Lucan, susţine că a primit informaţii conform cărora ministrul Sănătăţii a fost văzut noaptea ieşind din…
Sănătate
Denunţătorul medicului Mihai Lucan: Ministrul Sănătăţii a fost văzut noaptea ieşind din clădirea DIICOT. „Unele persoane cu funcţii publice fac favoruri ziua pentru infractori şi DIICOT îi audiază noaptea? Cum este posibil aşa ceva?”
ian. 05, 2018 0 1955
Protest în sistemul medical: medicii de familie nu eliberează rețete compensate și bilete de trimitere. „Birocrația excesivă ne-a transformat în funcționari, nu în medici”
ian. 03, 2018 0 979
Poveste fără sfârșit în sistemul medical, unde medicii de familie au ajuns să fie funcționari și să lucreze mai mult cu hârtii decât cu pacienți:…
hotnews.ro De ce nu mai acordă medicii de familie servicii gratuite, începând de astăzi. Medicii, prinși între lipsa de finanțare, birocrația excesiva și nemulțumirea că sunt percepuți ca „medici second hand”
ian. 03, 2018 0 471
Numeroși medici de familie nu mai acordă, începând de astăzi, servicii medicale decontate de Casele de asigurări. Consultațiile în cabinetele medicilor de familie se efectuează…
Managerul Institutului de Transplant Renal, fost colaborator al lui Lucan: „Aproape tot personalul de la institut a fost obligat să lucreze şi la clinica privată Lukmed. Era o formă de sclavie modernă”
dec. 30, 2017 0 3671
Actualul manager al Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj (ICUTR) vorbeşte despre „era Lucan” şi spune că personalul de la institutul de stat…
Interviu. Din lumea cercetătorilor care lucrează la „printarea” de organe. Julio Alemán, din SUA la Cluj, despre medicina viitorului: „Vestea bună e că îţi vom da „telecomanda” asupra vieţii tale sau o a doua şansă”
dec. 29, 2017 0 1729
Bunicul crede că e doctor. Mama crede că face vase de sânge. Tatăl îl crede un fel de Frankenstein, pentru că lucrează cu cip-uri…
Vești bune pentru institutul de transplant renal din Cluj adus în pragul falimentului de Lucan, datoriile s-au redus în câteva luni. Managerul: indicatorii de performanță s-au îmbunătățit radical
dec. 28, 2017 0 1619
Progrese: institutul de transplant renal din Cluj adus în pragul falimentului după ce ani de zile a fost căpușat, încât echipa managerială a fost nevoită…
Fostul ministru Voiculescu despre scandalul Lucan: „Sistemul de sănătate este ca o pânză de păianjen pe care pândesc păianjeni feudali, fără scrupule, care fac din viaţa pacienţilor şi din sănătatea acestora o afacere”
dec. 26, 2017 0 1443
Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, spune în scandalul Lucan că puțini sunt pacienții sau medicii care nu știau despre practicile acestuia, cu referire la…
Un spital din Cluj cumpără echipamente de un milion de euro, dar nu are condiții să le folosească, are nevoie de investiții de jumătate de milion de lei
dec. 13, 2017 3 2473
Spitalul de copii din Cluj are aparatură de peste un milion de euro, dar nu are condiții să o folosească: se întâmplă de luni de…
Pacienții din spitalul județean din Cluj primesc brățări de identificare la internare
dec. 11, 2017 0 1662
Pacienții care se internează în spitalul județean din Cluj primesc brățări de identificare, ce conține grupa sanguină, Rh-ul, date despre internare și un cod de…
Fost rector al UMF, director medical într-un nou spital privat care se va deschide la Cluj
dec. 07, 2017 0 1719
Constantin Ciuce, fost şef de secţie în spital public şi fost rector al Universității de Medicină şi Farmacie ”Iuliu Haţieganu” preia funcţia de director medical…
Președintele Iohannis decorează doi medici clujeni
dec. 04, 2017 0 2957
Doi cunoscuți medici clujeni au fost decorați vineri de președintele Klaus Iohannis. Președintele a semnat vineri de Ziua Națională mai multe decrete de decorare a…
Singurul spital public de recuperare din Ardeal cumpără pe bani publici aparat de radioscopie digitală pe 66.000 euro
nov. 27, 2017 0 1195
Un spital public din Cluj cumpără aparat ultraperformant de radioscopie digitală, de 66.000 de euro. Spitalul de recuperare din Cluj, singurul spital public de gen…
ZF: Mihai Miron vrea să replice modelul spitalului din Braşov în oraşe precum Cluj sau Iaşi. „Până se fac spitalele regionale de stat, de care se vorbeşte de când aveam eu 29 de ani, dezvoltăm serviciile medicale private“
nov. 23, 2017 0 625
Mihai Miron, antreprenorul care deţine Ropharma şi care controlează indirect spitalul privat Sf. Constantin din Braşov, spune că cererea pentru serviciile medicale private este în…
Medici și oameni
nov. 22, 2017 2 3316
Port un respect deosebit medicilor, în general. Ei salvează vieți, ei aleargă neobosiți, pe holurile spitalelor, unele stând să se prăbușească. Am văzut ce înseamnă…
Deputat ajuns în spital din Cluj: „situația e gravă în multe locuri, dar aici e catastrofală”. Spital cu datorii de milioane ajunge să ceară bani de la cetățeni ca să nu pună lacăt pe poartă
nov. 13, 2017 0 2273
Un spital din Cluj e în pragul falimentului, cu datorii imense la furnizori. E vorba de clinica de urologie și transplant renal, unde parlamentarul Emanuel…
Spitalele româneşti, infestate de bacterii. Cele mai multe infecţii nosocomiale, înregistrate în Bucureşti, Iaşi şi Cluj
nov. 10, 2017 0 1102
Au trecut mai bine de doi ani de la tragedia de la Colectiv, care a „dezgropat” şi situaţia tragică din spitalele româneşti, în care…
Banca Mondială dă bani pentru radioterapie la Cluj
nov. 09, 2017 0 465
Opt centre de radioterapie vor fi dotate cu aparatură medicală, cu sprijinul financiar al Băncii Mondiale – iar unul dintre acestea e la Cluj. Primele…
Eveniment pentru bolnavii de scleroză multiplă din Cluj, vin zeci de pacienți din zonă
nov. 07, 2017 2 1301
Singurul centru de consiliere și sprijin pentru bolnavii de scleroză multiplă din Cluj face un an de la înființare și aduce la Cluj zeci de…
Imaginile suferinței. O pacientă a lăsat în urmă un colaj sfâșietor cu cozile interminabile la care sunt obligați să aștepte bolnavii de cancer în Cluj
nov. 02, 2017 0 2910
Dora Petrișor s-a stins din viață după 12 intervenții chirurgicale. S-a luptat ani de zile cu cancerul. A sperat. Dar a murit. A încercat să…
STUDIU 11.000 de români sunt diagnosticați cu cancer pulmonar în fiecare an. 75% din cazuri sunt inoperabile. Campanie de prevenire
nov. 02, 2017 0 977
În fiecare an, în țara noastră, aproximativ 11.000 de români sunt diagnosticați cu cancer pulmonar.1 Această afecțiune reprezintă principala cauză de mortalitate în rândul bărbaților…
Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj este în pericol de blocaj din cauza datoriilor
oct. 29, 2017 2 1126
Conducerea unităţii face apel la societatea civilă şi la mediul de afaceri pentru a salva institutul. Potrivit managerului interimar, Silviu Moga, conturile unităţii medicale sunt…
Ce modificare importantă s-a adus în Legea vaccinării
oct. 12, 2017 0 393
Proiectul legii vaccinării a obținut aviz favorabil din partea Comisiei Juridice din cadrul Senatului, fiind aprobat și un nou amendament, la propunerea unui senator USR….
Centru pentru pacienți cu boli inflamatorii intestinale, al doilea din țară, deschis azi la Cluj
oct. 10, 2017 0 751
Centru pentru Pacienți cu Boli Inflamatorii Intestinale – există așa ceva și a fost deschis azi la Cluj, al doilea din țară după cel din…
Specializare nouă, chirurgie oncologică, la singurul spital public de recuperare din Transilvania
oct. 10, 2017 0 1623
Singurul spital public de recuperare din Ardeal are specializare nouă, chirurgie oncologică. Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca are specialitate nouă o dată cu înființarea…
Dezastru la Ambulanța din Cluj: „tragem un semnal de alarmă”
sept. 28, 2017 0 575
Situație dramatică la Serviciul Județean de Ambulanță din Cluj, unde angajații, sătui de condițiile de muncă, au făcut azi o grevă de avertisment, timp de…