Șase din zece medici rezidenți din România spun că au nevoie de cursuri pentru a comunica mai bine cu pacienții. Pediatria, oncologia și psihiatria, printre specialitățile unde nevoia este cea mai mare (studiu Colegiul Medicilor)
ActualitateSănătate by Simona Mureșean - nov. 03, 2026 0 9
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți din România care au participat la un studiu național realizat de Colegiul Medicilor din România declară că au nevoie de cursuri suplimentare pentru a comunica mai bine cu pacienții și aparținătorii acestora. Cercetarea, desfășurată în 2026, arată că nevoia de pregătire în acest domeniu crește odată cu experiența clinică, iar printre specialitățile în care medicii solicită cel mai frecvent astfel de cursuri se numără pediatria, oncologia, psihiatria, medicina de familie și anestezia și terapia intensivă.
Potrivit datelor prezentate de Colegiul Medicilor din România, 60% dintre respondenți au declarat că resimt o nevoie ridicată sau foarte ridicată de formare în comunicarea cu pacienții. În schimb, 16% apreciază că au o nevoie scăzută de pregătire în acest domeniu, în timp ce 22% au o poziție neutră. Unul dintre rezultatele cercetării arată că experiența acumulată în timpul rezidențiatului nu reduce această nevoie, ci pare să o accentueze. Astfel, procentul medicilor care declară că au nevoie de cursuri de comunicare crește de la 61,5% în primii doi ani de rezidențiat la 64,8% în anii 5–6.
Interacțiunea directă cu pacienții, gestionarea cazurilor complexe și comunicarea unor diagnostice dificile sunt printre provocările care îi determină pe tinerii medici să acorde o importanță tot mai mare competențelor relaționale.
Cele mai mari nevoi de formare sunt raportate în specialitățile în care comunicarea cu pacienții și familiile acestora presupune situații complexe. Pediatria, oncologia, psihiatria, medicina de familie și ATI se află printre domeniile în care proporția răspunsurilor care indică o nevoie ridicată de pregătire depășește praguri de 65-70%, conform studiului.
Cercetarea mai arată diferențe între femei și bărbați în ceea ce privește percepția asupra propriilor competențe. Nevoia ridicată de pregătire în comunicare este exprimată de 64,2% dintre femeile medic rezident, comparativ cu 52% dintre bărbați. De asemenea, 32,8% dintre femei declară o nevoie foarte ridicată de formare, față de 25,2% dintre bărbați.
În același timp, 26,2% dintre respondenții bărbați consideră că au o nevoie scăzută de pregătire în comunicare, procent de peste două ori mai mare decât în cazul femeilor, unde indicatorul este de 12,7%.
Deși majoritatea participanților au o percepție pozitivă asupra propriilor abilități, autoevaluarea scoate la iveală și limite. Aproximativ 63% dintre medicii rezidenți consideră că abilitățile lor de comunicare sunt eficiente în mare sau foarte mare măsură. Totuși, numai 13,1% spun că le stăpânesc în foarte mare măsură, în timp ce 49,7% aleg varianta „în mare măsură”. Alți 30,4% au o poziție neutră.
Reprezentanții Colegiului Medicilor consideră că rezultatele indică necesitatea introducerii unor module de comunicare în pregătirea medicilor rezidenți, adaptate situațiilor concrete din practica medicală. Printre acestea se numără comunicarea unui diagnostic dificil, explicarea opțiunilor de tratament, gestionarea emoțiilor pacienților și abordarea situațiilor tensionate.
„Integrarea unor cursuri de comunicare în pregătirea medicilor rezidenți, într-un format inovativ, alături de metode obiective de evaluare și mecanisme de feedback periodic, pot contribui la creșterea calității actului medical, la prevenirea situațiilor conflictuale și a riscurilor asociate deficiențelor de comunicare, precum și la consolidarea relației de încredere dintre medici, pacienți și aparținători”, a fost concluzia formulată de Cătălina Poiană, președinta Colegiului Medicilor din România.
Comunicatul Colegiului Medicilor din România nu precizează numărul medicilor rezidenți care au participat la cercetare, metoda de selecție a respondenților și nici marja de eroare a studiului.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Compania de dans a Casei de Cultură a Studenților din Cluj câștigă premiul pentru cel mai bun spectacol la festivalul național studențesc
nov. 03, 2026 0
-
Mai multe instalații de stocare a energiei în baterii, pregătite în Cluj / Investiții noi la Câmpia Turzii și Dej, inclusiv o capacitate de 160 MWh
nov. 03, 2026 0
