Ai învățat și ai muncit ca să ai un rost în viață? Ești un prost. Se rezolva mai simplu.

Am parcurs revoltat transcripturile interceptărilor din dosarul în care soția senatorului Alexandru Cordoș cerea șpagă pentru joburi călduțe în instituții de stat. Și nu pentru că cineva ar lua șpagă pentru asta – e evident, din știrile din piața publică, faptul că asta nu mai e o știre.

Dar din interceptări am mai reținut două atitudini simptomatice: joburile aranjate pe șpăgi erau rezolvate de mătușa ori de mama, pentru copil, care săracul nu e în stare să se descurce singur pe piața muncii. Asta, una. A doua e reacția unuia dintre aceștia din urmă și e cea care m-a determinat și să scriu acest editorial. I-auzi ia: „La exameeen? Nu mă duc să dau examen, merge naiba să dea examen! Trebuie învăţat! Nu-i când….”.

Ba da prietene, pune mâna și învață, nu-ți trimite mătușa ori mama să-ți rezolve postul călduț la stat! Așa merg lucrurile într-o societate sănătoasă: înveți, ești bun, iei un concurs pe post.

Dar bineînțeles că nu trăim în societatea aceea, așa că mai bine dai o șpagă și rezolvi concursul pentru care, aproape cert, era altcineva mai potrivit.

Pentru că veni vorba de concursuri măsluite, în interceptări mai apare o situație: i-a rezolvat copilului examenul, numai să meargă să-l susțină, dar nu s-a mai dus. De ce? Era răcit, săracul.

Păi dacă ai de dat un examen important, fie el și pentru un job, te ridici din pat și, mort-copt, te prezinți și-l susții.

Cealaltă situație simptomatică e cea a mătușii/mamei care îi rezolvă postul călduț protejatului ei. Iată mostră de convorbire:

IRINA: Vai doamna Mihaiela, dacă nu, măcar găsiţi-i undeva de lucru, că se strâcă de cap în casă doamna Mihaiela, cumsăcade, cumsăcade!

(…) Bine doamna Mihaiela, dar, măcar căutaţi-i ceva doamna Mihaiela….”.

Nici n-am cuvinte să descriu revolta în fața unei asemenea atitudini – cum să fie piața muncii sănătoasă, cum să ajungă pe posturi cei meritorii, când „măcar căutați-i ceva, domna Mihaiela”?! Cum, când protejatul nu are chef să învețe, auzi, „merge naiba să dea examen, trebuie învățat”? Și cum, când sărăcuțul (vorbim acum de altă persoană) nu se prezintă la concurs pentru că „a fost așa de răcit…”?

Și stați, că mai e! O altă persoană care dă șpagă ca să i se rezolve un post se plânge de … „escrocherii”. Ia te uită: „aicea îs niște, îs niște escrocherii, îți trebe’ o șpagă Vali dragă, mi-o cerut două mii de euro, minim, pentru un post … nu știu ce mare post. 2 mii de euro, na”. Și vorbim despre cineva care a fost dispus, înainte, să dea 1.000 de euro pentru aranjarea unui post. Deci șpaga e escrocherie doar de la un nivel în sus.

Era martie 2013 când am participat ca reporter la alegerile din PSD Cluj – organizația de femei. Un eveniment arid, dacă o șefă din PSD, Adina Pojar, numită politic la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), nu le promitea colegelor sale, candidă, că le va rezolva posturi: „Când am fost director adjunct la APIA am reuşit să angajez trei colege şi sper să pot să angajez şi în locul unde sunt acum, la RAADPP Cluj”.

Sunt profund revoltat de aceste exemple scoase în evidență din referatul DNA. Pentru că ele surprind societatea bolnavă care, vedem acum, încă n-a murit – totul se rezolvă pe pile, cunoștințe și relații. Și, bineînțeles, șpagă.

Găsiți undeva meritul în toată ecuația? Nici pomeneală.

Nu-i când.

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.