Jurnal de Bloc (I)

I-am cedat lui rândul în categoria „Opinie”:

„Bună ziua! Numele meu este Bloc şi, după cum o spune numele foarte inspirat şi plin de imaginaţie, sunt un bloc. Locuiesc în Cluj, ceea ce, ştiţi prea bine, e de asemenea o treabă foarte inspirată şi plină de imaginaţie.

Sunt destul de flexibil, pot să fiu mai mare sau mai mic, mai ales că există şi principiul „negocierii urbanistice”; uneori reuşesc să fiu mai înalt, alteori trebuie să fiu mai scund, uneori sunt o casă în câmp, alteori un turn la intersecţie, uneori sunt atât de retras încât nu ştii cum să ajungi la mine sau măcar ţi-ar prinde bine o maşină de teren, alteori stau fix în calea tuturor şi blochez străzi. E, pe undeva firesc: dacă eşti „tall, dark and handsome”, atragi.

Uneori sunt un bloc printre case, dar părerile sofisticate spun că sintagma asta e simplificatoare şi nu oricând relevantă. Nu ştiu ce să zic… mie îmi plac lucrurile sofisticate, dar uneori realităţile sunt simple. Uneori sunt un bloc mare lângă un bloc mai mic – mă simt uşor stingher, aşa, înalt, uitându-mă de sus la semenii mei, dar, până la urmă, de multe ori „size matters”. Iar creatorii mei ştiu cum vine asta, în euro/mp. Uneori sunt foarte aprope de alţii ca mine şi iarăşi mă simt stingher, fiindcă există principiul ăla cu spaţiul personal, de care am avea cu toţii nevoie. Uneori nimeresc în plin haos şi ajung pe o parcelă dintr-un loc nou, înainte să fie făcute străzi. Atunci, ca să nu mă simt prost, mă numesc „deschizător de drumuri” şi sper că, fiindcă sunt eu acolo, va veni şi infrastructura. Sunt de treabă! Mi s-a întâmplat să ajung şi într-un cartier închegat, dintre cele vechi ale oraşului. Îmi place acolo – nu sunt foarte frumoase blocurile, dar s-au aşezat mai la distanţă unele de altele (ăştia din generaţia veche sunt mai respectuoşi!). Sunt şi copaci pe acolo şi trotuare largi. Îmi plac trotuarele largi. Câteodată blocurile din vechea generaţie nu prea îmi înţeleg prezenţa, dar ce? Avem de ales?

Mi s-a întâmplat să ajung şi prin parcuri. S-au mai revoltat unii. Nu îi înţeleg. Mie îmi place verdele. Şi de ce nu mi-ar plăcea? Blocurile nu e (sic!) şi ele oameni? Uneori merg şi la ţară. Dar s-a cam aglomerat urât şi prin sateliţii imobiliari ai oraşului. Alteori merg înspre terenurile libere şi atunci apar „extensiile imobiliare” de… hmmm… oraş?

De câteva ori, am nimerit singur într-un proiect nou. Arătam bine în poze (randări?), dar când am ajuns pe parcela mea am realizat că sunt doar eu, lângă alte blocuri. Şi totuşi… îmi plăceau copăceii din randări, spaţiile verzi şi piaţeta din desen. M-am simţit ca o poză de Facebook. Ca o poză crop-uită de Facebook. Like&Share?

Am şi câte un moment (loc) bun. Atunci sunt elegant, dar discret, orgolios şi adecvat în acelaşi timp, suficient de original încât să fiu special, dar atent respectuos, ca să nu fiu agresiv cu cei de prin prejmă. Numai că asta mi se întâmplă rar. Au fost nişte ani imobiliari grăbiţi. Dar, după cum vă ziceam şi înainte, eu sunt de treabă şi, când văd câte un ansamblu civilizat apărut prin oraş, simt că prind aripi. Îmi vine în minte atunci căsuţa aceea cu baloane zburătoare din Up!

Mă gândesc să merg în vizită pe la semenii mei ceva mai tineri şi să vedem cum ne aşezăm şi noi frumos în oraşul ăsta de (uneori mult) peste 1.000 de euro/mp. Mult peste 1.000 de euro/mp?!

Stau mult printre îngrijorări şi dileme şi sunt subiect de îngrijorări şi dileme, dar pe mine, sincer, cel mai tare mă înduioşează (şi mă sperie) gândul că o să fiu „acasă” pentru cineva. Atunci caut oglinda.

Cu drag,

Bloc

P.S.: M-am plimbat un pic prin oraş. Se lucrează cam…”

Nici un comentariu

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.