Un cercetător clujean ajunge în arhiva Comisiei Nobel pe urmele nominalizărilor românești la premii și are o surpriză de proporții: cunoscutul filosof clujean Lucian Blaga, despre care se știa că a fost nominalizat în 1956, nu a fost nominalizat decât după zece ani, când era deja decedat și cu șanse zero de obținere a premiului

Un cercetător clujean ajunge în arhiva Comisiei Nobel pe urmele nominalizărilor românești la premii și are o surpriză de proporții: cunoscutul filosof clujean Lucian Blaga, despre care se știa că a fost nominalizat în 1956, nu a fost nominalizat decât după zece ani, când era deja decedat și cu șanse zero de obținere a premiului.

Istoricul Varga Attila de la filiala din Cluj a Academiei Române a fost acceptat ca cercetător în arhiva Nobel, din Stockholm, pe urmele nominalizărilor românești la premiu. În 1956 Lucian Blaga locuia în Cluj; se cunoaște, spune Varga, că a fost nominalizat la premiul Nobel pentru literatură, dar această nominalizare nu există în arhivele Comisiei Nobel. Varga arată că din cercetări a descoperit faptul că reputatul savant Mircea Eliade a fost propus de două ori pentru Premiul Nobel: prima dată în anul 1957 de către Ernesto Koliqi și a doua oară în anul 1968 de către Stig Wikander. Varga a primit acces la Arhiva Comisiei Nobel din perioada 1901-1972 pentru a-i depista pe românii propuși să ia Premiul Nobel în acest interval de timp.

Acesta  a notat pe Facebook cum a aflat că de fapt nominalizarea lui Lucian Blaga nu exista, că a fost făcută după zece ani cu șanse zero de reușită căci nominalizatul era deja decedat:

Așa cum se cuvine, voi mărturisi, de la bunul început, faptul că meritul reușitei în cazul acestei conectări a mea la povestea incredibilă privitoare la Lucian Blaga și Premiul Nobel pentru Literatură îl datorez unei foarte inteligente domnișoare suedeze pe nume Vera care, actualmente, lucrează la Arhiva Comisiei Nobel pentru Literatură.
Faptul în sine că, între timp, și ea a devenit interesată de Blaga și opera lui, tocmai pentru că s-a apropiat mult de această incredibilă saga, pe mine unul mă pune foarte mult pe gânduri. În realitate, dacă stau să reflectez bine, domnișoara Vera de la Arhiva Nobel este încă o confirmare (mai era, oare, nevoie de una?!) a faptului că Suedia este o țară civilizată, o țară cu adevărat EDUCATĂ, cu un nivel de trai ridicat, unde cercetarea de performanță este pusă la loc de cinste și plătită regește (nu umilită ca în alte țări educate), în consecință aici chiar nu contează culoarea pielii, religia sau țara de proveniență, cât mai ales ceea ce ai în cap și ceea ce vrei, cu adevărat, interesant să faci.
Eu am pornit această cercetare cu stângul, poate și pentru că m-am lăsat influențat de preconcepții și complexe care, la noi acasă, sunt, deja, realități „firești”. Mi-am conceput, inițial, pledoaria de acceptare la studiu în Arhiva/Fundația Nobel, plecând, din start, cu convingerea greșită că oricum nu sunt eu de nasul lor, deci visez la cai verzi pe pereți. Poate și de aceea, în pledoaria mea, nu am menționat decât date sporadice, convins fiind de faptul că, dacă oricum mă resping, măcar să vadă că am ceva habar de temă.
Șocul a venit a doua zi când mi-am deschis mailul și am văzut decizia de acceptare la studiu în Arhiva Comisiei Nobel. Mailul domnișoarei Vera conținea și o ironie inteligentă care, recunosc, m-a dezarmat: „Attila, ești absolut sigur că doar atât vrei să vezi cât ai menționat în scrisoare?!”
Am rămas blocat în scaun.
Evident că voiam mai mult… dar… dar noi ca popor avem, adesea, prostul obicei de a ne sabota singuri și de a pierde o luptă înainte ca ea să înceapă, tocmai prin atitudinea falimentară pe care o afișăm. Și când nu o afișăm pe aceasta, atunci aplicăm, cu o plăcere aproape orgasmică, principiul: SĂ MOARĂ ȘI CAPRA VECINULUI.
Prin urmare mi-am zis să încerc măcar să nu mă mai sabotez singur la acest segment de cercetare. Am pus, deci, mâna pe tastatură și i-am trimis domnișoarei Vera o cavalerie de informații că vorba aia… să știe Domnișoara cât de mult am jinduit eu la acest fond documentar și cât de mult mi l-am dorit!
Răspunsul a venit la nici 10 minute cu o ironie la fel de inteligent spusă: „Vezi, Attila? Așa arată altfel cererea ta de acceptare la studiu! E mai completă! Știu acum mai bine ce vrei de fapt!”
M-am dus la Arhiva Nobel foarte optimist. Eram ferm convins de aceea că era doar o chestiune de ore până voi afla când anume a fost Blaga nominalizat la Nobel. Dar Vera mi-a tăiat elanul destul de repede: „Blaga NU a fost nominalizat la Nobel”, mi-a spus ea, la un moment dat, cu multă fermitate.
Am insistat, la fel de hotărât, accentuând că, fără dar și poate, era vorba despre o scăpare la mijloc. Cum adică nu a fost Blaga nominalizat la Nobel?! Toată România știe că a fost… în anul 1956, scrie peste tot, pentru numele lui Dumnezeu!
După ce s-a retras un timp între actele Comisiei Nobel, Vera a revenit cu un zâmbet misterios… „Am găsit nominalizarea!” mi-a spus ea.
Mi s-a luminat fața.
Voiam să îi spun triumfător ceva de gen: „Noh, vezi mah?! Știu eu ce știu!”. Dar n-am mai apucat… Cu o promptitudine tipic suedeză m-a pleznit în moalele capului afisându-mi o informație halucinantă: „Nominalizarea lui Blaga pentru Nobel este din… 4 decembrie 1969!”
M-am întunecat la față subit.
Cum adică din 1969?! În acest an Blaga era mort demult. S-a stins în 1961… Am spus că, probabil, era o greșeală de redactare a documentului… Blaga a fost nominalizat în 1956…
Domnișoara Vera, însă, m-a asigurat că, sub nicio formă, NU era vorba de vreo greșeală! Personalitatea culturală românească (mare de tot) care și-a asumat nominalizarea lui Blaga la Nobelul pentru Literatură (Domnu’ X) a făcut-o chiar în 1969!
Mi s-a rupt firul brusc.
Cum să fi fost Domnu’ X atât de neinspirat? E foarte greu pentru noi să obținem Nobelul cu unul care este în viață, darmite cu altul trecut la cele veșnice deja de mult timp. E ca și cum, la anul, nu îl mai nominalizăm pe Mircea Cărtărescu, ci îl trimitem în lupta pentru Nobel pe George Astaloș, stins din viață de aproape un deceniu, în speranța că el va câștiga marea distincție mondială post-mortem. Pe bune?!
Eu unul, atunci și acolo, n-am mai reușit decât să bâlbâi o întrebare: „Vrei să-mi spui, Vera, că România, în 1969, a ales să se saboteze singură, nominalizând la Nobelul pentru Literatură pe cineva trecut la cele veșnice de aproape un deceniu?!”
Răspunsul l-am primit în acel loc atât de încărcat de semnificație… Biblioteca Nobel, cea mai mare din Peninsula Scandinavă, creată la 1901, sala de lectură, cu un candelabru uriaș de sticlă care stă tot timpul aprins atunci când Comisia Nobel vine să se documenteze și să delibereze cine urmează să ia mult râvnitul Nobel pentru Literatură…Stăteam chiar la masa la care, de obiciei, stă și Comisia Nobel când vine…
„Dacă nominalizezi la Premiul Nobel un defunct șansele de câștig sunt 0!” mi-a zis, calm, Vera.
M-am prăbușit în fotoliu.
Am vrut să cer un pahar cu apă, dar am realizat că, de fapt, nu îmi mai este sete… Am întrebat-o pe Vera ce s-a întâmplat cu nominalizarea lui Blaga din anul 1956?! A făcut-o Domnu’ Y chiar din Paris! Doar așa zice și Domnu X în anul 1969 când a făcut nominalizarea lui Blaga!
Vera, zâmbind cu subînțeles, mi-a dat răspunsul (țineți-vă bine!):
NOMINALIZAREA LUI BLAGA DIN ANUL 1956, DE FAPT, NU A EXISTAT ÎN REALITATE! NICI NU S-A FĂCUT VREODATĂ!
Personalitatea culturală care și-a asumat nominalizarea lui Blaga, recte Domnu’ X, A MINȚIT COMISIA NOBEL!
Voluntar sau involuntar nu știu! Dar a comis-o! Problema este că aia din Comisia Nobel chiar sunt excepționali de buni! Comisia, înainte să scrie, să vorbească și să decidă, chiar citește, în prealabil, mult și se documentează, la sânge, prin bibliotecă și, mai ales, în arhivă. La asemenea nivel nu se poate altfel!
DACĂ a comis-o voluntar, a fost o stupiditate, de mari proporții, din partea Domnului X să creadă că poate lua Comisia Nobel de fraieră. În realitate, cu un asemenea gest, nu a făcut decât să aducă un uriaș deserviciu de imagine atât marelui poet și filosof ardelean, cât și României în sine, punând-o într-o situație mai penibilă de cât oricum era din cauza regimului de tristă amintire.
Așadar informațiile din mediul on-line privind nominalizarea lui Blaga la Nobel în anii ‘50 sunt complet… false! În realitate, nominalizarea lui Blaga din 1956, de care zice Domnu’ X în 1969, NU A AJUNS VREODATĂ LA STOCKHOLM! Nu la Academia Suedeză! Nu la Comisia care decernează Nobelul pentru Literatură. Arhiva Nobel nu minte!
Game over!
A murit și capra vecinului…
Concluzii:
1. În ceea ce privește Nobelul lui Blaga pentru Literatură, acesta a fost îngropat înainte ca el să se fi luat în discuție la modul cel mai serios cu putință. În anul 1969, Comisia Nobel nici măcar nu a trecut propunerea primită de la Domnu’ X în actele oficiale, ci undeva într-o anexă nesemnificativă care, imediat, a și fost făcută uitată, respectiv ignorată în arhivă. Propunerea din 1969 a primit, așadar, din partea Comisiei Nobel un ferm reject/ignore! Ne-am obișnuit. Deja…
2. Cine e Domnu’ X și Domnu’ Y? Nu zic. Deocamdată. Mai stau să-mi revin.
3. Chiar dacă nominalizarea lui Blaga din 1956 nu existat și nu a ajuns vreodată la Comisia Nobel, între candidații la prestigiosul premiu din acest an figurează (surprize, surprize) o româncă! MARTA BIBESCU!
4. În ceea ce o privește pe D-șoara Vera, jos pălăria! Mă înclin! Cu reverență! (nu numai pentru cele 1000 de pagini digitalizate care m-au lăsat să văd ce anume este dincolo de „Marea Cortină” care așteptăm, de la 1901, să se ridice, odată, și pentru noi! Mă înclin în fața ei pentru că, cel puțin la nivel de cercetare istorică, „Marea Cortină” rămâne pentru mine… ridicată. Și la anul…)
5. În ceea ce-l privește pe Mircea Cărtărescu…din inimă baftă! Îi țin pumnii! (Și la anul…)
6. În ceea ce mă privește pe mine, până la momentul în care, cu ajutorul bunului Dumnezeu, sper să pot publica studiul/volumul despre Românii și Premiul Nobel pentru Literatură, simt că nu mai am de spus decât faptul că:
„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/Și nu ucid cu mintea tainele ce le întâlnesc în calea mea/Căci eu iubesc și ochi și flori și buze și morminte…”

Mai jos un interviu luat lui Lucian Blaga la Radio Cluj, în 1956:

Citește și:

Înmormântarea lui Lucian Blaga: „până la urmă, din multele dileme, s-a optat pentru ziua de 9 mai, dată care în viaţa lui Blaga a coincis – prin hazard – numai cu evenimente rele”

Cum a fost Lucian Blaga profesor la Cluj. La Cluj îi poartă numele un teatru, o bibliotecă, un liceu și o piață

La 58 de ani de la moartea lui Blaga, un fost student în chiar locul unde a fost depus sicriul: „A fost un moment de emoție și a rămas în mine pentru totdeauna”

Nici un comentariu

Actual de Cluj