Cum a fost Lucian Blaga profesor la Cluj. La Cluj îi poartă numele un teatru, o bibliotecă, un liceu și o piață
CulturăTop News by Actual de Cluj - mai 06, 2016 0 3093
Cine a fost Lucian Blaga, omul al cărui nume îl poartă cea mai mare bibliotecă din Ardeal, Biblioteca Central Universitară de la Cluj, dar și Teatrul Național din oraș.
Lucian Blaga și-a început cariera de profesor universitar în 1938, la o catedră înființată special pentru el la Universitatea din Cluj, cea de Filosofia Culturii. După zece ani, o dată cu instaurarea în țară a regimului comunist, a fost eliminat de la catedră, după care a lucrat ca bibliotecar la Biblioteca Academiei Române de la Cluj, acum BCU, unde în 1954 a ajuns director adjunct. BCU poartă numele acestuia din 1990.
A încetat din viață în 6 mai 1961 la Cluj-Napoca și a fost înmormântat în cimitirul din satul natal, Lancrăm.
Un autor, Ovidiu Drâmba, care l-a cunoscut pe Blaga ca student și apoi asistent al său, explică cum era Blaga la catedră: nu era ceea ce am spune că e un profesor ce încearcă prin toate metodele să capteze atenția studenților, ba dimpotrivă: își citea cursurile gata redactate de pe hârtie, monoton, astfel că băncile din sala de curs erau mai degrabă goale. În „Blaga – omul, profesorul, filosoful, poetul”, Ovidiu Drâmba explică: „nu-l interesau talentul său oratoric, înțeles ca o cale de a capta simpatia sau admirația, ori de a obține aplauzele publicului. Îl interesa nu să delecteze publicul, ci să comunice gândurile proprii celor interesați de filosofie, de cultură și de filosofia culturii. (…) Îi făcea plăcere, desigur, când sala era arhiplină, dar se pare că cea mai mare plăcere îi făcea prezența a numai zece sau douăzeci de studenți, care îl urmau cu cel mai mare interes și cu un maxim de profit spiritual”.
La cursurile lui asista foarte multă lume din oraș (după cum se obișnuia atunci). La începutul anului școlar, sală era ticsita. Pe urmă, pe măsură ce trecea timpul, veneau din ce în ce mai puțini. Spre sfârșitul anului școlar, profesorul rămânea doar cu studenții lui. De ce? Pentru că multă lume din oraș venea la cursuri, fie dintr-un snobism intelectual, fie că era atrasă de faima poetului,-închipuindu-și că va face niște cursuri „spectaculare”, adică făcând uz de oratorie „frumoasă”, de un facil efect (așa cum mai făcea câte un profesor de-al nostru)…Dar Blaga își ținea cursul cât se poate de calm, de reținut (la fel, de pildă, ca D. Popovici, marele istoric al literaturii nostre), însă un curs extrem de dens, de substanțial. De fapt, își citea cursul, de la început până la sfârșit. Foarte rareori se oprea, își scotea ochelarii, și făcea o precizare, sau adăuga o completare. Nu făcea nicio concesie de efect căutat. Ceea ce citea era îndelung gândit și perfect formulat până la ultimele nuanțe ale expresiei; încât, textul cursului putea merge direct la tipar. În privită această, îmi amintesc că mi-a spus odată: „Dintre toate artele, oratoria este arta cea mai găunoasă”. Textual! Și asta explică și stilul sau de a ține cursurile (sursa)
Blaga are și o casă memorială la Cluj, în cartierul Andrei Mureșanu, pe peretele căreia e montată și o plăcuță din marmură cu mesajul „în această casă a locuit între anii 1946-1961 marele scriitor și filosof Lucian Blaga”. Tot în Cluj puteți admira și statuia sa, din fața teatrului național, operă a sculptorului Romulus Ladea.
Numele lui Lucian Blaga îl poartă Biblioteca Central Universitară din Cluj și piața din fața sa, dar și teatrul național din localitate și un liceu teoretic.
Vedere spre biblioteca Lucian Blaga, din piața Lucian Blaga:
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Penitenciarul din Gherla marchează 239 de ani de la transformarea fostei cetăți de luptă Gherla în închisoare, își deschide porțile pentru vizitatori
oct. 09, 2024 0
-
Încă un hub IT la Cluj: Compania SITA, din domeniul tehnologiei pentru industria transportului aerian, și-a deschis un birou cu 50 de angajați
oct. 09, 2024 0