La 58 de ani de la moartea lui Blaga, un fost student în chiar locul unde a fost depus sicriul: „A fost un moment de emoție și a rămas în mine pentru totdeauna”
Cultură by Actual de Cluj - mai 06, 2019 1 1569
La 58 de ani de la moartea cunoscutului umanist Lucian Blaga, la Cluj, unul dintre studenții săi de atunci rememorează acest eveniment în chiar locul în care a fost așezat sicriul acestuia.
Grigore Popescu, ce semnează sub pseudonimul Grigore Popescu, era student la Cluj când a murit Lucian Blaga. Acum are 75 de ani și s-a întors după aproape 60 de ani în foaierul Casei Universitarilor, ca să lanseze cartea „Periculoasele derive”. În prezidiu, acesta rememorează: sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Lucian Blaga a fost așezat în foaierul Casei Universitarilor, care era atât de ticsit încât mulți dintre cei prezenți nu au găsit loc decât în afara clădirii. „La un moment dat s-a făcut o liniște mormântală pentru că venea rectorul Daicoviciu. A fost un moment de emoție și a rămas în mine pentru totdeauna”. Arbore spune că, student fiind, o parte din conducerea universității l-a mandatat, „întrucât Blaga nu putea încă fi celebrat oficial”, să facă o prezentare în unul din amfiteatrele facultății de Istorie a universității. „Faptul că noi atunci am putut discuta despre Faust în amfiteatru, ca să mă întorc la acel mic eveniment, a însemnat în pofida obstacolelor că noi ne puteam întoarce la o persoană, un umanist, care avea o perspectivă asupra lumii asupra căreia se așternuse oarecum o tăcere și am făcut efortul s-o cunoaștem. Am lucrat în spiritul, cred, al omului care ne-a îndrumat pașii. Clujul a fost o școală liberală chiar în momentul în care trebuia să se alinieze la direcția care era absolut inevitabilă, în care mergea în acea vreme țara”, a încheiat scriitorul.
Lucian Blaga și-a început cariera de profesor universitar în 1938, la o catedră înființată special pentru el la Universitatea din Cluj, cea de Filosofia Culturii. După zece ani, o dată cu instaurarea în țară a regimului comunist, a fost eliminat de la catedră, după care a lucrat ca bibliotecar la Biblioteca Academiei Române de la Cluj, acum BCU, unde în 1954 a ajuns director adjunct. BCU poartă numele acestuia din 1990.
A încetat din viață în 6 mai 1961 la Cluj-Napoca și a fost înmormântat în cimitirul din satul natal, Lancrăm.
De altfel sala în care a tradus monumentala operă Faust Lucian Blaga poartă numele „bârlogul lui Faust” și a rămas neschimbată de decenii în Biblioteca Centrală Universitară. Pe ușă poate fi citită inscripția: „îndepărtat de la catedră în timpul regimului comunist, Lucia Blaga și-a găsit temporar refugiu în Biblioteca Universitară (1951 – 1959). În acest „bârlog al lui Faust”, situat sub „nebănuitele trepte”, printre numeroasele și interminabilele sarcini de serviciu, Lucian Blaga a tradus și opera „Faust” de GOethe. Tot aici l-au vizitat studenți, colegi, precum și acei prieteni care i-au mai rămas fideli în ultimul deceniu de viață”.
Citește și:
In data de 15 iunie 2019 prin fata statuilor lui Lucian Blaga si Mihai Eminescu va trece ,CU APROBAREA PRIMARIEI CLUJ-NAPOCA…o parada lgbt! Lucian Blaga si Mihai Eminescu se vor rasuci in morminte!