Închide

Concursul internațional Jazz in the Park: ”E o energie bună. Muzică, iarbă, oameni ca mine și ca tine”

ActualitateCulturăTop News by Actual de Cluj - mai 06, 2019 0 602

În parkul de lângă Mall-ul din Gheorgheni, într-o duminică dintr-un final de săptămână sub imperiul codurilor galbene de furtuni, nimeni nu e impacientat. Nu se stă jos, dar e lume câtă frunză și iarbă, cu copii, cu căței așezați în fața scenei. S-ar zice că a început primăvara, dar plouă mărunt, așa cum e de câteva zile  în Cluj. Jazz in the Park a dat startul evenimentelor care preced festivalul propriu-zis din 4-7 iulie 2019. Timp de două zile s-a concertat în cadrul competiției internațională între trupe . Familii cu copii, vârstnici sau studenți iau cu asalt de fiecare dată fiecare locație unde e organizat. Suntem pe malul lacului din Gheorgheni.

Clujenii sfidează vremea proastă. În mulțime sesizezi fel și fel de oameni. Sunt și foarte mulți copii. Sunt și căței.

„E o energie bună. Muzică, iarbă, oameni ca mine și ca tine. Așa vreau să fie și generația tânără, să prindă valorile simple, se bucure când se așază pe iarbă, să danseze când aud muzică. De asta îi aduc întotdeauna când e Jazz in the Park. Și dacă ploua și daca-i soare”, spune Anda, care a venit însoțită de copiii săi. Spune că n-a ratat nici o ediție Jazz in the Park și crede că e locul cel mai potrivit unde să ieși cu familia.

„Poți și dansa, poți descoperi o piesă, o trupă care să îți placă. Dar ambianța e cea care priește. E și zumzet de festival, dar e și tihnă de stat pe iarbă, de revedere cu prietenii, de mare hămăceală. În orașul festivalurilor, ăsta e primul care ne-a învățat să stăm pe iarbă, să ne oprim și să ne bucurăm. E gratis. De aceea nu uităm să și donăm. Luăm un tricou, o bere. Punem un leu mic la Fondul de festival din care se fac lucuri mișto”, spune și Alex care a venit cu prietenii să ia pulsul ”bătăliei” înte trupe din cadrul Jazz in the Park.

La câțiva metri de scenă, un clown împarte bomboane unor copii. E înalt, colorat, iar machiajul îi mai joacă feste, întrucât i-a ajuns apă pe față. Doi adolescenți îi fac poze: „Ăsta-i din ăla din filme horror”.  Cei mai mici îl apreciază chiar și așa pentru jovialitate. Cum plouă, foarte mulți stau sub umbrele cu firma de bere partener oficial.  Sunt și fete care umblă peste tot cu promoții la țigări. Par că se află într-o competiție una cu cealaltă și vin pe rând, aproape sufocant, îți zâmbesc și apoi îți recită poezia învățată pe de rost. „Sunteți fumătoare? Bună.. (…).bla,bala..” La o gheretă cu simbol un cocoș negru, lumea stă la coadă. La microfon se anunță că s-au pus în vânzare pelerine de ploaie.

 

Câțiva participanți sfidează complet vremea cu picuri de ploaie și se așază pe iarbă. Alții deschid umbrelele. Lumea e colorată. La fel și muzica. La microfon, unul dintre organizatori prezintă o trupă din Ungaria, într-o engleză de rezonanță est-europeană. Publicul aplaudă.

În 3-5 mai, la Cluj-Napoca s-a derulat a cincea ediție a Concursului Internațional Jazz in the Park. 14 trupe din Marea Britanie, Germania, Olanda, Belgia, Polonia, Serbia, Cehia, Ungaria, Bulgaria și Israel s-au duelat în ritmuri de jazz, timp de două zile, în parcul de la mall-ul din Gheorgheni, pentru a cuceri juriul, dar și melomanii. Concursul Internațional Jazz in the Park este un eveniment adresat trupelor tinere de jazz și care a fost lansat din dorința de a promova tinere talente ale muzicii jazz. Concursul Internațional Jazz in the Park le oferă participanților șansa de a concerta într-un cadru profesionist, în fața a peste 5000 de oameni, printre care și reprezentanți ai Europe Jazz Network și directori ai unor importante festivaluri de jazz din Europa, la festivalul mare.

Cine a câștigat

Premiul I: 9.500 lei net și invitația de a susține un concert în cadrul festivalului Jazz in the Park în perioada 4 – 7 Iulie 2019 (onorariu 2.250 de lei net)

Fraktale (Polonia)

sursa: Jazz in the Park

Premiul 2: 4.750 lei net și invitația de a susține un concert în cadrul festivalului Jazz in the Park în perioada 4 – 7 Iulie 2019 (onorariu 2.250 de lei net)

Ehud Ettun Trio

sursa: Jazz in the Park

Premiul 3: Monitoare de studio, oferite de compania Acoustic Density

MING- Vokalni kvartet

 Secțiunea Club

Premiu special: turneu de 4 orașe în România (onorariu total, 6.000 lei net)

grey paris

Secțiunea Compoziție:

Premiul pentru cea mai valoroasă compoziție: 1.000 lei net

Project Connections

Mențiuni speciale:

Trei mențiuni pentru cei mai buni muzicieni – 1.000 lei în bani sau bunuri, oferite de Bosch și AV Store.

Jean-Paul Estiévenart

Sergiu Chirileasa (Lost in 13)

Michaela Turcerová (Szabó / Turcerová / Maceček) — with Micha Lea

Juriul de anul acesta a fost format din:

Stefan Vannai – membru onorific și coordonatorul festivalului studențesc Jazz Napocensis;
Peter Dimitrov – directorul festivalului A to Jazz, Bulgaria;
Mihai Moldoveanu – bassistul trupei Jazzybit;
Răzvan Scurtu – directorul artistic al Smida Jazz Festival;
George Durbălău – podcaster și ex-redactor șef al revistei Sunete;
Horea Marc – stage managerul festivalului Jazz in the Park.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu