Înmormântarea lui Lucian Blaga: „până la urmă, din multele dileme, s-a optat pentru ziua de 9 mai, dată care în viaţa lui Blaga a coincis – prin hazard – numai cu evenimente rele”

Istoricul Lucian Năstasă-Kovacs rememorează ultimele zile ale cunoscutului intelectual Lucian Blaga și moartea sa, precum și dilema impusă de regimul comunist despre ziua exactă a înmormântării sale.

„Lucian Blaga avusese o copilărie bolnăvicioasă, cu o infecţie tuberculoasă, însă odată cu adolescenţa şi maturitatea se instalase un soi de echilibru fizic, care nu lăsa să se întrevadă dezvoltarea unei boli necruţătoare. Periodic de-a lungul vieţii acuza dureri de cap, insomnii, junghiuri, palpitaţii – dar cine poate spune că a trăit fără ele? Neexistând motive majore de îngrijorare, nu prea obijnuia să se supună unor controale medicale de rutină, nici măcar în ce priveşte tensiunea arterială”, relatează Năstasă-Lovacs într-o notă pe rețeaua de socializare Facebook. „Spre 65 de ani începuse să-l chinuie uneori accese violente de tusă, iar din toamna anului 1960 se simţea tot mai obosit şi slăbit, chiar şi mişcările uzuale generându-i dureri la nivelul sistemului osos. Starea sănătăţii a început efectiv să-l preocupe – pe el şi pe cei apropiaţi lui – abia din 6 noiembrie acelaşi an (în vreme ce se afla la Bucureşti), când în timpul zilnicului duş rece a fost secerat de durere, prăbuşindu-se în baie. Chemat de urgenţă medicul universitar Al. Ciplea, acesta a diagnosticat o sciatică, administrându-i infiltraţii cu novocaină, însă fără efectele scontate. Abia după vreo zece zile de la criză a reuşit să ajungă acasă, la Cluj, unde părea că se simte ceva mai bine. Iluzie doar!

Tot mai mult era ţintuit la pat, iar când două prietene doctoriţe au trecut să-l viziteze, Blaga şi-a manifestat temerea de a avea cancer. Era însă doar un gând trecător! S-a recurs până şi la tradiţionalele ventuze, iar când s-a constatat că totuşi durerile nu dispar s-a apelat la consultul unui prieten, conferenţiarul Ştefan Hărăguş. Acesta a recomandat internarea, pentru o mai temeinică investigaţie, şi în consecinţă Blaga a intrat la Clinica Medicală I din Cluj, sub oblăduirea academicianului Aurel Moga şi sub directa supraveghere a conferenţiarului mai sus amintit şi a lui Aron Faur, cu acelaşi rang didactic. Radiografia coloanei vertebrale a scos în evidenţă o leziune a unei vertebre, fie pe fondul unei ostoporoze, fie în cadrul unui proces tumoral malign, motiv pentru care i s-a aplicat un aparat ghipsat. Pentru a-i face spitalizarea mai plăcută, în afara soţiei sale, erau mai tot timpul prezenţi diverşii prieteni clujeni. Însă variatele semne clinice i-au îndreptăţit pe medici să bănuiască faptul că filosoful are şi o congestie pulmonară, renunţându-se la ghips şi administrându-i-se antibiotice, fiind totodată mutat într-o rezervă în care putea să-i fie alături permanent şi soţia.

Situaţia lui Blaga se tot înrăutăţea, începând şi un proces de tumefiere a gambei şi labei piciorului, ceea ce părea să confirme diagnosticul acad. Aurel Moga, de tumoră malignă cu metastaze în coloana vertebrală, fără însă a se şti punctul de plecare al metastazelor. După două luni de la internare, Blaga era tot mai slăbit, refuza mereu orice mâncare, se retrăsese cu totul în sine, iar radiografiile şi consultul comun al bolnavului de către o comisie de medici de la Cluj şi Bucureşti au confirmat un sfârşit nu prea îndepărtat. De pe la mijlocul lui martie 1961 i se administra deja morfină, pentru ca în noaptea de 5 spre 6 mai să se trezească pe la ora trei şi jumătate, cu o aparentă luciditate mărturisindu-i soţiei care îi era alături că peste o oră va muri. Întocmai aşa a fost.

Moartea lui Lucian Blaga în acea zi, de 6 mai 1961, a creat probleme în organizarea funeraliilor, întrucât ziua înmormântării – conform uzanţelor – ar fi trebuit să fie 8 mai, aniversarea a patruzeci de ani de la înfiinţarea PCR, eventual 9 mai, ziua victoriei împotriva Germaniei fasciste sau, la rigoare, 10 mai, care ar fi coincis cu repudiata zi a regalităţii. Până la urmă, din multele dileme, s-a optat pentru ziua de 9, dată care în viaţa lui Blaga a coincis – prin hazard – numai cu evenimente rele. Depus mai întâi la Capela spitalului unde a decedat, comisia de funeralii creată ad-hoc nu a avut o sarcină deloc uşoară pentru a organiza înmormântarea. Din punct de vedere financiar suma alocată de Uniunea Scriitorilor era derizorie, însă Universitatea, prin rectorul Constantin Daicoviciu, a contribuit simţitor, la fel cum şi filiala locală a Academiei Române.

Pe de altă parte, respectându-se ultima dorinţă a lui Blaga, acesta urma să fie înmormântat în cimitirul din satul natal, Lancrăm (jud. Sibiu). Mai întâi însă, de la Capelă – unde de fapt s-a derulat cel mai semnificativ pelerinaj al prietenilor – trupul a fost dus la Casa Universitarilor, pentru scurtă vreme, unde s-a desfăşurat ceremonia de doliu într-o intimitate impusă de organele locale PCR, personalitatea celui dispărut fiind evocată de doar două persoane – Aurel Rău şi D.D. Roşca –, însă nu înainte ca textele să le fie cenzurate de „organele abilitate”. La final, sicriul a fost urcat într-un camion, ce a transportat defunctul până la biserica din satul natal, unde după slujba religioasă trupul poetului-filosof a fost coborât în groapă, în prezenţa unei asistenţe de cam o sută de persoane, printre care D.D. Roşca, Onisifor Ghibu, Veturia Goga, medicii Elena şi Leon Daniello, dar şi câţiva reprezentanţi ai Securităţii”.

Citește și:

La 58 de ani de la moartea lui Blaga, un fost student în chiar locul unde a fost depus sicriul: „A fost un moment de emoție și a rămas în mine pentru totdeauna”

Cum a fost Lucian Blaga profesor la Cluj. La Cluj îi poartă numele un teatru, o bibliotecă, un liceu și o piață

Nici un comentariu

Actual de Cluj