Închide

Casa Filip, după un an: peste 230 de bolnavi de cancer cazați

Recomandarea redacțieiReportajSănătateSocialTop News mai 10, 2019 0 5937

Casa Filip, de pe Strada Odobești, de la numărul 22/2, le oferă găzduire accesibilă persoanelor bolnave de cancer și aparținătorilor.

Pe 26 mai, Casa Filip împlinește un an de la deschidere. Un an în care i-au trecut pragul peste 230 bolnavi veniți de peste tot din țară. Are șase dormitoare cu două paturi fiecare, patru băi cu dușuri, o bucătărie complet utilată și mobilată și o grădină. 20 de lei pe noapte e taxa cea mai mică percepută pentru fiecare pacient. Aici intră și o masă de prânz, gratuită, o supă și un fel doi în fiecare zi a săptămânii, de luni până vineri. Duminica mai mulți voluntari vin cu mâncare sau gătesc pentru cei cazați.

O cameră dublă la o pensiune în Cluj-Napoca se închiriază în medie cu 150 de lei pe noapte. Unii pacienți urmează proceduri de radioterapie de cinci ori pe săptămână timp de două luni. Două luni în care nu pot pleca nicăieri. Asta înseamnă doar cazarea la o pensiune 4500 de lei pe lună, 9000 de lei pe două luni. Fără mâncare, fără nimic altceva. Cine își permite? La Cluj vin pacienți din toate zonele țării.

Violeta Fărăgău s-a luptat zi de zi pentru a deschide Casa Filip. Filip e fostul său soț care a pierdut lupta cu cancerul în 2016. Pentru a-i duce numele mai departe, Violeta s-a gândit să-i ajute pe alți oameni. De aici și numele Casei.

„E un miracol, dacă stau să mă gândesc. Filip a murit în 2016, în nici doi ani am deschis Casa Filip. E o succesiune de miracole și acestea continuă.”

Anul Casei Filip înseamnă peste 230 de oameni cazați, peste 1400 de nopți de cazare și multe refuzuri din cauza lipsei de locuri.

„Niciodată nu m-am gândit că vom avea atât de multe cereri de cazare. Să știți, sunt foarte mulți bolnavi. Să trebuiască să faci tratamente departe de casă, să te întrebi dacă o să poți gândindu-te că n-ai bani, iar în acest fel să ți se taie șansa la viață, e cumplit.  Ideea unei astfel de case mi-a venit în momentul în care eram cu Filip în spital. Experimentând la Hematologie sau la Neuro condițiile grele din spitale, să-ți duci totul de acasă, să vezi cât de mulți pacienți sunt și cât puțini medici, m-am gândit că trebuie ceva care să contrabalanseze, iar atunci când ieși din spital să mergi într-un loc pozitiv, de calitate, unde să te simți în siguranță. Apoi s-au succedat toate miracolele, unul după altul. Ce s-a întâmplat cu Filip a fost o încercare pentru mine, una care m-a format și pe care o iau ca atare. Casa Filip cred că e o experiență despre ce înseamnă ca cineva să se îngrijească de tine, să-ți ofere condiții și mâncare când ai cea mai mare nevoie.”

În luna decembrie 2018, Casa Filip a luat în comodat și o garsonieră pe Bulevardul Muncii unde sunt cazate câte două persoane. „Am recondiționat-o și am dat-o folosință din a doua săptămână din februarie, iar de-atunci e ocupată neîntrerupt.”

În viitor va apărea și Casa Filip II, spune Violeta. „Nu ne vom opri aici și căutăm acum un alt spațiu, fie un teren unde să construim sau poate o altă casă. Cea mai mare bucurie a noastră e atunci când vedem că niște oameni foarte bolnavi găsesc puterea sau încearcă, măcar, să fie optimiști, atât cât se poate. Relațiile care se formează între cei cazați aici sunt remarcabile.”

Una dintre recomandările medicilor pentru bolnavii de cancer este să aibă o atitudine pozitivă, să socializeze, să comunice, să interacționeze. La Casa Filip în fiecare zi de joi, de exemplu, e „seara de pizza.” Locatarii se strâng la o masă generoasă și aici se leagă prietenii pe viață. Își povestesc din experiența procedurilor, diverse întâmplări sau momente din vieților lor.

„Seara de pizza” la Casa Filip

Un oaspete al Casei spune că a mâncat prima oară pizza pe vremea lui Ceaușescu undeva în Oradea, și-atunci soția sa a găsit un fund de sticlă de bere în pizza.

O altă pacientă din Onești, județul Bacău, s-a cazat la Casa Filip pe 12 februarie și spune că: „Am venit cu spaima de a rămâne aici singură la suferință și departe de familia mea. Credeam că voi trece cu greu toate procedurile pe care le aveam de făcut, radioterapie și chimioterapie. Nu a fost așa. Aici am găsit o familie pe care n-am avut-o acasă, unde am fost singură la părinți, fără frați și fără surori. Aici totul se împarte și mereu ne încurajăm unii alții și ne spunem că „vom trece cu bine peste asta.”

O pacientă din Suceava se numără printre primii musafiri ai Casei Filip. Să vedem ce înseamnă pentru o persoană dintr-un alt județ un tratament cu radioterapie la Cluj.

” Eu știu exact cum e. Sunt din Suceava, am 57 de ani și am fost diagnosticată cu cancer în mai 2018. Pentru un pacient e foarte greu să facă naveta între orașe. E costisitor, e obositor, e un efort. În cele 11 luni de când am primit diagnosticul am parcurs traseul  Suceava – Cluj, aproximativ 7 ore, de 12 ori şi tot atâtea ori m-am întors la Suceava, în condiţiile în care am şi stat în Cluj permanent pe perioada tratamentului de radioterapie ce a durat 6 săptămăni, 28 de şedinţe, în perioada iulie – august 2018, (glumeam că am prins și Untold-ul). Şi naveta nu s-a terminat încă, întucât urmez chimioterapia din 3 în 3 săptămâni, acum fiind la a 7 şedinţă.

Prima dată am venit în Cluj în 1998, atunci în calitate de însoţitor al surorii mele ce urma să aibă o intervenţie chirurgicală. Îmi aduc aminte că atunci eram atât de speriată, încât medicul a crezut că eu sunt bolnavă şi nu sora mea. Experienţa de atunci cu cea de acum în care eu sunt pacientul este total diferită. Atunci, pe perioada spitalizării surorii mele am dormit pe o banchetă de două locuri din cadrul spitalului, prin bunavoinţa unei asistente ce a avut curajul de a-mi încredinţa cheia cabinetului său la terminarea programului. Trebuia să am grijă să nu fiu văzută intrând sau ieşind din acel loc. Dispăream din spital dimineaţa, (după ce dădeam o raită la colegele de suferinţă ale surorii mele, operate sau neoperate şi nu numai, ajutându-le cu ce îmi stătea în putinţă, ştersul sub braț, pe faţă, clătitul gurii cu apă, un ceai dat cu paiul celor ce nu puteau să-l bea normal etc), apoi reveneam după-masă după vizita medicilor. Mă întorceam la datorie, vedeam bucuria pe chipul celor ce ştiau că vin să îi ajut, mă simţeam utilă, mă simţeam “de-a casei”. Într-o dimineață eram în reanimare la căpătâiul unei paciente în vârstă. Avusese o intervenţie foarte grea. La un moment dat am văzut în spatele meu halatul alb al unui medic. M-am schimbat la faţă încercând să mă scuz de prezenţa mea acolo. Am zărit însă un zâmbet cald drept mulţumire, iar bătrâna a şoptit: e fiul meu, e medic, dar nu în acest spital. Ulterior am aflat că fiica ei din Germania ce trebuia să sosească avusese accident. La câteva zile după ce fusese transferată în salon pe un alt nivel, am fost căutată şi chemată să îi cunosc fiica şi să ii spună: „uite, vreau să ți-o arăt pe doamna care mi-a dat apă”. Îmi mulțumeau pentru ceva atât de mic, de neînsemnat, îmi mulțumeau pentru ceva firesc. Am rămas marcată… Am avut convingerea că şi medicul surorii mele ştia că dorm în spital, dar “a închis ochii”. Nu a auzit, nu a văzut!

Revenind la cea de-a doua experienţă în calitate de pacient, când am aflat că pentru început trebuie sa fac zilnic radioterapie 5 zile pe săptămână, am început să caut gazdă. Am primit informaţia de la o colegă de serviciu, ce are copiii în Cluj, că există o casă ce găzduieşte şi vine în sprijinul pacienţilor ce fac tratament ambulator, cât şi a celor ce îi însoţesc pe bolnavii de cancer. Am avut noroc. Accesând internetul am dat de casă, m-am uitat la imagini și mi-am zis că nu poate exista un loc ca ăsta, atât de curat. Am ajuns în casă prima data pe 2 iulie 2018.  Am fost, practic, printre primii musafiri. Am prins drag de loc, am prins drag de oameni, fiindcă aici, pe lângă cazare, legi prietenii pe viață. Suferința unește oamenii, iar empatia ajută în lupta cu un adversar redutabil, cancerul. Aici am cunoscut voluntari adevărați. După tratamentul dur şi intervenţia chirurgicală complicată din octombrie 2018, trebuia să mă intorc acasă. Eram epuizată. Un domn pe care nu-l întâlnisem niciodată în viața mea s-a oferit şi m-a dus cu mașina personală la Suceava din Cluj. Omul, voluntar la Casa Filip, nu a vrut să primească nimic, nici un ban, măcar de benzină. Nu, nimic!

Am înțeles pe deplin importanța unor astfel de gesturi tot la Casa Filip. De data asta eram eu cea care avea nevoie de susținere. O faptă bună făcută de un om unui alt om, oricât de neînsemnată ar părea, va rămâne mereu în memoria cuiva şi-o va păstra întotdeauna în suflet. Mulțumesc, omule bun!”

Casa Filip împlinește 1 an pe 26 Mai! Povestea continuă.

Citiți și:

Lumea paralelă. Un reportaj din cea mai prosperă zonă turistică din Cluj, spitalul de Oncologie Ion Chiricuță

 

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Articole similare

Nici un comentariu

Scrie un comentariu