Închide

news Cluj

4 prinși în flagrant în Cluj în timp ce încercau să vândă droguri, unul a vândut 1,5 kilograme de ”cristal” pe mii de euro

mart. 29, 2024 0 365

Mai multe persoane au fost prinse în flagrant delict în Cluj în timp ce încercau să vândă droguri. E vorba de patru persoane care acum…

A fost desemnat câștigătorul contractului pentru construcția celor două viaducte de pe secțiunea Nădășelu -Mihăiești din Cluj a Autostrăzii Transilvania, costă peste un miliard

mart. 29, 2024 0 393

A fost desemnat câștigătorul contractului pentru construcția celor două viaducte de pe secțiunea Nădășelu -Mihăiești din Cluj a Autostrăzii Transilvania. Anunțul vine azi de la directorul…

Trecerile pentru pietoni de pe drumurile județene din Cluj vor fi iluminate, lucrările costă peste cinci milioane de euro – doar prima etapă

mart. 29, 2024 0 144

Trecerile pentru pietoni de pe drumurile județene din Cluj vor fi iluminate, lucrările costă peste cinci milioane de euro – doar prima etapă. Consiliul Județean…

Amenzi de mii de euro la Cluj în doar câteva ore, le-au dat polițiștii, care au verificat sute de mașini în Cluj-Napoca

mart. 29, 2024 0 168

Amenzi de mii de euro la Cluj în doar câteva ore, le-au dat polițiștii, care au verificat sute de mașini în Cluj-Napoca. Acțiunea a avut…

Un pădurar din Abrud a fost săltat de polițiștii din Cluj și reținut, acuzat de zeci de falsuri informatice

mart. 29, 2024 0 200

Un pădurar din Abrud a fost săltat de polițiștii din Cluj și reținut, acuzat de zeci de falsuri informatice și folosirea funcției pentru favorizarea altora….

Scandal în Turda, a fost deschis dosar penal pentru fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată – nu mai puțin de 15 acte materiale – și înșelăciune, azi au avut loc percheziții

mart. 28, 2024 0 504

Scandal în Turda, a fost deschis dosar penal pentru fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată – nu mai puțin de 15 acte materiale…

Pietonul rănit azi în Mănăștur pe strada Primăverii ar fi traversat trecerea de pietoni pe culoarea roșie

mart. 28, 2024 0 2710

Pietonul rănit azi în Mănăștur pe strada Primăverii ar fi traversat trecerea de pietoni pe culoarea roșie, au arătat polițiștii sosiți la fața locului. Accidentul…

Accident pe Primăverii în Mănăștur, un pieton a fost rănit

mart. 28, 2024 0 690

Accident pe Primăverii în Mănăștur, un pieton a fost rănit. La fața locului au intervenit echipaje de prim-ajutor de la detașamentul din Mănăștur al Inspectoratului…

A început cercetarea lacului Tarzan din Turda cu sonarul. Scufundări și investigații realizate de un celebru cadru universitar

mart. 28, 2024 0 743

Săptămâna trecută TurdaNews anunța că lacul Tarzan din Turda va fi cercetat de un cunoscut cadru universitar maghiar, Peter Hantz. Acesta va face scufundări și…

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a anulat procedurile de atribuire competitivă a două contracte de servicii publice pentru transportul feroviar de călători cu rame electrice, o parte din rute vizează Clujul

mart. 28, 2024 0 223

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a anulat procedurile de atribuire competitivă a două contracte de servicii publice pentru transportul feroviar de călători cu ramele electrice, în urmă…

justitie, decizie justitie, tribunal

Un clujean a fost condamnat la ani grei de detenție pentru proxenetism după ce s-a dovedit că și-a obligat concubina la practicarea prostituției, în gara din Cluj-Napoca, și-i lua toți banii

mart. 28, 2024 0 113

Un clujean a fost condamnat la ani grei de detenție pentru proxenetism după ce s-a dovedit că și-a obligat concubina la practicarea prostituției, în gara…

Proces mai puțin obișnuit la Cluj, a fost nevoie de declararea ca decedat a unui clujean dispărut în timpul celui de-al doilea război mondial, decedat în 1946 într-un lagăr de prizonieri din Uniunea Sovietică

mart. 28, 2024 0 373

Proces mai puțin obișnuit la Cluj, a fost nevoie de declararea ca decedat a unui clujean dispărut în timpul celui de-al doilea război mondial, decedat…

Importurile au crescut cu peste zece procente în Cluj într-un an, în vreme ce exporturile au crescut cu doar puțin peste un procent, importurile sunt duble față de exporturi, deficitul comercial crește cu o treime

mart. 28, 2024 0 146

Importurile au crescut cu peste zece procente în Cluj într-un an, în vreme ce exporturile au crescut cu doar puțin peste un procent, arată datele…

Un horror japonez vechi de un secol, din vremea filmelor mute, e proiectat la cel mai mare festival de film din România, TIFF de la Cluj, în cine-concert în Mănăștur, în interpretarea live a cunoscutei Irina-Margareta Nistor

mart. 28, 2024 0 399

Un horror japonez vechi de un secol, din vremea filmelor mute, e proiectat la cel mai mare festival de film din România, TIFF de la…

Un clujean de 63 de ani a fost arestat preventiv pentru încălcarea ordinului de protecție

mart. 28, 2024 0 129

Un clujean de 63 de ani a fost arestat preventiv în urmă cu câteva zile pentru încălcarea ordinului de protecție. Bărbatul, din comuna Cășeiu, a…

Garda de mediu Cluj confirmă că sursa mirosului pestilențial care a cuprins ieri Clujul este fertilizarea terenurilor din comuna Tureni

mart. 27, 2024 1 280

Garda de mediu Cluj confirmă că sursa mirosului pestilențial care a cuprins ieri Clujul este fertilizarea terenurilor din comuna Tureni. La Comisariatul Județean Cluj al…

Faimoasa producție SF veche de un secol, Metropolis, va fi proiectată în variantă restaurată la castelul Banffy din Bonțida

mart. 27, 2024 0 199

Faimoasa producție science-fiction veche de un secol, Metropolis, va fi proiectată în variantă restaurată la castelul Banffy din Bonțida, la ediția din acest an a…

Se deschide drumul expres care leagă Autostrada Transilvania de centura Oradei, mâine

mart. 27, 2024 0 225

Se deschide drumul expres care leagă Autostrada Transilvania de centura Oradei, mâine, anunță azi directorul Companiei Naționale de Autostrăzi, Cristian Pistol. Astfel, mâine la ora…

scoala de arte cluj

Spectacol folcloric cu intrare liberă la Școala Populară de Arte ”Tudor Jarda” din Cluj-Napoca, mâine seară

mart. 27, 2024 0 573

Spectacol folcloric cu intrare liberă la Școala Populară de Arte ”Tudor Jarda” din Cluj-Napoca, mâine seară. Spectacolul ”Povești în cântece și dansuri”, care aduce folclorul în…

Clișee pe sticlă de la muzeul Bruckenthal din Sibiu, care prezintă viața țăranilor din Mărginimea Sibiului în urmă cu aproape un secol, pot fi admirate într-o expoziție la Cluj, care se deschide mâine

mart. 27, 2024 0 150

Clișee pe sticlă de la muzeul Bruckenthal din Sibiu, care prezintă viața țăranilor din Mărginimea Sibiului în urmă cu aproape un secol, pot fi admirate…

46 de expozanți din Polonia la Muzeul de Artă în expoziție care se deschide mâine

mart. 27, 2024 0 199

Detalii din expoziția de artă a cadrelor didactice din Academia poloneză de Artă din Wroclaw, al cărei vernisaj e programat mâine, la Muzeul de Artă…

O nouă bătălie pierdută în instanță de Cherecheș, care vrea să scape de închisoare prin căi extraordinare de atac, instanța respinge strămutarea procesului de la Cluj

mart. 27, 2024 0 230

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, marţi, cererea fostului primar din Baia Mare Cătălin Cherecheş de strămutare a dosarului în care a atacat…

stiri calea ferara romania 2025 cluj oradea

Clujenii vor putea ajunge la frontiera cu Ungaria în două ore și 14 minute după finalizarea giganticului proiect de electrificare a căii ferate, unde lucrările au început în urmă cu trei luni și costă aproape două miliarde de euro

mart. 27, 2024 0 367

Clujenii vor putea ajunge la frontiera cu Ungaria în două ore și 14 minute după finalizarea giganticului proiect de electrificare a căii ferate, unde lucrările…

CFR Călători, durere-n cot față de călători pe ruta feroviară Cluj-Napoca – Oradea, acuză asociația care monitorizează lucrările de mare infrastructură din România. La 3 luni de la începerea lucrărilor CFR Călători nu are autobuze

mart. 27, 2024 0 180

CFR Călători, durere-n cot față de călători pe ruta feroviară Cluj-Napoca – Oradea, acuză asociația care monitorizează lucrările de mare infrastructură din România, Pro Infrastructura,…