Închide

Muresan

Pancu, în conflict deschis cu CFR Cluj. Mureșan, jignit în direct: „m-a sunat domnul rahat”. Președintele, replică dură:”comportament bipolar”!

mai 24, 2026 0 58

Situatie incredibilă la CFR Cluj, unde conflictul dintre club și Daniel Pancu a ajuns la stadiul jignirilor. Înțeles de mai mult timp cu Rapidul, Pancu…

Demisie la vârful CFR, pe final de campionat: a fost ultima mea zi. Nu pot să lucrez cu cei care vor veni. Se pregătește o altă despărțire neașteptată

mai 05, 2026 0 172

Deși păstrează șanse la titlu cu trei etape înainte de finalul campionatului, CFR pare că se autosabotează. Patronul Neluțu Varga a reușit să-și destabilizeze propria…

Învinsă de Craiova, CFR a primit și o veste URIAȘĂ: clubul a trecut licențierea și va putea evolua în Europa

apr. 07, 2026 0 119

CFR Cluj avea emoții în privința dosarelor de licențiere, atât pentru Europa, cât și pentru campionat, din cauza datoriilor. Clubul a făcut, însă, plăti însemnate…

Legendele Olimpului. Ce mai faci, doctore?

feb. 11, 2026 5 1643

După ani de zile în care CFR și Universitatea au ajuns la un fel de pact de neagresiune, lucrurile sunt pe cale să se schimbe….

Mara, director sportiv la CFR: „Băi, MM Stoica, eu iau decizii aici, tu ești cu scandalul!”

mart. 20, 2018 0 575

Acuzați de FCSB că au arbitraje favorabile în lupta pentru titlu, ceferiștii le răspund cu aceeași măsură. Dacă fotbal se joacă prea puțin, Liga 1…

Mureșan se implică în scandalul Nistor-CFR: „E în eroare! Să fie clar, nu vrem să scăpăm de el”

ian. 09, 2018 0 772

După ce a vorbit pentru actualdecluj.ro despre ultimele luni petrecute pe banca de rezerve la CFR Cluj, atacându-l pe Dan Petrescu, Nistor primește răspunsuri din…

Mureșan insinuează că FC Botoșani se va da la o parte în meciul cu FCSB: „Nu vor face nimic. Sunt foarte multe lucruri care nu se explică”

dec. 10, 2017 0 415

FC Botoșani primește vizita lui FCSB duminică seara, de la ora 20:30, iar oficialii CFR-ului nu se așteaptă la mari surprize. Mai mult, președintele clubului…

Iuliu Mureșan vorbește despre strategia CFR-ului din această vară. Transferuri multe, obiective noi.

mai 16, 2017 0 680

Formaţia din Gruia se pregăteşte de remaniere și renunță la nu mai puțin de zece fotbaliști, majoritatea aflați la final de contract. Dacă societatea va…

EXCLUSIV CFR Cluj ajunge din nou în tribunal. Clubului „feroviar” i se cer 500.000 de euro în instanță

mart. 08, 2017 0 1607

CFR Cluj a fost dat în judecată de Joma, firma de echipamente sportive cu care a avut contract până nu demult. Echipa clujeană e acuzată…

Paszkany și Mureșan rămân sub control judiciar

aug. 08, 2016 0 307

Arpad Paszkany și Iuliu Mureșan sunt urmăriți penal de procurorii DIICOT – sunt acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de…

Vestea așteptată de fanii CFR-ului. Ce spune președintele Mureșan despre ieșirea din insolvență

apr. 21, 2016 1 551

Președintele CFR-ului a sărbătorit alături de echipă calificarea în finala Cupei României și i-a felicitat pe jucători pentru evoluția din meciul cu ASA. Iuliu Mureșan…

Președintele CFR-ului, Iuliu Mureșan, audiat mai bine de o oră de DIICOT. Oficialul clujean a fost citat ca martor într-un dosar de delapidare

feb. 23, 2016 0 350

Un nou scandal zguduie fotbalul românesc. Procurorii DIICOT investighează o fraudă de 1 milion de dolari, bani veniți de la FIFA și care ar fi…

Datorii uriașe pentru CFR Cluj. Clubul are cheltuieli lunare de 500.000 de euro dar n-a plătit nimic în 2014. Insolvența, soluția salvatoare!

mai 12, 2014 1 453

Echipa lui Paszkany și-a luat licența pentru sezonul viitor , dar are mari probleme financiare. Formația „feroviară” și-a luat licența pe ultima sută de metri,…