Închide

Vestea așteptată de fanii CFR-ului. Ce spune președintele Mureșan despre ieșirea din insolvență

Sport by Catalin Suciu - apr. 21, 2016 1 538

Președintele CFR-ului a sărbătorit alături de echipă calificarea în finala Cupei României și i-a felicitat pe jucători pentru evoluția din meciul cu ASA.

Iuliu Mureșan a vorbit după joc și despre posibilitatea ca echipa să iasă din insolvență în următoarele luni. „Sunt foarte bucuros, prin această calificare mi-am adus aminte de vremurile în care am luat 8 trofee. Competiția asta este foarte frumoasă, ne-ar plăcea să o câștigăm a patra oară. Ar fi extraordinar după un an jumate extrem de greu pentru noi. Am tras foarte tare să supraviețuim, am reușit până acum, chiar azi le-am virat niște salarii. Lucrurile încep să se așeze. Echipa are caracter, echipa joacă. Toți joacă pentru club, pentru partide și trofee. Avem un antrenor excelent care organizează foarte bine echipa, am luat doar 4 goluri în play-out, am dat vreo 13. Suntem un grup puternic.  Erau jucătorii foarte motivați.  Mă bucur să jucăm această finală, meciul începe de la 0-0 și mi-aș dori foarte mult să câștigăm. Cu acele depunctări a fost foarte greu, noi ne puteam bate la titlu. Se luau puncte administrativ. E un regulament, nu comentăm, ne pare rău, dar asta este, e păcat de munca jucătorilor. Sper să ieșim anul acesta din insolvență până la final. În doi ani am putea juca din nou în cupele europene”, a spus oficialul CFR-ului.

CFR Cluj are trei cupe ale României în palmares (2008, 2009, 2010) și o finală pierdută în 2013 în fața Petrolului.

Reamintim, CFR Cluj a învins-o pe ASA Târgu Mureș cu 2-0 (0-0 în tur) și va juca finala Cupei cu Dinamo, pe data de 10 mai.

 

Un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.