Mureșan se implică în scandalul Nistor-CFR: „E în eroare! Să fie clar, nu vrem să scăpăm de el”
Sport by Catalin Suciu - ian. 09, 2018 0 764
După ce a vorbit pentru actualdecluj.ro despre ultimele luni petrecute pe banca de rezerve la CFR Cluj, atacându-l pe Dan Petrescu, Nistor primește răspunsuri din partea lui Iuliu Mureșan.
Oficialul clujenilor a intervenit la Digisport, precizând că formația clujeană nu are de gând să scape de el.
„Am văzut și m-au mirat aceste declarații. Nistor a fost adus la dorința noastră. El a jucat, are aproape 1.000 de minute jucate pentru noi. Nistor un jucător bun, pe care ne bazăm. Vine cu noi în pregătire, am vorbit cu el. E într-o eroare dacă a spus acele lucruri, dar mâine vom lămuri. Poate mie îmi adresa acea întrebare. Nu cred că lui Dan Petrescu i se adresează chiar așa. Dan Petrescu se poartă egal cu toți jucătorii și, când consideră că Nistor trebuie să joace, va juca. Jucătorii joacă după cum se pregătesc, după cât de sănătoși sunt și după criteriile antrenorului. Așa se face la noi. Nistor se antrenează bine, dar e concurență mare între jucători. Dacă o să se pregătească, o să îi vină rândul. Nu l-am propus nicăieri pe Nistor. Să fie clar, nu vrem să scăpăm de el. Nu cred că ar putea fi împrumutat, nu va face obiectul unei mutări. E un jucător pe care ne bazăm”, a declarat Iuliu Mureșan, la TV Digi Sport
“N-am vorbit deloc, nu mi-a explicat de ce n-am mai jucat, de ce nu prind lotul. Nimic. Voi avea o discuție lămuritoare cu cei din conducere, să văd ce se întâmplă. Dacă tot nu mă bagă în seamă deloc… N-a vorbit cu mine, o să discut eu cu el. Spune, nene, ai ceva cu mine? Spune-mi, nene, de ce nu joc? Tăcerea asta… Ce-i asta? N-am 20 de ani. Și vreau să joc, iar dacă nu se poate aici, voi pleca undeva unde voi avea șansa să joc. Eu am venit la CFR cu cele mai bune intenții, iar acum văd că cei din club mă propun peste tot, ba la Giurgiu, Steaua, Craiova, Dinamo. Cu mine n-a discutat nimeni”, a povestit Nistor pentru actualdecluj.ro.
Citiți și: