Închide

Și-a relansat cariera la CFR, iar acum poate semna contractul carierei. Un nume mare din Italia îl dorește

SportTop News by Catalin Suciu - ian. 10, 2018 0 1589

Fundașul e titular meci de meci la formația clujeană, iar evoluțiile sale impresionează. AS Roma îl monitorizează și vrea să facă ofertă, notează presa din Italia.

Cristi Manea (21 de ani) e împrumutat de CFR Cluj de la Apolon Limassol până la finalul campionatului, după care poate semna contractul carierei. Potrivit jurnalistului italian Gianluca di Marzio, Manea e monitorizat cu atenție de AS Roma, fundașul fiind văzut drept înlocuitorul lui Bruno Perez, aflat pe lista de transferuri a mai multor cluburi.

Manea debutat la 16 ani pentru echipa națională de seniori, în mandatul lui Victor Pițurcă. După acest moment s-a transferat în străinătate, dar a jucat puțin spre deloc.

Pe 31 mai 2014 Manea debutează în naționala României la 16 ani și 10 luni și devine cel mai tânăr jucător din istorie. A fost primul și ultimul său meci, până acum, pentru națională. În iunie, Manea e vândut la Apollon Limassol, în Cipru, pe 2,5 milioane de euro, dar în România e lansată ipoteză că el ar fi fost cumpărat de Chelsea. Revine la Viitorul sub formă de împrumut, apoi pleacă, tot împrumut, în Belgia, la Mouscron. În trei sezoane el joacă, în toate competițiile 18 partide.

Dispare, practic, din peisaj. La Mouscron, ultima dată, nu prinde lotul. Vrea să se transfere la Crotone, în Italia, dar mutarea pică.

CFR îl ofertează și îi propune în împrumut pe un sezon, fiind forțată și de regula jucătorului sub 21 de ani în Liga 1. Manea acceptă, iar în câteva luni ajunge titular indiscutabil în formația lui Dan Petrescu.

“Sunt câțiva jucători la tineret, patru-cinci, pe care ne vom baza în campania următoare de calificare. Acum ei ajută naționala U21 cu care ne putem califica la campionatul european. Dar am nevoie de ei. Man, Florinel Coman, Nedelcu și Cristi Manea”, a spus recent selecționerul Cosmin Contra.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Articole similare