CFR, egal cu Petrolul după un joc cu o sumedenie de ocazii. Un titular al clujenilor ar fi refuzat să joace
Actualitate by Catalin Suciu - nov. 01, 2026 0 30
CFR Cluj a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida disputată în deplasare cu Petrolul Ploiești, sâmbătă seara, în etapa a 14-a din Superliga. Echipa pregătită de Marius Șumudică a fost aproape de victorie în ultimele minute, însă Drazic a trimis mingea în bară.
Om de bază la Cluj, Andrei Cordea ar fi refuzat să joace, fiind nemulțumit că CFR i-ar fi refuzat un transfer în China.
Clujenii au început foarte bine partida și au deschis scorul încă din minutul 5. Braun a pătruns în flanc și i-a pasat lui Drazic, iar atacantul sârb l-a învins pe portarul Zima. CFR putea să-și dubleze avantajul în minutul 13, când același Drazic a scăpat singur cu goalkeeperul Petrolului, dar a trimis mingea direct în acesta.
Gazdele au restabilit egalitatea în minutul 28. Bran Flores a finalizat precis, la colțul lung, și a stabilit scorul pauzei. Petrolul a mai avut o ocazie în minutul 37, prin Rodrigo Martins, însă șutul acestuia nu a prins cadrul porții.
În repriza secundă, CFR Cluj a reușit să înscrie din nou, în minutul 67, prin Drazic. Reușita nu a fost însă validată, după ce arbitrul a consultat VAR și a sancționat un fault asupra lui Papp în faza premergătoare golului.Petrolul a încercat să dea lovitura în minutul 76, când Ludewig l-a pus la încercare pe portarul Vâlceanu.Finalul le-a aparținut însă clujenilor. În minutul 87, Drazic a fost foarte aproape de a aduce toate cele trei puncte pentru CFR, dar șutul său a lovit bara.
În urma acestui rezultat, CFR Cluj a ajuns la 18 puncte și ocupă locul 9 în clasamentul Superligii, la trei puncte de zona de play-off. Petrolul Ploiești se află pe poziția a patra, cu 24 de puncte.
CFR a jucat la Ploiești fără cel mai important om al său, Andrei Cordea. Fotbalistul i-a transmis antrenorului că nu se simte bine. Potrivit GSP, motivul ar fi nemulțumirea legată de ratarea unui transfer în campionatul Chinei. Șumudică a comentat, de asemenea, absența sa.
„Nu pot să vă spun de ce [lipsește]. Nu pot. Am vorbit ieri cu el, mi-a zis că traversează o perioadă mai puțin bună, că nu se simte bine, ceva de genul ăsta, dar nimic elocvent.Îl cunosc, îl știu. În momentul în care a avut probleme a trecut peste, a jucat. Nu-l acuz cu nimic, este un jucător deosebit pentru mine, dar nu vă pot da mai multe detalii fiindcă mă depășește”, a spus Șumudică.
Echipele de start:
Petrolul: Zima – Căpușă, Papp, Malula, A. Dumitrescu – Leo Teixeira, Lucho Vega, Hanca, Rodrigo Martins – M. Ioniță, Bran Flores. Antrenor: Ricardo Sousa.
CFR Cluj: Vâlceanu – Gelashvili, C. Ignat, Pantalon – Braun, Ziblim, Perianu, Omic, Șfaiț – Drazic, Biliboc. Antrenor: Marius Șumudică.
