REPORTAJ. Oameni dintre noi (III): Erzsebet vrea doar liniște
ReportajSocial by Catalin Suciu - mai 13, 2014 0 779
Erzsi și-a luat bătaie de când are și primele amintiri din viață. O bătea tocmai cel care trebuia să aibă grijă de ea, de familie și de casă, seniorul Gyenge. A și băgat-o în spital de câteva ori.
Când se amețea puțin îi lua la palme pe toți, pe ea, pe fratele ei și pe surioara mai mică, care nu putea nici vorbi, scâncea din când în când și se ascundea într-o lădiță din hol când bătrânul se pornea ca o sfârlează, mânat de furie. Apoi dădea și cu pumnul sau cu biciul cu care-și altoia calul. Cam de trei ori pe săptămână le snopea, noroc că mai aveau vecini de bine și le primeau pe fete la ei.
Mama lui Erzsebet umbla cu ochelari de soare luați cu împrumut, de la rude. Nu putea scoate capul din casă de bârfa lumii. Era toată vânătă , iar umflăturile i-au cotropit vremelnic albastrul curat din ochii săi mari. Acum erau ca soarele pe asfințit. Brațele îi erau subțiri ca două nuiele, iar picioarele lovite de joardă. Fetele aveau cea mai mare bucurie când ”stăpânul” se făcea mangă și adormea pe preșul de la intrare și nu se mai putea ridica. Uneori când ajungea acasă și nu era nimeni, se băga să doarmă cu câinele în cușcă și dacă simțea că nu are loc destul, își scotea cureaua și dădea și în animal. Prin casa de pe Arany Janos din Târgu Mureș n-a fost liniște niciodată, nici măcar la sărbători. „Îl avea pe necuratu’n el, numa ne bătea. Am mai crescut puțin și am întrebat-o pe mama de ce nu plecăm de acasă. Îi era frică că ne prinde și ne omoară. La un Crăciun am ajuns la urgențe, m-o lovit cu un fier cu care întorcea lemnele în sobă”, povestește Erszebet.
Așa au trecut câțiva ani în casa terorii. Istvan, fratele lui Eerzsebet a fugit apoi de-acasă și le-a lăsat pe fete singure. L-a căutat și cu poliția bătrânul Gyenge , dar așa de frică i-a fost băiatului, că și-a aflat o ascunzătoare de negăsit. „Zici c-a intrat în pământ. Ani de zile n-am mai aflat nimic de el atunci”.
Mare i-a fost supărarea lui Gyenge că i-a plecat băiatul. Și le-a aliniat pe fete la perete .Nici nu mai mișcau în fața lui. Stăteau cu rândul la bătaie. Că dacă încercau să se apere, mai rău le dădea. Avea o mustață lungă și neagră pe care o pieptăna cu atenție în fiecare dimineață, în fața oglinzii , după care își trăgea bretelele peste pielea goală și împuțită sau își punea cureaua din piele. Apoi , de nu avea pâinea lui cu unt pe masă și ceaiul de zahăr ars, era iar scandal. Întâi începea să-și scrâșnească dinții și să-și întunece privirea și mintea. „Și în somn, când dormea, făcea cu dinții, și acuma-l aud. Îi încleșta și îi freca deolaltă.”
Jurământul lui Ilie
N-a mai suportat Erzsi tortura și-a pus ochii pe un flăcău român care stătea câteva străzi mai încolo. „Ilie cel frumos”, așa-i spunea băiatului. Era harnic și descurcăreț, înalt, voinic, cu părul și ochii negri ca tăciunele. A și luat-o repede de nevastă. Și-a început s-o răsfețe, dar ca taică-său, ca și Gyenge. Când Ilie a început să bea, a fost vai ș-amar.
Ilie Raț o lovea și la ficat, „unde doare cel mai rău”. Dacă se întâmpla nenorocirea ca Erzsi să țipe s-o audă vecinii și să dea careva iama la miliție, cotonogeala se lăsa cu sânge. „La început cred că m-o iubit. Se purta frumos cu mine. Dar cred că de la băutură început să-și piardă capul. Ca și tata. Dar el era mai rău ca tata, că era tânăr.” Ilie a vrut apoi familie în toată regula. A promis că se schimbă, că nu mai bea și nu se mai atinge de Erzsi. S-a jurat și-n fața lui Dumnezeu în biserică.
Așa s-au născut Erika și Ilie Raț – junior, niște minunății de copii. După ce-au deschis ochii-n lume, Ilie s-a apucat iar de băut. Și de bătut. N-au scăpat nici copiii decât atunci când Erzsebet a fugit din Târgu Mureș în Cluj cu tot cu ei. Eriko avea 6 ani , iar Ilie Raț, juniorul, era cu 12 luni mai mare.
I-a luat , pur și simplu, într-o zi de miercuri , s-a suit pe-un autobuz și-a fugit. Când soțul a venit acasă după o șuetă de cartier, l-au apucat toate pandaliile. Vecinii s-au și speriat de țipetele ăstuia și-au chemat garda. I-a dat dispăruți, s-a îmbătat și-a început să-i caute din poartă în poartă.
Luni de zile a încercat să-i găsească Ilie Raț. Când a auzit o bârfă cum că nevastă-sa a plecat în Cluj, Raț și-a pus o mână de haine într-o plasă veche, din rafie, și-a mers să ia “cursa”. Pe Erszebet și pe copii i-a salvat Dumnezeu în ziua aia că peste Ilie a dat o mașină și-a murit pe loc când abia ce făcuse 29 de ani. „N-am avut noroc de el, dar nu-mi poare rău că am fugit, că nu mai trăiam mult dacă stăteam cu el. Nici io și nici ăștia ai mei, piticii. Tare dragi îmi erau”
A crescut și juniorul
În Cluj au primit și ajutor, „omenie” de la Biserica Franciscană , iar apoi de la Sfântul Mihail. Apoi și-au luat o locuință, cu chirie mică, într-un subsol de pe strada Copernicus. Erszebet a început să lucreze ca femeie de serviciu. Făcea ce putea și ea, strictul necesar, cât să aibă să le dea la copii de mâncare.
„Era greu. Bine, tot timpu’ o fost greu. Am primit și ajutor social, i-am crescut cumva pe copii”. Fata , Erika, și-a găsit un bărbat și s-a mutat cu el în Gheorgheni, într-o garsonieră. Numai că Ilie Raț al doilea l-a moștenit pe taică-său, de-a făcut-o pe Erszi să tânjească după seniorul Gyenge. Și s-a apucat și ăsta s-o bată și i-a venit femeii să-și pună capăt zilelor de necaz și durere. Ilie cel mic era cel mai rău dintre toți . „Dumnezăuu mă-tii de femeie, te omor.” Îi trebuiau de trei ori pe zi bani de țigări și dacă Erszi nu avea să-i dea, o învinețea dintr-un șut. Nici nu îi trebuia prea mult pentru că moștenise de la Ilie Raț ,pe lângă metehne, și fizicul. Era ca un dulap pe două picioare și n-avea milă de nimic.
N-a lucrat nimic, niciodată , Ilie Raț juniorul. A cerut , cu pumnul, bani. Pentru țigări și băutură. Odată l-a luat salvarea de pe drum și când s-a trezit, a luat la mestecat vata cu spirt dintr-o ploscă și-a zvârlit de toți pereții ustensilele medicilor de la Urgență. „Nu are nici o scăpare. E rău de tot, nu mai are zile. Acuma-i scorojit tot, l-a mâncat alcoolul.”
Azi se plimbă năuc prin oraș, fără nici o direcție și doarme pe unde îl prinde noaptea. Dar pe Erzsi o mai găsește și-atunci e circ, iar. „Nu știu ce să mă fac să mai scap de el. Nu mai pot. Nu vreau nimic , dar nu mai vreau scandal și bătaie.”
S-au dus toți. Mai puțin trecutul
Erika, fata adusă pe brațe la Cluj, a plecat de 8 ani în Italia și dusă a fost. A lăsat-o și pe fiica ei, pe nepoata lui Erzsebet, în grija părinților din partea soțului și-a uitat să mai dea și un telefon. „Mi-am văzut nepoțica doar la naștere da aș vrea tare s-o mai țin în brațe o dată, măcar înainte să mor. De Erika nu mai știu nimic, nu știu pe unde trăiește și ce face. Sper că-i bine.” Fugarul Istvan , primul care-a părăsit Mureșul blestemat e undeva prin Oradea. „N-am mai auzit nici de el nimic de ani de zile. Nici n-am mai vorbit.” Surioara lui Erzi a murit acum mulți ani, în Mureș.
Erszi a ajuns la 72 de ani. Subsolul în care a locuit a fost revendicat, întreaga clădire, de altfel, de către biserică. Azi viețuiește în centrul de găzduire temporară de pe Oașului și speră să-și găsească o nouă chirie, dar departe de Cluj și cât mai departe posibil de Târgu Mureș. „Vreau doar liniște, atât”.
CITEȘTE ȘI
Oameni dintre noi (II): Lumea lui Octavian
Oameni dintre noi (I): Francisc și viața de după sticla de vodcă
