Închide

REPORTAJ. Oameni dintre noi (II): Lumea lui Octavian

Recomandarea redacțieiSocial by Catalin Suciu - mai 11, 2014 3 1211

Alarma sună nebună la nici șase dimineața. O dată, apoi a doua oară. Când sună a treia oară se și oprește.  Tot atunci, Tavi se ridică din pat și-și deschide fereastra de la garsonieră  să simtă aerul rece al dimineții, la fel cum o făcea la Gheorgheni, acasă , cu mulți ani în urmă.

Octavian
Își pregătește pe urmă un mic-dejun. Două ouă fierte, moi, așa cum îi plac lui , o roșie și poate și un ceai de sunătoare ori de tei.  Se îmbracă și dacă e cazul, dacă se cuvine să fie elegant, își calcă mai întâi de toate o camașă din  dulapul din stânga patului. O face cu cea mai mare grijă. Iese din casă la 7, când soarele abia de-apucă să-și arate fața, iar în curând îl vezi cum se plimbă pe străzile din Dâmbu Rotund cu bastonul său de orb,  bocânind în trotuar, apoi la intrarea în magazinașul de unde își cumpără , fără greșeală, cafeaua zilnică.  Se salută cu toată lumea respectuos și-și vede de drum, imagindu-și  ce zi superbă de primăvară se conturează.

 

În rucsacul ce-l întovărășește în fiecare aventură, Tavi își mai pune câte-o sticlă de apă plată, poate și un sandvici sau două și uneori telefonul mobil.  Acum e jumătate la opt și-l ia un microbuz  care-l duce la muncă, în Sânnicoară, unde împachetează, ambalează diferite produse la o fabrică. Are program până la ora 16:00, iar atunci revine în Cluj și descoperă cu mintea și gândul toate colțișoarele orașului; Piața Matei Corvin, Grădina Botanică, Parcul Babeș sau Piața Avram Iancu. Se așează pe câte-o bancă când îl mai lasă picioarele. Dar asta-i place cel mai mult. Să hoinărească toată ziua sub cer și să simtă viața ce-l înconjoară, forfota orelor de vârf sau liniștea relaxantă de la Chios, la ceas de seară, pe mal de lac. Să-i bată și vântul ciupilica pe care o mai poartă din când în când sau să simtă miresmele trandafirilor din Mihai Viteazu’ și să –i audă pe comercianți cum negociază. “5 lei firu’, băiatu’. Hai c-o dai pe spate pe dominișoara. Ia de la mine”.   Dacă ar avea timp destul , doar cu asta s-ar ocupa. Numai că Octavian are și un alt job și mai solicitant. Face un masaj desăvârșit și colindă orașul dintr-un cartier în altul , neobosit,  ca să pună un ban deoparte. Poate o să-și opereze ochii cândva.  Până acum s-a plimbat doar de la un medic la altul, fără să găsească un răspuns întrebărilor și gândurilor pe care le are. “Eu am văzut până la vârsta de 6 ani, iar apoi am început să-mi pierd vederea. Până în 2004 mai vedeam cu stângul, dar apoi deloc. Am fost la câțiva doctori, dar nu știu ce să-mi spună. Nici aici , nici la București. De la București m-au trimis în Cluj, din Cluj m-au trimis la București. Teoretic, s-ar putea să mai văd, dacă mă operează cineva. Dar mi-au zis că ei nu operează, fără să-mi dea un argument solid. Și cred că ar fi și foarte scump”, povestește  Octavian.
Terasele de pe Eroilor sunt neîncăpătoare astăzi. El tocmai ce s-a întors din Sânnicoară și-a ajuns la ora fixă în centru. Nici cu un minut mai devreme, nici mai târziu. E cinci fix.   Acum servește un pahar cu  apă, bea , de obicei, doar apă. “Hai să uit de doctori, să schimbăm subiectul.  Câți oameni sunt ? Eu aș zice că-s vreo 50, poate mai bine. Mi-am dezvoltat auzul foarte bine, la fel și simțul tactil.  În apropiere sunt și câțiva băieți care se dau pe skateboard. Par de 15-16 ani. Câteva mese mai încolo am auzit o fată că se uita la ceva poze și râdea de cineva.”

Între timp îi sună și telefonul. Se scuză, îl scoate din buzunar, iar cu degetele începe să-i pipăie tastatura. Răspunde. “Voi ajunge. Plopilor 54, în regulă. Într-o oră voi sosi”. E un nou client. “Fac masaj. Mă ajută și pe mine. Mă relaxează. Am clienți și mă laudă, ei spun că fac ceva special, că fac masajul într-un mod special. Mă bucura asta, dacă ei sunt mulțumiți, eu sunt și mai mulțumit.”

Speranță

Dar n-a avut întotdeauna liniște. Cel mai greu i-a fost atunci când a fost nevoit să se împace cu ideea că nu va mai vedea deloc. Și s-a izolat. S-a încuiat într-o cameră și și-a pus o platoșă de nepătruns peste suflet. A lăsat apoi în urmă casa părintească din Gheorgheni (Harghita)și s-a refugiat în Cluj, la Liceul de Nevăzători. Dar când l-a terminat, a avut o nouă depresie. “M-am înscris la facultate, la Asistență Socială, dar nu m-am putut integra nicicum. Aveam colegi care râdeau de mine. Sau șușoteau. Îi auzeam , dar ei credeau că  nu aud. Sunt doar orb, nu și surd. Mai făceau și glume. Atunci am început să-mi pierd iar și speranța. Și pe asta dacă ți-o pierzi, nu mai ai nici o scăpare. Speranța e cel mai de preț bun pe care și-l poate însuși cineva. Pe mine m-a salvat.”

“Nu puteam rămâne așa. Mă sunau părinții de-acasă, erau foarte îngrijorați. Le făceam și eu rău . Am început apoi să fac masaj, să încerc să trăiesc cumva. Acum am 24 ani și sunt independent, în Cluj. Mă descurc.”

 

Telefonul îi sună din nou. “Da, mulțumesc. Vă mulțumesc frumos pentru urare”. Închide și schițează un nou zâmbet. “Știți , astăzi împlinesc 24 de ani. Mă sună prietenii, am și prieteni. Am primit astăzi zeci de telefoane.”

Cu bicicleta pe Transfăgărășan

În lumea nevăzătorilor, visurile sunt fără cusur.  Te poți întoarce în timp sau poți picta prezentul cu mintea, dându-i nuanțele pe care le dorești. “Eu sunt privilegiat, dacă pot spune așa, că am și văzut. Îmi aduc aminte din copilărie de Transfăgărășan, am fost în excursie acolo cu părinții. Și imaginea copilăriei cu Transfăgărășanul o analizez în fiecare seară sau când stau și mă plictisesc. Deși sunt destul de activ în gândire. Apoi îmi aduc aminte că mă dădeam pe bicicletă și era ceva senzațional. M-aș mai da și astăzi, uite, datul cu bicicleta îmi lipsește. Dar acum mă gândesc că iau o bicicletă și urc Transfăgărșanul cu ea. Și e destul de rece, obosesc , dar peisajul pe care îl zugrăvesc e al meu. E mult verde, e un aer de munte ce-ți taie respirația.”

În lumea lui Octavian orele și minutele se măsoară în momente și situații, prin gând și dorință. Dar acum sună din nou alarma telefonului. E clientul din Plopilor. “Scuzați-mă, ar trebui să mă pornesc pentru că altfel voi întârzia. Și mai am pe cineva de la șapte.”

Se face 9 seara când își scoate cu atenție cheile din rucsac să deschidă ușa garsonierei, după o zi în fabrică și câteva sesiuni de masaj. Astăzi și-a uitat și geamul deschis. Îl închide bine, se bagă sub plapumă și visează. Mâine o ia de la capăt.

 

Citește și

Oameni dintre noi (I): Francisc și viața de după sticla de vodcă

 

Octavian face parte din programul “împreună pentru un început sigur”, realizat prin fonduri europene. Programul a fost conceput de Direcția de Asistanță Socială Cluj în parteneriat cu Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară Arad și Consiliul Metropolitan Roterham (Anglia). Programul a început în aprilie 2011 și vizează integrarea pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități și a categoriilor defavorizate.

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.