Închide

Petrescu a făcut pace între catolici și protestanți

OpinieSport by Catalin Suciu - aug. 14, 2019 1 340

Am crescut urmărindu-l pe Dan Petrescu în echipa națională și la Chelsea și era, alături de Adi Ilie, unul dintre favoriții mei.

Îl pusesem pe-un piedestal de unde nu avea cum să-l dea cineva jos. Apoi l-am văzut, în timp, ca jurnalist și i-am descoperit apucăturile de grobian fără maniere și educația de colțul blocului. Nu e singurul. Un alt coleg din generația lui îmi povestea cum se fac blaturile în România, cu impresari care au anumiți jucători la anumite echipe și că așa se fac, prin vorbite, fără să știe că își fărâmița în fața mea imaginea pe care, la fel, o consideram imaculată, perfectă. Nu mi-am dorit niciodată să aud așa ceva. Și regret și acum că fostul jucător mi-a explicat cum se face, el însuși participând la aranjamente.

Apoi l-am văzut pe Hagi cum arunca flegme și înjurături printr-un gard și cum își blestema jucătorii.

Pe Dan Petrescu îl vedem de ani de zile cum înjură ca ultimul om. La Urziceni, când era antrenor, îmi spuneau foștii săi jucători, mânca piureul de cartofi fără tacâmuri, se ștergea de pantaloni, apoi își dădea jos treningul, îl arunca magazionerului și-l trimitea să-l spele. Mit sau adevăr, nu știu. Cert este că l-am auzit meciuri întregi uniformizându-se în cel mai degradant mod posibil.  Dar ceea ce a făcut CFR Cluj în Europa în acest sezon e meritul său incontestabil. A organizat după bunul plac o echipă, a făcut-o să joace sigur, în măsura posibilităților sale, fără artificii, dar cu o mentalitate potrivită. Alternează titularii din Europa cu echipa rezervelor din Liga 1, unde, de asemenea, domină competiția.

Petrescu și-a prezentat fiecare adversar, pe rând, cu abilitatea unui ingenios om de publicitate, hiperbolizând cu bună știință valoarea reală.  Astana era un soi de Real Madrid al Estului îndepărtat, Maccabi Tel Aviv un COLOS format doar din internaționali plătiți cu milioane de euro, iar Celtic cel mai greu adversar din istoria Ligii Campionilor, care joacă pe cel mai frumos stadion din lume, Celtic Park. Cu siguranță, Slavia Praga, adversara din play-off, e cea mai dificilă echipă pe care CFR Cluj ar fi putut s-o întâlnească vreodată. O echipă formidabilă, cu mulți internaționali și cu un buget mult peste posibilitățile clujenilor.

Sigur, Petrescu și-a luat de fiecare dată măsuri asiguratorii, în cazul unei eliminări.

Pregătirea meciurilor a fost fără cusur.  Celtic, obișnuită ca pe propriul teren adversarii să se apere, a fost surprinsă de un pressing avansat. Iar problemele din apărare au fost ochite de Petrescu. Năucitor pentru gazde, CFR Cluj, dând impresia că se prăbușește în repriza secundă, a revenit ca o mare campioană și a întors soarta calificării, câștigând cu 4-3. Doar PSG mai reușise să înscrie atâtea goluri în utlimii ani pe terenul campioanei Scoției. Nu e întâmplător. Petrescu a făcut, iată, pace, între catolici și protestanți, fiindcă tot în Scoția, tot Petrescu a învins-o pe Glasgow Rangers cu 4-1, pe vremea când o antrena pe Unirea Urziceni, declanșând un entuziasm frenetic în rândul rivalilor de la Celtic.

Vanitos, antrenorul clujenilor anunța imediat după calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor că: „Le-am închis gura tuturor”.  Până acum are dreptate. Colegul său Hagi s-a făcut din nou de râs în Europa cu locul 5 din Belgia, de la care a încasat 7 goluri în două meciuri, Craiova e ca și eliminată după 0-2 acasă cu AEK Atena, iar la FCSB rușinea capătă nuanțe tragi-comice. Nu știm câți secunzi au ajuns principali, câți principali au refuzat FCSB-ul și câți secunzi o vor face de acum înainte, fiindcă acolo se joacă orice, dar nu fotbal.

Petrescu are toate șansele să ajungă în Liga Campionilor și să ia al treilea titlu la rând cu CFR Cluj.

Un comentariu

  1. Scena cu pireul poate fi adevarata.Sunt multi cartofi la Urziceni si Bursucul era un om grabit,plus ca acolo in campie se mananca mai pe natural cu degetele,s-a adaptat locului.S-a sters pe pantaloni ,asta chiar denota primitivism.Vedem multi campioni nu doar la fotbal , needucati, Catalina Ponor spunea ca e fericita cand publicul o ”exclama”, fotbalistul de tineret George Puscas spunea ca a ridicat ”ștafeta” la euro,Hagi zicea ca ” ai n-ai mingea tragi la poarta”, Andreea Raducan admira”bijuteriile domnului Țiriac”,Simona Halep prefera turneul de la ”Melburn”,pai…..nu?

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.