Închide

Cum a intrat armata română în Cluj în ajunul Crăciunului, în 1918, după terminarea Marelui Război

IstorieTop News by Mihai Prodan - dec. 24, 2018 0 1078

Armata română a intrat în Cluj, la finalul Marelui Război – așa cum era cunoscut atunci Primul Război Mondial – chiar în ajunul Crăciunului.

Istoricul Peter Weber relatează într-un eseu publicat în 1999 în revista Altera, „De la Kolozsvár la Cluj. Ultimul episod al regimului ungar
în „capitala” transilvană”, cum s-a desfășurat intrarea în oraș a armatei Române, proces ce a început în 12 decembrie, când la cererea generalului Prezan generalul Berthelot și-a dat acordul ca armata română să treacă linia de demarcație.


„În data de 23 decembrie, în timp ce ultima unitate militară secuiască părăsea orașul, la Cluj sosise deja personalul însărcinat cu pregătirea cazării celor 40 de ofițeri români. În aceeaşi zi, primarul localității, Gusztáv Haller a participat la o întrevedere cu gen. Gherescu, desfăşurată la Apahida, cu scopul clarificării unor detalii referitoare la operațiunea de ocupare. Gherescu a afirmat că intențiile sale sunt pașnice, dar că va reprima cu asprime orice răzvrătire sau dezordine. A dat asigurări primarului Haller că administrația existentă a orașului nu va fi stingherită sub nici o formă. Conform celor stabilite, în jurul amiezii zilei de 24 decembrie armata română a intrat în oraşul Cluj, fiind salutată de către Senatul Național Român și țăranii români din împrejurimi. Festivitatea s-a desfășurat în Piața Regelui Matia.

Şedința comună din după-amiaza zilei de 24 decembrie ţinută la Primăria Cluj a oferit cadrul clarificării poziţiilor părţilor implicate în evenimentele istorice ale urbei de pe Someş. La şedinţă au participat gen. Neculcea în fruntea unei delegaţii militare, de faţă fiind şi gen. Gherescu, membrii ai Senatului Naţional Român, ofiţeri ai Gărzii Naţionale Române. Comisarul general, I. Apáthy şi-a precizat poziţia faţă de prezenţa Armatei române în Cluj, arătînd că „ocuparea oraşului are loc contra punctului III din Convenţia de Armistiţiu de la Belgrad”, care permite menţinerea în oraş nu numai a poliţiei, jandarmeriei şi gărzii naţionale ci „în conformitate cu punctul II al aceleiaşi Convenţii, este permisă menţinerea a 8 divizii ale Armatei ungare.”

Comisariatul General, arăta Apáthy, a dispus evacuarea efectivelor militare regulate din considerente preventive pentru a exclude orice incidente ce ar perturba liniștea urbei. El a dat asigurări că orașul Cluj nu va opune rezistență și locuitorii săi nu vor iniția acțiuni subversive împotriva armatei române, conformându-se întocmai cu punctul XVIII al Convenției de armistițiu. Cere în schimb ca Garda Națională Maghiară (cu efectiv redus), poliția şi jandarmeria orașului să își poată exercita în continuare atribuțiunile publice. Astfel s-a obținut din partea conducerii orașului şi a Comisariatului General ca în oraș să poată rămână sub arme 50 de gardiști, 15 jandarmi și 88 de polițiști.

Înainte de ocuparea Clujului, Garda Națională Maghiară era compusă din 420 de membri. Aceasta își putea păstra în continuare efectivul total de care dispusese şi înainte de 24 decembrie. În privința efectuării serviciului de gardă s-a stabilit ca patrulele să fie compuse din câte doi militari ai armatei române, doi gardiști români şi doi gardiști maghiari sau un gardist maghiar secondat de un jandarm respectiv un polițist — patrula fiind condusă de unul dintre membrii Gărzii Naţionale Române. Generalul Neculcea şi-a exprimat părerea că nimeni nu trebuie stingherit în privința folosirii simbolurile naționale.
Comisariatul General maghiar a fost nevoit de forța împrejurărilor să adopte o atitudine de resemnare față de intrarea armatei române în Cluj. Apáthy a fost foarte îngrijorat de faptul că temeiul intrării trupelor române în Cluj ar fi fost altul decât prevederile Convenţiei de armistiţiu, ameninţând cu demisia dacă lt. col. Vix nu i-ar fi  dat asigurări în acest sens. Comisariatul General nu ar fi fost străin nici de posibilitatea organizării unei rezistențe armate, dar după ce Apáthy aflase de la președintele C.N.M. din Tg. Mureş care este adevăratul raport de forțe româno-ungar, a respins această încercare. O rezistență maghiară în acest context, aprecia Apáthy, ar fi însemnat dispariţia tuturor insulelor etnice maghiare din Transilvania . Aşadar, singura modalitate de rezistență a Comisariatului General Maghiar a fost: coexistența pașnică alături de armata română din Cluj şi asumarea rolului de protector al populației maghiare din oraș.


Istoricul Vasile Lechințan notează în volumul „Povești despre Cluj”  că armata română a intrat pe șoseaua dinspre est a orașului: unități ale diviziei a 7-a, condusă de generalul Constantin Neculcea. O delegație formată din Valentin Poruțiu și Alexandru Dragomir întâmpină armata la liziera Clujului, spre Someșeni, când, spune Lechințan, Neculcea ar fi remarcat: „ați suferit și am suferit și noi, dar totuși a sosit momentul în care ni se dă ocazia să vă zic „Hai să dăm mână cu mână / cei cu inima română / Să-nvârtim hora frăției / Pe pământul României””. Acesta a întrebat cât e de departe piața Clujului și, aflând că e la cale de un kilometru și jumătate, a însoțit armata pe jos până în centrul. Lechințan: „la vama orașului este întâmpinat de delegația ungară, în frunte cu primarul Haller, căruia generalul îi spune că nu aici, ci în oraș vor avea loc „pertractări”. Dorobanții înaintează pe strada Magyar, azi strada 21 Decembrie 1989, unde sunt întâmpinați cu ovații din partea Gărzii Naționale Române, de la cazarma de pe această stradă. În centrul orașului sunt întâmpinați cu drapelul tricolor de o mulțime de țărani și țărănci îmbrăcați în straie de sărbătoare și cu cântece naționale. Sosiseră în oraș români din Cluj-Mănăștur, Florești, Lona, Someșul Rece, Someșul Cald, Gilău, MĂrișel, Măguri, Feleacu, Sălicea, FIlea de Jos, Pata, Someșeni, Apahida, Finișel, Ciurila, Tăuți și din alte localități, care s-au prezentat în număr foarte frumos și cu multă demnitate”. Lechințan mai spune că dorobanții s-au afișat în centrul orașului la ora 11, cu fanfară militară, „în ovațiile și lacrimile de entuziasm ale mulțimii”. Sunt rostite cuvântări de protopopul ortodox Tuliu Roșescu, capelanul Petru Simu, dr. Amos Frâncu în numele Consiliului Național Român din Cluj, dr. Iulian Pop în numele Gărzii Naționale Române din Cluj, doamna Olivia Telia în numele Reuniunii Femeilor Române și alții.

După discursuri urmează defilarea celor 4.000 de soldați, 70 de ofițeri și patru baterii de artilerie. „Se încinge apoi o horă românească, ca-n povești, în jurul statuii lui Matia”, descrie Lechințan. În jurnalul de operațiuni al Diviziei a 7-a se consemnează în aceeași zi: „cu ocazia intrării în CLuj s-a făcut trupelor noastre o primire grandioasă. Populația românească din această localitate și localitățile învecinate a luat parte în număr extraordinar de mare la această manifestație de bucurie”.

O zi mai târziu, chiar în ziua de Crăciun, e organizat un banchet la hotelul „New York”, azi Continental, în onoarea intrării armatei române în Cluj, unde participă aproximativ 600 de persoane. Lechințan relatează: „la ora 8 seara toți se ridică în acordurile „melodiosului Răsunet: Deșteaptă-te, române!”, intonat de corul ofițerilor de la garda română, apoi muzica militară a Regimentului 16 Infanterie a intonat Imnul regal, se intonează apoi „La Marseilleise” „Surorii noastre mai mari, a Franței, de soarta căreia ne este legată atât de mult soartea noastră””. În aceeași zi apare la Cluj un număr ocazional din publicația Consiliului Național Român din Cluj și comitatul Cojocna, „Clujul”, care relatează, sub semnătura redactorului Nicodim Cristea, manifestările de la primirea armatei române în Cluj. Este, astfel, prima publicație în limba română după Marea Unire.

În ultima zi din an, în 31 decembrie, în oraș a ajuns și generalul Berthelot, un aliat al României în acest război. Ziarul Unirea, editat la Blaj de Consiliul Național Român din Blaj, relata în 5 ianuarie 1919 vizita generalului Berthelot la Cluj: „am văzut sate îndepărtate, ca Țâgșorul din Câmpie, cu preotul Iuliu Bucur, apoi de pe Arieș, din munții Gilăului etc. Durere, unele sate apropiate de Cluj – ca Jucurile – n-au aflat vestea și au pierdut prilejul de a vedea pe marele francez și primirea strălucită ce i s-a făcut. Mândrii au fost între toți Moții, cari au venit mulți călări – provăzuți cu donițe artisctie lucrate – și amazoanele Moațe – călare și ele – purtând câte un bucium de munte, străvechiul tulnic”.

Citește și:

Cronologia Marii Uniri la Cluj: cum a preluat România administrația orașului și de ce a durat 2 luni până la primul document oficial

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Cursuri de specializare la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare