Închide

Vor să creeze cea mai mare pistă de biciclete din România de-a lungul Someșului. Și să ia de coarne o altă problemă spinoasă a Clujului, gunoaiele din zona aeroportului

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - oct. 08, 2020 1 923

Un tur ghidat pe biciclete va avea loc sâmbătă, pe Someș, din parcul Feroviarilor până în comuna Apahida, tur și retur. Este un proiect manifest finanțat în cadrul inițiativei Someș Delivery prin care două organizații civice clujene vor să propună autorităților la nivel județean, local și metropolitan, dar și opiniei publice clujene, cea mai circulată dar (posibil) și cea mai lungă pistă de biciclete din țară. Pista propusă de campania SOS Someșul nostru ar fi pe malul Someșului și ar lega nu doar Florești de Cluj, în vest, ci și Apahida de oraș, după cum transmit organizațiile.

Pentru data de 10 octombrie, activiștii clujeni propun un tur cu bicicleta cu plecare de la ora 15.00, între Parcul Feroviarilor și comuna Apahida, tur și retur pe malul Someșului.

„În cadrul turului ghidat, se face prima sesizare colectivă legată de deșeurile din construcții și nu numai aruncate în zona aeroportului (o altă problemă serioasă a orașului asupra căreia Primăria și Județul închid ochii – n.red.). Se intră pentru prima oară pe pista de biciclete din apropierea aeroportului”, au explicat organizatorii. 

Primăria și Garda de Mediu a fost sesizate asupra situației gunoiului din zona Someșului și Aeroportului Intrenațional Cluj-Napoca, însă niciuna dintre instituții nu s-a pronunțat, după cum a semnalat la finalul lunii septembrie Televiunea Națională. Detalii: Tone de deșeuri din construcții, aruncate lângă aeroportul din Cluj

Tot în 10 octombrie, de la ora 18.00, se organizează la Urania Place și o dezbatere prin care civicii vor să propună crearea unui piste de biciclete la nivel metropolitan pe malul Someșului.  La dezbatere sunt invitați: Adrian Răulea, manager Agenția de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj, Ovidiu Cîmpean, Adriana Măgerușan (organizator Someș Delivery), Radu Mititean (dir. ex. Clubul de Cicloturism Napoca CCN), Radu Gaciu (Asociația Societate Organizată Sustenabil). 

„După succesul intervenției SOS la Someș Delivery în 2019 în urma căreia se proiectează un parc în locul unde am intervenit temporar cu o propunere de amenajare (zona Canalului Morii din zona Parcului Rozelor – n.red.), SOS propune în 2020 un proiect mai ambițios care să înceapă de anul viitor: Cea mai circulată pistă de biciclete din țară. Propunerea SOS și CCN arată care sunt facilitățile legislative care permit crearea de piste de biciclete, principalele probleme de ordin legislativ în zona Companiei de Apă Someș SA, dar și cum pot fi surmontate, ori problemele de abandonare a zonei Someșului, care devine un sit de depozitare pentru deșeuri, așa cum se vede la una din porțile de intrare în Cluj, în zona aeroportului, unde zeci de tone de deșeuri sunt aruncate ilegal. Propunerea se referă la potențialul de deplasare alternativă la traficul auto între Bonțida și Gilău, cu potențial de a ne conecta ulterior la lacuri și munți în vest, dar și la celelalte orașe din est, Gherla și Dej. Miza conectării între localități este pentru a facilita o navetă ecologică, mai ales în contextul creșterii folosirii bicicletelor și trotinetelor electrice, alături de bicicletele fără propulsie electrică. În afara navetei zilnice, se propune o zonă nouă de promenadă și loisir în apropierea localităților, pe teren plat, care să încurajeze un stil de viață sănătos”, au arătat reprezentanții celor două organizații civice din Cluj.

Demersurile civicilor nu sunt străine de planurile strategice ale Primăriei din Cluj și ale Consiliului Județean, ambele instituții fiind asistate de Banca Mondială care face viitoarele strategii ale celor două entități, stategii care vor sta la baza accesării fondurilor europene de pe următorul exercițiu financiar, 2021-2027. Culoare verzi și culoare albastre, asta se promovează pe hârtie pentru mobilitatea eco din Cluj-Napoca și din zona metropolitană. Adică piste și coridoare pietonale de-a lungul râurilor din „Metropolă” care să încurajeze oamenii să își schimbe obiceiurile de transport cu mașina personală.

Vezi aici propunerile:

Clujul vrea să fie capitala europeană a regenerării urbane. Cum a fost la prima dezbatere a viitoarei strategii a orașului pentru 2021-2030 și ce au cerut clujenii

Ce probleme ale Clujului trebuie rezolvate prin concursuri de soluții

Chiar un vis al arhitectului șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, exprimat în spațiul online este o pistă de biciclete de la Gilău la Dej, de-a lungul Someșului.

Avocatul Radu Mititean, cel care coordonează Clubul de Cicloturism Napoca și deputatul Adrian Dohotaru au mai pus la cale anul trecut, la finalul lunii octombrie, un eveniment similar, în Florești, la baraj, alături de Marius Moga de la inițiativa Someș Delivery.

Civicii din Cluj au pus țara la cale și au acționat, așa cum însuși primarul Emil Boc le-a sugerat când a fost tras de urechi că nu se implică pentru a rezolva problema gunoiului de pe Someș care afectează serios și municipiul. Cum? De pe bicicletă (un tur cu bicicleta de la Cluj la Gilău a fost făcut de Clubul de Cicloturism Napoca), de pe iarbă (cei de la SOS în frunte cu un deputat din Cluj, Adrian Dohotaru au mers cu bărcile pe Someș, de la Florești la Cluj-Napoca, zona Grigorescu) sau cu mănușile în mâini (cei de la Bosch, invitați de arhitectul Marius Moga de la inițiativa Someș Delivery, acuzată de alt civic din Cluj care a făcut filmulețele cu dezastrul de pe Someș dintr-un caiac că închide ochii la problemele adevărate ale râului și se plimbă cu barca pe 2 metri de râu cu Ivan Patzaichin).

O masă critică cât mai mare ar trebui să se coaguleze pentru a presa autoritățile să facă ceva cu Someșul, spunea anul trecut arhitectul Marius Moga, de la Someș Delivery, subliniind că e convins că dezvoltarea unui traseu pietonal ar forța și rezolvarea problemelor gunoiului de pe râu.

Cei înscriși la turul pe bicicletă cereau un site sau o sinteză a proiectului privind crearea unei zone pietonale și cicliste pe malul Someșului, de la Cluj la Florești sau Gilău, ca să îl promoveze și share-uiască pe Facebook. Cum nu există așa ceva, civicii au convenit ca semnatarii petiției anti gunoi pe Someș inițiată de Someș Delivery  să funcționeze ca o primă masă critică.

(3651 de oameni au semnat petiția pentru Curățarea malurilor Someșului inițiată în 2019)

Atunci, cei din grupul adunat la barajul din Florești la o discuție ad-hoc s-au despărțit după ce au pus țara la cale. Bicicliștii au mers spre Gilău. Cei de la Bosch au coborât din zona cu mașini unde duseseră sacii cu gunoiul strâns de pe malul Someșului dinspre centura de nord a Floreștiului și și-au făcut, cu drona, o fotografie la apă. Marius Moga, venit cu mașina și cu cățelul, a luat-o la pas pe malul stâng, cum stai cu fața spre Cluj, să testeze cât se poate înainta, iar Dohotaru și alți 11 inși (printre care și Actualdecluj.ro)  au luat-o la vâslă, pe Someș.

Detalii despre plimbarea cu barca – VIDEO Cu barca pe Someș, după potențialul râului

Cei de la SOS, asociația coordonată de Dohotaru, au mai făcut un tur pe Someș. În iulie anul acesta, pe același traseu. Într-un alt proiect cu finanțare națională. S-a mers cu barca și s-a și făcut o acțiune de colectare și ecologizare pe râu. Activiștii au atras din nou atenția asupra situației dezastruoase în care se află râul pe acest sector, sufocat de gunoi pe maluri dar și în albie.

Alături de inițiatorii plimbării, asociația SOS și deputatul Dohotaru, însoțit de instructori profesioniști, au venit doi arhitecți implicați în proiectele de spații publice pregătite în Cluj-Napoca, Tiberiu Ciolacu și Eugen Pănescu. De pe mal a participat simbolic și arhitectul Mihai Racu, membru în comisia de urbanism a Primăriei. Cum a fost, ce se poate face și de ce e important să nu se renunțe la a se activa această zonă naturală, comparabilă cu cartierul Mănăștur, au vorbit pentru Actualdecluj.ro cei care au participat.

DETALII: Arhitecții și activiștii au ieșit cu caiacul pe Someș să militeze pentru un parc natural de 200 de hectare care ar putea funcționa între Florești și Cluj-Napoca

Un comentariu

  1. Doua precizari: 1. Dezbaterea de la finalul turului biciclistic va avea loc in aer liber, in Parcul Feroviarilor, ca sa nu existe comentarii ref. legalitatea unei renuiuni in spatiu inchis in aceste vremuri cu crestere a nr. de cazuri COVID19, desi sala de la Urania era f. mare si dpdv medical maximum 30 persoane raspandite in acea sala mare erau la cam acelasi nivel de siguranta epidemiologica la care era si in aer liber 2. Nu stiu sa existe vreo finantare de vreun fel pentru acel tur si acea dezbatere de maine, nici nu e nevoie de vreo finantare…. a existat ideea obtinerii unei finantari pentru a face proiectii publice de imagini video la mari dimensiuni in aer liber, am inteles ca nu s-a obtinut si prin urmare la acea componenta momentat s-a renuntat….

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.
  • Articole similare