Spania, Portugalia și Maroc au fost desemnate drept co-organizatoare, iar primele trei meciuri vor avea loc în Uruguay, Argentina și Paraguay. Meciurile de deschidere din…
stiri
Șase țări de pe trei continente vor fi gazda Campionatului Mondial de fotbal din 2030
oct. 04, 2023 0 773
Ministrul Transporturilor despre Bogdan Durlea, şeful Inspectoratului pentru Controlul Transportului Rutier Cluj, ridicat de DNA: „Eu sunt foarte bucuros: domnule, dacă a furat omul, să-l ia! Nu-l cunosc. Nu l-am pus eu”
oct. 04, 2023 0 537
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat pentru News.ro că nu-l cunoaşte pe Bogdan Durlea, şeful Inspectoratului pentru Controlul Transportului Rutier Cluj, care a fost ridicat…
Legea 2 Mai depusă în Parlament/Pedepse mai mari pentru traficanții de droguri/Va fi eliminată posibilitatea suspendării executării pedepsei pentru tarficanți
oct. 04, 2023 0 124
Propunerea legislativă „2 Mai”, care prevede pedepse mai aspre pentru traficanții de droguri, a fost depusă miercuri la Camera Deputaților și va intra pe traseul…
Un număr de 10.000 de abonamente la prețuri speciale au fost vândute pentru Untold Dubai/Din 5 octombrie vor fi la vânzare liberă
oct. 04, 2023 0 254
Un număr de 10.000 de fani din intreaga lume și-au asigurat intrarea la prima ediție Untold Dubai, primul mega festival din orașul viitorului. Evenimentul va…
Ce avere are Bogdan Durlea, șeful Inspectoratului pentru Controlul Transportului Rutier Cluj
oct. 04, 2023 0 1089
Conform ultimei declarații de avere depuse, Bogdan Durlea, șeful Insperctoratului de Stat pentru Constrolul Transportului Rutier Cluj – IT 4, suspect pentru luare de mită…
Protest al avocaților în toată România/Se va intra în sălile de judecată doar pentru cazurile urgente
oct. 04, 2023 0 310
Uniunea Naţională a Barourilor organizează, miercuri, în întreaga ţară acţiunea de protest ”O zi fără avocaţi! Ziua în care justiţia nu există”. Apărătorii nu vor…
UPDATE DNA la Inspectoratul pentru Controlul Transportului Rutier din Cluj/Șeful instituției, suspect pentru luare de mită, ar fi fost ridicat de procurori (Surse)
oct. 04, 2023 0 383
Bogdan Durlea, șeful Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier (ISCTR) Cluj IT 4, a fost ridicat miercuri dimineață de procurorii DNA, fiind suspect de…
PSD, după ce ministrul Bolos a anunțat că vrea reducerea plăților cash, sursa de plăților la negru: CASH-ul, pe înţelesul tuturor! Vei putea să îţi cumperi în continuare televizor, frigider, cauciucuri de iarnă sau orice altceva în limita a 5.000 de lei cash/zi
oct. 03, 2023 0 481
Social-democraţii precizează că o persoană va putea să îşi cumpere în continuare frigider, televizor, cauciucuri de iarnă sau orice altceva în limita a 5.000 de…
Iulius Mall Cluj: În acest moment nu avem niciun operator cu activitatea suspendată. Implementăm constant acţiuni de optimizare a activităţii, în special pe direcţia sanitară, atât pentru zonele comune, cât şi împreună cu operatorii din zona food cort
oct. 03, 2023 0 276
În urma controalelor efectautate de OPC, Iulius Mall a transmis că toate dispozițiile și recomandările au fost puse în aplicare și că în acest moment…
O oaie furată de un șofer român dintr-o grădină zoologică din Olanda, recuperată de polițiști/Bărbatul ar fi vrut să sacrifice animalul, cred îngrijitorii
oct. 03, 2023 0 103
O oaie vie a fost găsită într-un portbagaj după ce un autoturism înmatriculat în Germania a fost oprit lângă Boxtel, în sudul Țărilor de Jos,…
Grindeanu despre candidatura lui Mircea Geoană, în prezent independent, la prezidențiale: „Exclud ca un independent să intre în turul doi fără susținerea unei structuri de partid”
oct. 03, 2023 0 389
Prim vicepreședinte PSD, Sorin Grindeanu a spus luni seara, la Digi24, că în momentul de față nu se poate vorbi despre o participare pe liste…
Primarul din Florești a cerut remedierea mai multor lucrări de pe șantierele de modernizare a străzilor din comună
oct. 02, 2023 0 174
Mai multe neconformități au fost constatate pe șantierele de pe arterele Cetățenii și Tăuțiului din Florești, după o vizită pe șantier a echipei Primăriei. „În…
Urbanismul din Cluj. Primăria a pornit demolarea unuia dintre blocurile „legendare” de pe Miko Imre ridicate de „țeparul” Traian Onuc și a sistat acțiunea în aceeași zi/În blocul neterminat locuiesc deja câteva familii
oct. 02, 2023 1 2202
Primăria a declanșat acțiunea de demolare a unuia din cele trei blocuri cu 8 niveluri de pe strada Miko Imre 12-14 din Cluj-Napoca (cel ridicat…
Aplicației de mobil, lansată de Hidroelectrica pentru clienți/Dă rateuri, reclamă deja cei care au testat-o
oct. 02, 2023 0 330
Compania Hidroelectrica cel mai mare producător de energie din România,și-a lansat aplicația de mobil, iHidro, disponibilă în App Store și Google Play pentru cei peste 500.000…
Contestații pentru execuția a 55 de kilometri din Autostrada Transilvania, două contracte deja adjudecate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii din România
oct. 02, 2023 0 424
Curtea de Apel București a stabilit pentru 18 octombrie termen la contestația Strabag pentru lotul Chiribiș – Biharia câștigat de Precon (România), arată economedia.ro. CNAIR…
Katalin Kariko şi Drew Weissman premiați pentru descoperirile lor în domeniul vaccinurilor anti-Covid/Au câștigat Premiul Nobel pentru Medicină pe 2023
oct. 02, 2023 0 366
Katalin Kariko şi Drew Weissman au fost desemnaţi, luni, 2 octombrie laureaţii premiului Nobel pentru medicină pe anul 2023, potrivit site-ului nobelprize.org. Cei doi au…
Licitațiie prin care copiii din școli trebuiau deja să primească lapte, produse lactate sau fruncte sunt încă în defășurare/37 de județe le-au inițiat iar cinci consilii județene nu le-au început deloc, la trei săptămâni de la debutul școlii
oct. 02, 2023 0 167
39 de consilii județene și 4 consilii locale au declanșat, până în acest moment, procedurile de achiziție publică pentru atribuirea contractelor de distribuție de lapte,…
Studenții din Iași, revoltați că în realitate nu primesc reduceri pe transportul public local/Nici cât primeau pe vechea lege a educației
oct. 02, 2023 0 266
Liga Studenţilor Iaşi acuză Ministerul Educaţiei pentru faptul că studenţii nu mai beneficiază de reduceri la transportul local, după ce sarcina financiară a acestor beneficii…
Măsură pentru combaterea consumului de droguri în școli: educaţia pentru sănătate în şcoli, încă din ciclul primar, propune Ministrul Sănătății
oct. 02, 2023 0 293
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat luni, 2 octombrie despre testarea pentru droguri în şcoli, că nu vom facem absolut nimic dacă nu vom introduce…
„Poza cu ursul” era să se termine tragic pe Transfăgrărășan pentru un grup de turiști
oct. 02, 2023 0 393
O nouă „ședință foto” cu ursul era să se termine tragic pe Transfăgărășan pentru un grup de turiști. Aceștia și-au adus inclusiv copiii aproape de…
Ansamblu mixt cu 120 de apartamente aprobat pe Bulevardul Muncii, zona industrială a Clujului unde Primăria și-a asumat o viziune de dezvoltare în 2022
oct. 02, 2023 0 2128
Un ansamblu mixt, cuprinzand servicii, comert, birouri și locuire colectiva a fost aprobat de Comisia de Urbanism a Primăriei pentru a fi construit pe Bulevardul…
Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, anunțat în 2 octombrie
oct. 02, 2023 0 286
Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină deschide sezonul Premiilor Nobel din acest an, fiind primul anunţat, luni, 2 octombrie 2022, de Adunarea Nobel de la…
Clujul, pe locul doi în țară după București la numărul de firme radiate în primele opt luni ale anului
oct. 02, 2023 0 162
Un număr de 42.994 de firme au fost radiate la nivel naţional în primele opt luni din 2023, cu 7,15% mai puţine comparativ cu perioada…
Cum va fi vremea în prima săptămână din luna octombrie
oct. 02, 2023 0 272
Prima săptămână din octombrie aduce o vreme destul de frumoasă în toată țara, cu temperaturi de peste 20 de grade în medie și chiar de…
A început campania de vaccinare antigripală
oct. 02, 2023 0 293
Programul de vaccinare antigripală începe în această săptămână, cu unele modificări față de anii precedenți, arată rador.ro. Astfel, anumite categorii ale populației vor beneficia de…