Închide

Katalin Kariko şi Drew Weissman premiați pentru descoperirile lor în domeniul vaccinurilor anti-Covid/Au câștigat Premiul Nobel pentru Medicină pe 2023

ActualitateAdministrațieSănătate by Actual de Cluj - oct. 02, 2023 0 316

Katalin Kariko şi Drew Weissman au fost desemnaţi, luni, 2 octombrie laureaţii premiului Nobel pentru medicină pe anul 2023, potrivit site-ului nobelprize.org. Cei doi au câștigat Nobelul „pentru descoperirile lor privind modificările bazelor de nucleotide care au permis dezvoltarea unor vaccinuri ARN mesager eficiente împotriva COVID-19”, a anunţat Thomas Perlmann, secretar general al Comitetului Nobel la sediul Institutului Karolinska din Stockholm, Suedia.

 

Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină deschide seria acestor distincţii, atribuite în fiecare an la începutul lunii octombrie. În 2022, premiul Nobel pentru medicină a fost atribuit paleogeneticianul suedez Svante Pääbo pentru descoperirile sale privind genomul hominizilor dispăruţi şi evoluţia umană. Cu excepţia distincţiei acordate în domeniul economiei, aceste premii au fost create de magnatul suedez Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei.

În 2023, fiecare premiu Nobel va fi însoţit de un cec în valoare de 11 milioane de coroane suedeze (986.000 de dolari).

După atribuirea premiului pentru medicină, sezonul Nobel continuă cu premiul Nobel pentru fizică, pe 3 octombrie, urmat de premiul pentru chimie, pe 4 octombrie, înainte de mult aşteptatul premiu pentru literatură, pe 5 octombrie, şi de premiul pentru pace, pe 6 octombrie, singurul decernat la Oslo. Premiul Riksbank Sveriges în Ştiinţe Economice în memoria lui Alfred Nobel va fi anunţat în data de 9 octombrie.

Foto: https://www.nobelprize.org

Nici un comentariu

Scrie un comentariu